Am scris de curand un articol care va aparea in numarul de luna aceasta al revistei Photo Magazine. Numarul pe octombrie nu a fost tiparit inca; el va iesi, cel mai probabil, saptamana viitoare. Pana atunci, am bucuria sa va ofer o reproducere aproape integrala a articolului aici.

Insa mai intai un clip video, care ilustreaza conceptul de HDR in toate nuantele lui:

Recomand vizionarea in full screen, pentru a vedea detaliile din imagini.

HDR

Destui fotografi din era digitală au auzit de aceste trei litere, iar fenomenul a generat destule valuri în ultimii câţiva ani. Domeniul nu e lipsit de controverse şi confuzii şi „se bucură” de o reputaţie aparte în lumea imaginii digitale, după cum vom vedea în cele ce urmează. Însă ce este HDR?

HDR vine de la High Dynamic Range. Premisa e simplă: aparatul foto este limitat. El nu poate surprinde un interval de lumină (în engleză, dynamic range) mai mare de 5-6 stopuri. Ceea ce este dincolo de acest interval va fi ori supraexpus (“ars”, cum se spune în jargonul nostru), ori subexpus. Ochiul uman este superior aparatelor foto din acest punct de vedere, el putând să perceapă în jur de 10 stopuri. Se ştie că intervalul scăzut de lumină a fost dintotdeauna o problemă a fotografilor. Încă din vremurile în care se lucra cu chimicale într-o cameră de subsol, ei au găsit tot felul de trucuri prin care să compenseze acest neajuns şi să împingă limitele mediului dincolo de cele 5 stopuri.

Ei bine, noutatea pe care o aduce în ecuaţie era digitală este faptul că poţi face mai multe fotografii ale aceleiaşi scene (la diferite expuneri), pentru ca mai apoi să foloseşti un algoritm computerizat pentru a le combina într-o singură imagine – în care să redai întregul spectru al luminii. Asta înseamnă HDR. E o tehnică aparte de fotografiere şi “developare digitală”, prin care se capturează lumina dintr-un spectru mai larg şi se comprimă înapoi într-un format care poate fi redat de monitorul nostru şi tipărit de imprimantele zilelor noastre.

Programul cel mai cunoscut în cercurile creatorilor de HDR se numeşte Photomatix Pro. Iar Photoshopul are şi el funcţii pentru HDR de câţiva ani buni încoace.

HDR nu înseamnă neapărat “3 expuneri”

În general, lumea crede că pentru HDR “trebuie să faci 3 poze”. În realitate, poţi face oriunde între 2 şi 9 expuneri ale aceleiaşi scene – de regulă, la distanţe de -/+ 2 EV. În felul acesta, poţi să fotografiezi chiar şi un contre-jour extrem, într-o amiază de vară în care soarele aproape că te orbeşte – şi totuşi să surprinzi fidel luminile şi umbre din scena respectivă.

Mai există şi aşa-numitul pseudo-HDR, care lucrează cu o singură expunere. Se foloseşte un singur fişier RAW.

Avantaje şi dezavantaje

HDR are multe avantaje, dar şi destule neajunsuri. Să începem cu cele bune:

Flexibilitate şi creativitate

Pentru că foloseşti expuneri multiple, ai la dispoziţie mult mai multă informaţie brută cu care să lucrezi. Acest “minereu” preţios poate fi modelat în nenumărate feluri, ceea ce înseamnă că ai mult control asupra rezultatului final. Poţi să-ţi exprimi creativitatea într-o multitudine de feluri. Programele care developează HDR au de obicei o groază de slidere şi controale complexe, cu nume care de care mai ciudate; ele pot fi combinate pentru a da efecte unice fotografiilor tale. Te poţi juca cu ele până obţii nişte imagini care trec dincolo de graniţa realismului şi ajung pe tărâmul fanteziei şi hiperrealismului lui Baudrillard (în care obiectul reprezentat “e mai real decât realitatea însăşi”).

Există imagini prelucrate cu HDR care aduc mai degrabă a picturi bizare sau ilustraţii digitale decât a fotografii. Acesta este unul dintre motivele pentru care HDR-ul e controversat, şi nu de puţine ori marginalizat în anumite cercuri. Se spune că “denaturează” realitatea şi se poate abate foarte mult de la ceea ce numim în mod normal o fotografie. Adevărul fie spus, majoritatea celor care îl folosesc exagerează cu procesarea şi ajung adeseori să creeze nişte caricaturi. De aici şi fobia de “efectul HDR” şi refuzul unora de a îl lua în serios.

Insă ceea ce mulţi nu ştiu este că HDR poate fi folosit şi ca să obţii…

Realism şi expuneri corecte

Poţi face şi imagini extrem de realiste, expuse corect şi echilibrat. Problema e că ele nu sunt, în general, asociate cu HDR-ul, pentru că lumea “nu se prinde” că au fost procesate – şi asta tocmai pentru că arată a fotografii normale. Cu toate acestea, ele nu ar fi putut fi surprinse în limita celor 5 stopuri, iar fotograful ar fi trebuit probabil să sacrifice detaliile din umbre sau cele din highlights.

Libertate mai mare în compoziţie

Dacă uneori suntem constrânşi de lumină când compunem un cadru, şi oblitgaţi să excludem cerul sau altă zonă care ar putea fi arsă, HDR-ul ne permite să includem şi zonele de iluminare extremă – inclusiv soarele însuşi. Mare atenţie însă, acest lucru nu înseamnă că HDR-ul e şi un antidot universal pentru lumina proastă! Iluminarea proastă a unei scene nu are antidot.

In ceea ce priveşte dezavantajele, nici ele nu sunt puţine:

Zgomot de imagine şi aberaţii cromatice

Datorită faptului că se folosesc imagini multiple, dar mai ales din cauza cadrelor subexpuse, efectul secundar al HDR-ului este că adaugă zgomot de imagine. Când lucrăm cu un număr mare de expuneri, problema poate deveni destul de spinoasă, chiar şi când am fotografiat cu un ISO mic. Aberaţiile cromatice sunt şi ele amplificate adeseori, mai ales când am lucrat cu un obiectiv care produce aşa ceva.

Probleme cu subiectele în mişcare

Întrebarea care apare în mod inevitabil când vorbim despre cadre multiple este: “ce facem cu elementele care se mişcă între expuneri?”. Oamenii, maşinile, frunzele bătute de vânt, valurile apei şi norii de pe cer sunt doar câteva exemple de obiecte care nu vor sta nemişcate până termini tu de tras toate cadrele. Ele pot crea efecte de ghosting în imaginile noastre. Din fericire, exista o solutie si pentru ele.

Concluzia?

HDR este o unealtă extrem de utilă, care ar putea să-i intereseze pe mulţi fotografi. Merită cercetată şi încercată, chiar dacă reputaţia ei nu este una de aur. Însă nu trebuie uitat ca este numai o uneată. La fel ca un cuţit, care poate fi folosit pentru a sculpta un obiect de artă sau pentru a omorî un om, e important cine o foloseşte şi cum o mânuieşte. Putem da naştere unor imagini superbe, sau putem cădea uşor în grotesc şi caricatural.

Aşadar, deşi putem trece anumite graniţe, principiile fotografiei clasice se aplică în continuare.

Oricum ar fi, lumea HDR-ului este fascinantă şi vă recomand din toată inima să-i acordaţi atenţia cuvenită.

In incheiere va invit la workshop-ul de fotografie in HDR pe care am sa-l tin la sfarsitul acestei luni, in Bucuresti.

Mai multe detalii gasiti la http://www.fotografia-hdr.com

Bine v-am regasit. Daca in episodul trecut am discutat despre directia si duritatea luminii, astazi vom discuta despre…

Temperatura culorii

Ei bine, da – pe langa celelalte caracteristici, lumina are si culoare. Ochiul nostru se adapteaza extrem de bine si relativ usor, motiv pentru care diferentele mici de nuanta nu sunt intotdeauna foarte evidente. Daca avem o floare alba, o vom vedea tot alba, indiferent daca incaperea e luminata de soare, un bec un neon. Privirea noastra ne poate insela. Iar aparatul foto se comporta un pic diferit.

Ca sa intelegem asta va trebui sa ne familiarizam mai intai cu ideea de “temperatura” a luminii, care se masoara in grade Kelvin si variaza cam asa:

Scala de mai sus a fost creata de Baron Kelvin, care a descoperit ca atunci cand incalzea o bucata de metal, pornind de la o temperatura de sub -270°C (=0° Kelvin), ea emitea lumina in culori echivalente cu cele pe care le vedem in jurul nostru. De aici vine termenul de “temperatura” a culorii.

Va aduceti aminte de la orele de desen din scoala generala…ideea de culori calde vs. culori reci ? Invers fata de gradatia Kelvin, culorile care merg spre rosu sunt considerate calde, iar cele care merg spre albastru sunt reci.

Lumina emisa de soare intr-o zi tipica de vara are o temperatura undeva intre 5600-6000°K. Cea emisa de un bec are o nuanta mult mai portocalie (2700-3300°K), pe cand o flacara merge spre un portocaliu si mai intens, aproape de rosu (1700-1850°K).

Balansul de alb

Cea mai importanta implicatie a temperaturii luminii este felul in care ea iti modifica culorile intr-o fotografie. Din fericire, aparatele digitale simplifica foarte mult problema temperaturii culorii. Ele au un sistem de adaptare numit “balans de alb” (White Balance). Ca sa inregistrezi corect tonurile, vei utiliza optiunea corespunzatoare tipului de lumina in care te afli, iar aparatul va sti cum sa contrabalanseze nuanta luminii pentru a reda culorile corect. In cazul aparatelor pe film, vei avea nevoie fie de film specializat, fie de filtre corespunzatoare…fie de ambele pentru a inregistra corect tonurile.

Functia de White Balance a aparatului nu este, totusi, infailibila. Din acest motiv, daca esti perfectionist(a) si vrei sa obtii tonuri perfecte in fotografiile tale, va trebui sa te familiarizezi cu urmatoarele doua accesorii: cardurile de gri si capacele pentru balansul de alb.

Amestecul surselor de lumina (ex: bec + neon + blitz) pot sa dea fie niste combinatii interesante, fie niste cacofonii cumplite, greu de corectat in postprocesare. De regula, e o idee buna sa pastrezi un singur tip de lumina intr-o imagine. Iar daca vrei sa ai variatii, e bine sa fie bazate pe un rationament estetic.

A doua veste buna este ca daca tragi fotografiile in modul RAW (in loc de JPEG), ai sansa sa corectezi balansul de alb ulterior, in post-procesarea pe calculator. Aparatul inregistreaza imaginea “bruta”, iar tu poti apoi sa modifici balansul pana obtii temperatura pe care ti-o doreai – chiar daca atunci cand fotografiai apusul ti-ai uitat aparatul pe modul “neon”, sa zicem. Modul JPEG nu ofera aceeasi flexibilitate.

Lumina neutra

Un alt subiect foarte important este neutralitatea luminii. Lumina cu o temperatura situata in jur de 5000-5500°K nu altereaza nuantele si tonurile foarte mult atunci cand este fotografiata – motiv pentru care este considerata oarecum “neutra”. Lumina neutra are, prin urmare, darul de a reda fidel culorile. Multe dintre echipamentele de studio sunt proiectate pentru a da lumina la aceasta temperatura.

Psihologia culorilor

Atmosfera imaginii este, bineinteles, influentata de culoare. Culorile calde dau, pe langa o senzatie de caldura, un aer pozitiv, optimist “de bine”. Culorile reci confera o oarecare sobrietate unei imagini si par sa o faca mai statica.

Creierul nostru este incredibil de complex, iar senzatiile si mai ales perceptiile sunt un subiect foarte vast in psihologie. Asa ca daca vrei sa incepi sa te familiarizezi cu implicatiile culorii in fotografie, poti incepe prin a studia psihologia culorilor. Cu un search pe Google dupa “color psychology” veti gasi cateva tutoriale, unele mai puerile si superficiale, altele mai serioase.

Cel mai interesant articol de teoria culorii pe care l-am gasit este cel de la Luminous Landscapes: http://www.luminous-landscape.com/tutorials/colour_theory.shtml

Concluzii?

Daca incepatorii se preocupa doar de subiect si eventual si de compozitie, fotografii care stiu ce fac se preocupa in egala masura si de lumina – si stiu s-o foloseasca pentru a exprima ceea ce vor sa comunice privitorului.

Cele doua articole au fost o trecere destul de rapida prin universul luminii. Ideea e ca dincolo de “teoria” asta sterila ai nevoie, de fapt, de practica pentru a invata sa lucrezi cu lumina. Data viitoare cand faci o fotografie, va trebui sa te gandesti constient la toate notiunile despre care am discutat aici. Cu timpul, vei incepe sa vezi diferentele.

Asadar, ce am vrut sa fac a fost sa va dau un imbold sa va preocupati mai mult – daca nu o faceati pana acum – de lumina pe care o fotografiati. Incercati cat mai multe abordari posibile, jucati-va cat mai mult, si iesiti la fotografiat nu doar atunci cand e soare puternic afara. O zi ploioasa va poate rasplati cu niste imagini interesante, la fel ca si o plimbare la ora apusului. Ca sa nu mai zic de zilele cu ceata, care sunt visul umed al fotografului.

Nu in ultimul rand, jucati-va cu setarile aparatului! Nu va multumiti cu masuratorile facute de aparat pentru expunerea pe care o considera el “corecta”. Scenele subexpuse pot avea un impact deosebit, la fel ca si cele usor supraexpuse. Cand faceti un cadru, incercati cat mai multe abordari. Chiar daca nu veti obtine exact ce doreati, veti invata, putin cate putin, sa lucrati cu lumina – iar pe termen lung asta e un castig enorm.

Unii spun ca nu exista lumina “buna” sau “rea” – decat atunci cand o pui intr-un context. Si poate nici atunci. Argumentul lor este ca putem gasi nenumarate fotografii extraordinare realizate in miezul zilei, in soare puternic (ceea ce am considera, in mod normal, lumina proasta). In orice caz, cheia este sa stii sa folosesti lumina in favoarea ta.

Asadar, inchei articolul cu o urare. La fel cum pescarii isi ureaza “fir intins”, fotografii au si ei urarea lor. Probabil ati auzit-o: “Sa aveti lumina buna!”.

Am avut ocazia sa urmaresc evolutia unui amic de-al meu, caruia i-am deschis apetitul pentru fotografie acum cativa ani buni. De cand a luat aparatul in mana reusea sa faca niste cadre bunicele – se vedea ca nu-i lipseste “ochiul”; insa, ca orice incepator, avea stangaciile lui – cum era si normal.

Usor, usor, a inceput sa compuna si sa incadreze tot mai bine, sa spuna din ce in ce mai multe cu o imagine, sa surprinda instantanee din ce in ce mai interesante… Viziunea lui avansa pe zi ce trecea.

Insa la un moment dat, dupa ce nu ma mai uitasem la imaginile lui vreo luna si ceva, nu mica mi-a fost uimirea sa observ o schimbare absolut drastica la lucrarile lui. Multe dintre ele incepusera acum sa genereze acea reactie de “wow!” pe care o ai cand te uiti la o fotografie extraordinara (si la care aspira atatia debutanti). Cu alte cuvinte, facuse inca un pas dinspre mediocritate inspre excelenta.

O revelatie

Cand m-am intalnit cu el la o bere, l-am felicitat si l-am intrebat ce s-a intamplat in ultima vreme de-i ies atat de bine fotografiile. Raspunsul lui imi va ramane pentru totdeauna in minte:

“Bai, mi-am dat seama pana la urma cum sta treaba cu fotografia asta. E totul o chestie de lumina!”

Intr-un fel, afirmatia lui m-a amuzat. Era un truism – toata lumea stie asta! Insa am inteles foarte clar ce a vrut sa spuna. Practic, omul incepuse sa “vada lumina”. Iar acesta este un pas crucial in evolutia unui fotograf. Daca amatorii doar se uita prin vizor la obiecte si apasa pe buton, fotografii cu viziune dezvoltata au darul de a vedea lumina cu totul altfel. E o capacitate pe care unii si-o dezvolta, iar altii par s-o aiba deja.

Asadar, in articolul de astazi va voi face si voua, cetitorilor mei, o scurta introducere in tainele luminii, sperand sa pot in felul asta sa va ajut sa evoluati spre urmatoarea voastra treapta (daca nu sunteti acolo deja).

Importanta luminii in fotografie

In primul rand, etimologic vorbind, cuvantul “fotografie” vine din termenii grecesti photos (=lumina) si graphos (=scriere, descriere, pictura). De aceea unii o numesc “desen cu lumina”. De fapt, asta face aparatul foto: capteaza lumina si o imortalizeaza – fie pe o bucata de celuloid, fie pe un senzor electronic sau alt mediu. Ceea ce ramane este lumina.

Nu ai lumina, nu ai fotografie!

Lumina poate sculpta forme, poate ascunde sau revela, poate incalzi sau raci un subiect, il poate lasa intr-o umbra de mister sau il poate “arde” complet. De aceea e absolut crucial sa o intelegi si sa o folosesti in avantajul tau.

Iar pentru a intelege toate acestea, va trebui sa incepem prin a intelege…

Caracteristicile luminii

Pe scurt, vom vorbi despre:

1) Sursa si directia luminii

Sursa poate fi, de exemplu, soarele de pe cer, un bec intr-o incapere sau blitz-ul aparatului foto. Fiecare sursa are caracteristicile ei, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. Putem avea si surse multiple de lumina, pe care le impartim in surse primare si surse secundare. Afara putem sa avem soare + blitz (fill-in flash), iar in studio avem cele mai nastrusnice combinatii de “softbox“-uri, “beauty dish“-uri si umbrele.

In mod tipic, imaginile cele mai naturale sunt cele care par sa fie luminate ca dintr-o singura sursa. Motivul este ca am crescut pe Pamant, unde avem un singur soare, iar majoritatea scenelor pe care le percepem de-a lungul vietii arata asa. In studio, portretele in care modelul are mai multe umbre dedesubtul nasului sunt categorisite drept “amatoricesti”.

Directia

Lumina poate veni din fata, din lateral sau din spate. Vorbim astfel despre luminare frontala, laterala sau contre-jour.

Imaginile iluminate  de jos in sus sunt percepute de creierul nostru ca fiind iesite din comun – si asta tot datorita soarelui.

Lumina laterala poate fi folosita, de exemplu, pentru a scoate in evidenta texturi si detalii. Lumina frontala este cea mai comuna dintre toate, si cel mai usor de expus. Iar lumina cu care se lucreaza cel mai greu este contre-jour-ul. Exponometrul aparatului pare sa o ia razna cand o vede, si de multe ori expunerea creativa a unei astfel de scene devine un joc subtil, care tine mai degraba de virtuozitate decat de aptitudini tehnice, ingineresti. Insa recompensele vizuale pot fi foarte mari. Contre-jour-ul are darul sa scoata in evidenta forme, contururi, siluete, sa creeze aureole si efecte de halou.

2) Duritatea luminii

In functie de sursa din care provine, intensitate si distanta fata de subiect, avem de-a face cu lumina dura (hard light) si lumina moale (soft light) – vezi exemplul alaturat.

Lumina poate fi directa (pica direct pe subiect), poate fi reflectata dintr-o alta sursa, sau filtrata. Cand este reflectata, are obiceiul sa preia din culoarea suprafetei pe care a picat initial. Lumina care pica pe o rochie galbena va fi reflectata mai departe inspre pereti si obiectele din imediata apropiere a modelului. O rochie neagra, in schimb, absoarbe o foarte mare cantitate din lumina – motiv pentru care reflexivitatea ei va fi extrem de scazuta.

Lumina filtrata trece prin ceva inainte sa ajunga la subiect – de exemplu, o panza (vezi softbox-uri) sau un strat de nori – ceea ce o face mai moale si mai difuza.

Un exemplu clasic de lumina dura si directa este intr-o dupa-amiaza insorita – vezi exemplul de mai jos. Umbrele sunt pronuntate, iar contrastul imaginii este si el mare.

Dupa cum vedeti, umbrele soarelui “nemilos” de la amiaza sunt atat de dure, incat aproape ca fac niste gauri negre in imagine.

Si pentru ca veni vorba: daca ar fi sa facem analogia intre o fotografie si un basorelief, e bine de stiut ca detaliile luminate devin mai proeminente (=ies in evidenta), pe cand cele umbrite sunt mai “ingropate”, si creaza adancime. O faimoasa iluzie optica ne poate ilustra asta. Lumina poate, asadar, sa sculpteze - cu trasaturi fine sau mai “din topor” in functie de duritatea ei.

Probabil ati auzit de tehnicile prin care pictorii redau adancimea si volumul pe panzele lor: clar-obscurul si sfumato.

Contrastul este cuvantul cheie cand vorbim despre duritatea luminii – altfel spus, cat de abrupte sunt trecerile de la zonele de lumina la zonele de umbra. In lumina dura (vezi mai sus imaginea cu statuia), ele sunt foarte abrupte (contrast mare), pe cand in lumina moale ele sunt usoare si fine (contrast mic), de multe ori scotand la iveala detalii ale subiectului.

Un exemplu clasic de lumina moale si filtrata il avem atunci cand afara este innorat. Umbrele sunt domoale, iar contrastul e mult mai scazut – subiectele fiind in consecinta luminate mai uniform.

Daca fata de mai sus ar fi fost fotografiata in lumina dura a unei amieze insorite, am fi vazut probabil sub nasul ei o umbra inestetica.

Testul duritatii

Testul duritatii luminii se face simplu. Te intorci catre sursa de lumina, si iti pozitionezi mana si degetele ca in exemplul (A) de mai jos :

Tehnica e patentata de mine , dar va las si pe voi s-o folositi. In imaginea A – observati in ce hal de pronuntate sunt umbrele degetelor?  Dar cand soarele s-a mutat? (Exemplul B) Acum lumina directa nu mai pica pe mana mea (eu fiind la umbra), ci in fundal, pe iarba din curte. In exemplul C soarele a ajuns spre asfintit si nu mai lumineaza nimic in mod direct. Imaginea D este facuta seara tarziu, cand mana a fost luminata (urat de tot) cu blitz-ul.

Vedeti cate variante posibile avem? Acum, pusi in fata faptului implinit, observati diferentele de detaliu si de impact? Daca cu un subiect banal putem avea atatea variatii, va dati seama ce poate lumina sa faca dintr-o scena complexa?

UPDATE: Am mai gasit un articol in limba romana care trateaza subiectul duritatii luminii in studio, aici.

Sa presupunem ca ai fost la munte si ai fotografiat o cascada. O cascada absolut superba, care pur si simplu te coplesea prin maretia ei atunci cand erai langa ea. Dar cand te-ai intors acasa si te-ai uitat peste poze, ai avut neplacuta surpriza de a vedea ca frumusetea si maretia pe care le observai atunci nu apar si in fotografiile tale…

Fotografiile tale par sa fie mult mai “plate” decat in realitate, mult mai lipsite de viata, de vitalitate. Lipseste ceva din ele, pur si simplu…

Apoi, cand le arati prietenilor tai fotografiile de la munte, le vei spune: “Uite cascada asta…era superba! Era mare, galagioasa…ma rog trebuia sa fi fost acolo sa o vezi…”

“Trebuia sa fi fost acolo”

Asta-i cea mai mare problema cu o fotografie de la care avem pretentii. Daca simti nevoia sa-i spui cuiva “trebuia sa fi fost acolo”, inseamna ca fotografia ta nu si-a indeplinit scopul! Scopul ei este de a evoca ceea ce ai vazut tu – de a comunica celorlalti viziunea ta.

Spre exemplu, daca tu ai fotografiat o padure pe care o vedeai ca fiind “magica”, “feerica”, atunci fotografia finala ar trebui sa evoce aproape oricui o priveste atmosfera fermecata din ea –  fara sa fie nevoie de descrieri suplimentare si de povesti:

© 2009 K. C. Oberberg

Ceea ce “simti” in interiorul tau trebuie sa ajungi sa redai in imagine. Iar simpla lectura a imaginii – eventual alaturi titlul ei – ar trebui sa fie suficienta pentru omul care o priveste pentru ca el sa fie “teleportat” in realitatea ta.

In foarte multe culturi orientale (dar nu numai) se spune ca daca pictezi sau fotografiezi pe cineva ii furi sufletul. Intr-un fel, e adevarat. Daca faci un portret bun, o particica din “sufletul” persoanei ajunge sa fie evocat de imaginea ta. Diferenta de impact intre un portret fotografic “insufletit” si o poza banala e imensa.

Iar asta e valabil nu numai in cazul portretelor. Si peisajele, de exemplu, pot avea suflet. Atmosfera locala, grandoarea, miscarea, adancimea campului si sentimentele chiar pot fi surprinse cu ajutorul fotografiei! Uneori e nevoie de mai multe abordari si mai multe unghiuri, alteori de mici siretlicuri (expunere lunga pentru efect de motion blur, miscarea aparatului etc.); iar alteori ne putem ingadui sa folosim si un pic de Photoshop… ideea este sa facem tot ce ne sta in putere ca sa “furam sufletul” scenei pe care o fotografiem.

Doua exemple

Un amic a facut o serie de fotografii la un meci de baschet feminin. In fotografiile lui a reusit sa surprinda miscarea, dinamica meciului. Efectul de motion blur este, bineinteles, numai una dintre modalitatile prin care poate fi sugerata.

Una dintre fotografiile mele care simt ca exprima cu adevarat ceea ce am simtit este cea a castelului Marchizului de Sade:

Cine stie deja povestea celebrului marchiz, stie ca termenul de “sadism” vine de la el, si intreaga poveste asociata personalitatii lui. Atunci cand am ajuns in satul din sudul Frantei, am simtit o atmosfera usor bizara, lugubra. Norocul a facut sa nimeresc intr-o zi foarte innorata, fix inainte de o furtuna. Cerul arata ca inainte de apocalipsa. Procesarea cu HDR m-a ajutat sa adaug si mai mult la nota dramatica a peisajului. In felul asta, ceea ce vedeam inaintea ochilor si ceea ce simteam au putut fi exprimate in imaginea finala.

Astea-s doua exemple cat se poate de “basic”. Insa pentru exemple si mai elocvente, va sfatuiesc sa va uitati la imaginile celebre ale unor fotografi mari – oricare dintre ei va plac voua mai mult si mai mult – si sa le interpretati prin prisma asta.

Concluzie?

Desi nu are o utilitate 100% practica (nu e un ghid pas-cu-pas americanesc), articolul de azi te poate ajuta in doua sensuri. In primul rand, iti ofera un standard dupa care poti sa-ti evaluezi fotografiile pe care le ai in portofoliu. In al doilea rand, de acum stii la ce trebuie sa aspiri: cand te afli in fata unei scene, analizeaza-ti sentimentele si intreaba-te ce anume te face sa le simti. Dupa ce ai identificat ce e de fotografiat si cum, iti va fi mult mai usor sa faci o fotografie de exceptie.

Principiul #1: “Fotografia este deja facuta”

Spre deosebire de fotografii de studio, vanatorii de peisaje lucreaza exclusiv cu lumina naturala (de la soare, luna si stele) si cu elemente asupra carora nu prea pot avea control in mod normal. Nu poti sa aranjezi dupa bunul plac copacii, stancile, reflexiile din lac, valurile marii sau norii de pe cer, nu? Altfel spus, “iarna nu-i ca vara” sau “in natura nu-i ca-n studio”. Daca in studio poti regla lumini, poti aranja suvite de par, iar modelul poate imbraca zeci de rochii, natura se “regizeaza” singura, iar tu nu prea poti interveni. Datoria ta ca fotograf este sa ajungi sa-i cunosti felul in care-si schimba hainele, culorile si lumina, astfel incat s-o prinzi in cele mai bune momente posibile.

Prin urmare, ceea ce este absolut crucial in fotografia de peisaj este “sa fii acolo” atunci cand trebuie: “in locul potrivit, la momentul potrivit”.

“Cand e momentul potrivit sa fac o fotografie de peisaj?” va veti intreba…

Numai experienta acumulata in teren va poate aduce un raspuns multumitor.

Aceasta abilitate de a “fi acolo” a fost unul dintre ingredientele care i-au adus legendarului Ansel Adams succesul. Omul avea o intuitie extraordinara, o multime de cunostinte despre natura si, bineinteles, rabdarea necesara pentru a putea captura imaginile atunci cand trebuia – nici mai devreme, nici mai tarziu. Ansel Adams astepta ore in sir pentru ca “norii potriviti sa intre in scena” – era un om extrem de cumpatat cand venea vorba sa apese pe declansator. Avea rabdarea sa stea o dupa-amiaza intreaga in spatele aparatului si sa observe atent cerul – pana atunci cand norii calatori se aranjau intr-un model care ii placea lui.

The Tetons and the Snake River – una dintre cele mai
faimoase – si mai copiate – fotografii de peisaj
ale lui Ansel Adams

Pe urmele lui au fost in pelerinaj sute, poate chiar mii de fotografi aspiranti, care au incercat sa-i reproduca imaginile. S-au asezat cu trepiedul in exact aceleasi locuri ca si el, au folosit aceeasi distanta focala, aceeasi compozitie…si totusi n-au reusit sa obtina fotografii la fel de frumoase ca Adams!

Un amic care mers cu mine timp de cateva zile cand pozam peisaje a facut o observatie foarte interesanta: “Vad ca si in fotografie aveti acelasi principiu ca la pescuit si la vanatoare: trebuie multa rabdare si tutun.” Avea dreptate. Rabdarea este una dintre calitatile cele mai importante ale unui fotograf de peisaje.

Estimativ vorbind, majoritatea peisajelor care ne lasa cu gura cascata au fost capturate fie in zorii zilei (cu 15-30 minute inainte de rasarit, pana la maxim o ora dupa el), fie la apus (cu 30 minute inainte si pana aproape de lasarea intunericului complet). Peisajele de calitate capturate in mijlocul zilei sunt mult mai rare. Motivul este calitatea, directia, culoarea si duritatea luminii, dar mai sunt si altele.

Asadar, nu uitati sa urmariti buletinul meteo si informatiile despre apusul si rasaritul soarelui, si sa va planuiti cu grija intrarea in scena.

Dupa ce te vei indragosti de culorile rasaritului, vrand-nevrand, te vei transforma intr-un noctambul. Fotografii de peisaj se trezesc cu mult inainte sa cante cocosul – chiar pe la la 4 dimineata uneori, cand perna omului de rand e calda si somnul e dulce. Cu un rucsac plin cu obiective, filtre si accesorii, uneori ajung sa mearga sau sa conduca pe distante de kilometri intregi pana ajung sa fotografieze la rasarit un loc pe care l-au descoperit in timpul zilei precedente.

Profita de orele din timpul zilei ca sa te plimbi si sa-ti gasesti scenele pe care vrei sa le fotografiezi, apoi revino la rasarit sau la apus pentru fotografia propriu-zisa.

Harta, busola si GPS-ul sunt alti trei buni prieteni ai fotografilor care merg in natura la vanatoare de imagini senzationale. O harta sau un GPS te pot ajuta sa iti notezi locul exact atunci cand l-ai gasit, ca sa-ti fie usor sa revii in acelasi punct. Iar busola iti va arata unde apune si rasare soarele.

Asadar, iata ideea articolului de azi: natura se regizeaza singura, iar tu trebuie sa te adaptezi la schimbarile ei. Britanicul David Noton spunea la un moment dat: “majoritatea elementelor care alcatuiesc o fotografie grozava de peisaj sunt deja oranduite inainte ca tu sa apesi pe buton.”.

Daca stam sa ne gandim, sa apesi pe buton e simplu – o poate face oricine! Insa sa gasesti o scena cu potential senzational si sa ajungi acolo atunci cand atmosfera e mai frumoasa ca oricand reprezinta adevaratul mestesug al fotografiei de peisaj.

Fotografia macro este una dintre cele mai atractive – si probabil cele mai populare forme de fotografie. Dupa parerea unor experti, este destul de usor sa ajungi sa stapanesti tehnicile si arta macrofotografiei – iar asta este probabil secretul din spatele popularitatii ei, fie vorba intre noi.

De ce e fotografia macro atat de fascinanta?

Fotografia macro deschide portile catre o noua lume. Poate captura detalii minuscule, insesizabile ale unor subiecte – acele lucruri care nu sunt de obicei vizibile ochiului liber. Prin urmare, fotograful poate dezvalui si pune in evidenta o lume intreaga de lucruri nemaivazute in obiectele care ne sunt totusi atat familiare in viata de zi cu zi.

In plus, subiectele care nu ne sunt familiare devin si ele mai atractive in macrofotografie. Si, dupa cum spunea tot unul dintre experti, fotografia macro nu este numai atractiva, ci chiar seducatoare.

De exemplu, cand cineva fotografiaza un lant ruginit la marimea 1:1, putem vedea exact textura ruginii, cum arata fiecare detaliu al fierului ruginit, care sunt culorile si nuantele pe care le capata rugina, si fel de fel de alte lucruri apar sunt si ele scoase la iveala.

Idei si subiecte pentru macrofotografie

Oamenii cu destula experienta in spate isi gasesc singuri subiecte de fotografiat. Sunt artisti, si au ochiul format pentru a vedea lucrurile potrivite in felul potrivit. Cu toate astea insa pentru aceia dintre voi care sunt nou veniti in acest domeniu, si abia isi incep aventura in lumea fotografiei, e posibil ca urmatoarele sugestii sa fie de mare ajutor in gasirea subiectului ideal:

• fulgi de zapada
• picaturi de apa
• minerale
• fluturi
• plante, frunze
• flori si petale de flori
• picioare de copii, degetele de copii
• ochi
• paianjeni si panze de paianjen
• alte insecte
• etc.

Mergi “in fundul curtii” si vei descoperi un intreg univers care merita fotografiat!

Ideile pentru macrofotografie se pot gasi si pe internet – un simplu search pe flickr (click aici) te poate elucida.

Natura a fost din cele mai vechi timpuri subiectul principal al fotografiei – si al artei, in general. Cu toate astea, fanii macrofotografiei aleg sa pozeze si lucruri artificiale, cum ar fi:

• stampile
• monede
• parti ale unor masini
• ceasuri de mana
• parti ale unor pixuri sau stilouri
• suruburi
• alte lucruri mititele din lumea noastra

Tutoriale de macrofotografie

A lucra in acest domeniu poate fi o experienta noua si inedita chiar si pentru cei care au exersat diverse alte tipuri de fotografie de-a lungul multor ani. Oportunitatile sunt nelimitate. Echipamente si tehnologii noi sunt inventate in fiecare zi. Iar de cand cu avantul fotografiei digitale, acest univers a fost cu adevarat revolutionat.

Daca vreti sa aflati cu ce fel de echipamente se poate face fotografia macro, atunci articolul anterior despre tehnica fotografiei macro va poate fi de folos.

Iata cateva tutoriale de fotografie macro digitala, pe care le-am gasit extrem de utile:

• Un tutorial de la Photo.net
• O colectie de articole cu instructive, pe un site dedicat doar fotografiei macro

In incheiere, va invit sa vedeti 25 de fotografii macro absolut sublime – niste adevarate capodopere – click aici.

Astazi avem un prim “guest post”. Articolul de mai jos este scris de amicul meu Radu Ciocan, care va expune ideile lui despre cum poti face fotografii mai reusite. Aricolul este partea a doua din seria “Cum sa faci fotografii mai bune“, care va continua cu siguranta si in viitor (mai ales avand in vedere ca subiectul e practic inepuizabil ). Enjoy!

A face fotografii bune de pus in rama nu este ceva cu care te nasti. Este o deprindere care se invata cu timpul. Cu cat esti mai pasionat de subiect cu atat poti obtine rezultate bune mai repede. Bineinteles ca pot exista si persoane cu deprinderi artistice mostenite ce pot avea rezultate uimitoare in timp record.

Pentru inceput as vrea sa evidentiez cateva…

Mituri despre fotografie

• Iti trebuie echipament scump sa faci fotografii reusite. Faptul ca ai access la echipament profesional ce costa mii de euro nu inseamna ca faci neaparat fotografii bune. Degeaba conduci un bolid de curse daca nu ai antrenamentul necesar – vei pierde cursa garantat.
• Trebuie sa ai inspiratie sa scoti un cadru bun. O fotografie reusita nu inseamna neaparat ca ai apasat pe declansator si a iesit fotografia finala. De cele mai multe ori se fac mai multe cadre, unghiuri si expuneri diferite pana se selecteaza fotografia finala.
• Fotografia digitala este mai simpla decat cea pe film. La aparatele DSLR se aplica cam aceleasi reguli ca si la cele pe film. Tot ai nevoie sa stii sa setezi dupa necesitate ISO, diafragma, timp de expunere sau sa ai lentila potrivita in functie de caz (wide, tele, fisheye, etc).
• Ceea ce vezi prin obiecectiv sau pe display este fotografia finala. De cele mai multe ori ceea ce vezi pe display-ul aparatului difera fata de ceea ce se vede pe monitor. Iar de cele mai multe ori fotografia finala este partial sau total diferita fata de brutul din aparat din cauza post procesarii.

Pentru a scoate o fotografie reusita sunt necesare (dar nu neaparat obligatorii) 3 ingrediente: pasiune, echipament si post-productie.

Pasiunea

Pasiunea este in primul rand cea care te-a adus aici. Datorita pasiunii pentru fotografie iti antrenezi priceperea si creativitatea pentru a dat tot ce e mai bun din tine. Sunt cazuri cand esti o persoana “naturala” ce ai latura artistica mostenita probabil din familie si ai simtul estetic dezvoltat mult peste medie. Altfel va trebui sa inveti despre compozitie, incadrare, estetica, cromatica samd.

Poti face asta din carti, cursuri, seminarii sau pur si simplu uitandu-te mult timp la fotografii exceptionale si incercad sa te pui in locul fotografului sa vezi ce a vazut el si sa intuiesti conditiile tehnice ce au dat nastere fotografiei. Deasemenea forumurile despre critica fotografica sunt un bun punct de plecare.

Echipamentul

Poti face fotografii reusite si cu un aparat compact (sapuniera) dar de cele mai multe ori limitarile tehnice te pot dezavantaja. Nu vei avea profunzime, culori sau manevrabilitatea unui aparat DSLR. Marele avantaj este ca aparatele foto DSLR se ieftinesc pe zi ce trece.

Daca un aprat ce costa cateva mii de euro acum 5 ani, in prezent il poti achizitiona la cateva sute. Concurenta intre producatori si avantul tehnologic a facut ca preturile sa scada continuu. De aceea nu este recomandat sa-ti cumperi un aparat (body) nou decat daca esti chiar dispus sa dai acei bani pe el. De exemplu, un Nikon D50 sau D70 (model 2004-2005) este mult mai bun decat un entry level D40 sau D60. Iar ca bani il poti gasi undeva la 200 EUR pe piata de mana a doua. Pentru Canon sau alta firma se aplica aceeasi regula.

Diferenta intre body-urile mai vechi si mai noi este data de specificatii tehnice (zgomot mai mic la iso mai mare, display mai mare, megapixeli mai multi, etc). Dar in principiu, pentru inceput, poti face fotografii la fel de bune si cu un body mai vechi.

Singurul lucru care face diferenta este obiectivul. Daca intentionezi sa-ti cumperi un body, nu lua oferta KIT cu un obiectiv standard ci cumpara doar body si un alt obictiv separat. Obiectivele standard (de kit) sunt facute sa coste putin si au o calitate medie spre proasta (aberatii optice, focalizare inceata, etc). Pentru inceput nu trebuie sa dai mii de euro pe lentile pro pentru ca exista si variante intermediare la care raportul calitate/pret este excelent.

Cel mai bun obiectiv ieftin este 50mm cu diafragma f/1.8 (nikon, canon). Este excelent pentru portrete sau street. Altul la fel de bun dar putin mai scump este 35mm f/1.8.

Un obiectiv bun te poate tine o viata (atata timp cat nu-l deteriorezi fizic) in contrast cu un body ce il poti schimba de la an la an.

Deci per total investitia minima in echipament foto poate ajunge in jur de 300EUR (body + 50mm), cam cat o sapuniera de ultima generatie

Post productia

Cred ca ai auzit de multe ori expresia “Photoshop face minuni”. Nu trebuie sa fii maestru in photoshop sa poti edita fotografiile. Trebuie doar sa inveti cateva chestii de baza, sa modifici contrastul, culorile, expunerea, etc. De fapt Adobe a scos un program dedicat pentru fotografie si foarte usor de folosit, numit Lightroom.

Pentru final, cateva tips & tricks:

Tips & tricks:

• Ia intotdeauna aparatul cu tine. De cele mai multe ori, mai ales cand ochiul este in formare “vezi cadre” peste tot. Atata timp cat ai aparatul cu tine, poti exersa. Singurul incovenient este ca de cele mai multe ori cantareste greu, mai ales daca ai si mai multe obiective. O solutie buna este sacul LowePro SlingShot
• Intotdeauna trage RAW. Fisierul de tip RAW este un fel de negativ al cadrului. Este un format proprietar al aparatului iar acolo sunt tinute mult mai multe detalii decat intr-un fisier JPG. In cazul in care ai o fotografie expusa incorect faptul ca este raw te ajuta mult in post-productie. Dezavantajul este ca fisierele sunt ceva mai mari (de obicei cati megapixeli are aparatul, atat iese si fisierul).
• Foloseste lumina de apus. Incearca sa eviti perioada zilei cand soarele puternic si sus pe cer pentru ca fotografiile vor iesi de cel mai multe ori arse. Foloseste-te de asa-numita “golden hour”, perioada cand soarele este la apus sau rasarit.
• Trage cat mai multe cadre. In cazul in care faci un portret, trage cat mai multe cadre pana prinzi expresia si emotia dorita. Pe acelasi cadru, incearca sa schimbi unghiul sau dupa caz obiectivul (mai wide sau mai tele). De multe ori poti avea o surpriza placuta.

PS: daca ai recomandari sau intrebari comenteaza mai jos.

Inainte sa incepem, sa stabilim un lucru: articolul de azi nu e nici pe departe un ghid complet despre fotografia macro, ci doar o scurta introducere in partea tehnica.

Avem de-a face cu un domeniu de sine statator in fotografie, deci daca intr-adevar ai ganduri serioase sa patrunzi in lumea macro, iti va lua ceva timp sa studiezi si sa experimentezi.

Asadar, ce vreau eu sa fac astazi este sa incerc sa va “deschid apetitul” pentru ceea ce inseamna universul fotografiei macro, si sa va dau cateva idei despre cum o puteti face.

Incepem la aperitiv cu cateva imagini pe care eu le gasesc fascinante:

Care sunt tehnicile pentru macro?

Probabil te-ai intrebat cum au fost facute fotografiile de mai sus. Sau poate ai avut impresia ca stii exact cum au fost facute, insa impresia ta era gresita. In orice caz, haideti sa trecem in revista cateva tehnici…

Tehnica 1: Folosirea unui obiectiv cu macro

Exista obiective care ofera optiunea de macro. De obicei, chestia asta este scrisa explicit in specificatiile tehnice ale jucariei. Un exemplu de astfel de obiectiv ar fi asta (scump, domne, scump…).

Insa daca nu vreti sa va cheltuiti banii si vreti sa lucrati cu obiectivele pe care le aveti deja, cititi mai departe…

Tehnica 2: Indepartarea obiectivului

Sa spunem ca ai o lanterna in mana, si proiectezi lumina ei pe un perete. Pe masura ce te indepartezi de perete, cercul de lumina care vine din lanterna creste si el. Cu cat te duci mai departe, cu atat el se face mai mare.

Cam asa este si principiul in fotografia macro. Obiectivul poate fi indepartat prin mai multe modalitati:

1. Inelele “macro”

Se monteaza intre corpul aparatului si obiectiv, si arata cam asa:

Sunt pur si simplu niste “tuburi”, nu au niciun fel de sticla in ele, sunt goale pe dinauntru. Rolul lor este sa indeparteze obiectivul de aparat. Ele pot avea circuite electronice in ele, sau nu. Un faimos exemplu de inele macro sunt cele fabricate de Kenko in Japonia: vedeti cateva detalii la F64.

2. Burduf

Functioneste pe acelasi principiu ca si inelul. Doar ca nu se mai foloseste de cateva decenii, din motive tehnice…

3. Improvizatii si obiecte artizanale

Poti sa-ti confectionezi tu insuti o metoda prin care sa indepartezi obiectivul de aparat. Exemplul de mai jos ilustreaza perfect un setup de macro facut cu un tub de chipsuri Pringles

Tehnica 3: Inversarea obiectivului

Ca sa va distrati, puteti testa chestia asta empiric. Daca aveti un obiectiv banal, de kit, luati aparatul, demontati obiectivul si puneti-l invers! Tineti-l bine cu mana, sa nu va scape! Ia uitati-va prin vizor. Inversarea obiectivului va permite sa va apropiati foarte foarte mult de subiectul pe care vreti sa-l vedeti/fotografiati. Montand obiectivul invers, il transformati intr-un macro!

Iar ca sa inversati obiectivul, aveti urmatoarele optiuni …

1. Cumparati un inel special de inversare. Aveti un exemplu mai jos:

2. Va confectionati propriul sistem de inversare a obiectivului. Cu un capac de plastic, un filtru vechi de care nu mai aveti nevoie si un pic de Super Glue, puteti sa va faceti singur un inel de inversare:

Mai multe cititi aici.

Tehnica 4: Folosirea unei “lupe” (filtre de macro)

1. In primul rand, daca aveti prin sertarele de la birou o lupa mare, o puteti scoate deja sa va jucati cu ea:

2. In al doilea rand, exista lupe fabricate sub forma de filtre foto, cu filet, care se pot insuruba la obiectivele pe care le aveti deja:

Se spune ca lupele sunt varianta cea mai proasta pentru facut fotografie macro. Calitatea vizuala pe care o obtineti e adeseori execrabila. Intrebati un fotograf profesionist, si va va spune de ce: in primul rand, e bine ca imaginea sa treaca printr-o cantitate cat mai mica de sticla pana sa ajunga la aparat. Or, cand folositi lupe, mai adaugati cateva zeci de grame de sticla la cele deja existente in obiectiv. Alte distorsii, alte modificari de culori, alte straturi de siliciu, cu impuritatile si imperfectiunile lor.

Tehnica 5: O combinatie libera intre elementele de mai sus

Daca faceti un search pe Flickr dupa “macro setup”, veti vedea ca majoritatea fotografilor folosesc o combinatie intre diferitele metode. Cel mai des, veti vedea obiective inversate, indepartate cu ajutorul unor inele.

Concluzie?

Bun, e clar dupa ce-ati citit paragrafele de mai sus n-ati devenit brusc experti in macrofotografie. Insa sper ca macar am reusit sa va lamuresc unele dileme despre ce presupune ea.

Hotarati-va ce tehnica/tehnici aveti de gand sa folositi, in functie de cati bani aveti de cheltuit si ce pretentii aveti (cat de profi vreti sa fiti).

Si, nu in ultimul rand, spor la fotografiat gandaci, picaturi de apa si mucuri de tigara!

Anul asta, toate ziarele si revistele au fost inundate cu articole de tipul “pe timp de criza, va invatam cum sa economisiti bani“. Articolul de azi intra si el cu un picior in aceeasi categorie, insa e vorba de mult mai mult decat o simpla economie de bani – veti economisi efort, timp si mai ales niste spatiu pretios in geanta voastra de fotograf.

Se da urmatoarea problema: ai un grandangular cu diametru de 77mm, un obiectiv “mediu” cu 58mm in capat si un teleobiectiv cu 52mm la filet. Practic, daca vrei sa lucrezi cu filtre pe toate trei obiectivele, ar trebui sa-ti cumperi cate 3 exemplare din fiecare, nu? 52mm, 58mm si 77mm. 3 polarizatoare, 3 filtre de gri neutru, 3 capace pentru balans de alb … deranj.

Ei bine, nu e nevoie. Iata ce-i de facut:

SFATUL 1: cumpara-ti doar un filtru – cu cel mai mare diametru

Da, ai auzit bine. Iti cumperi unul si il montezi pe toate obiectivele. Cum? E simplu. Pe piata exista niste chestii numite “inele de conversie”. Iata-le cum arata:

Un set de inele de conversie, care progreseaza in trepte foarte mici

…sau daca vreti, puteti sa “sariti” de la 52mm direct la 77mm!

Chestiile astea sunt atat de banale, incat ma mir ca nu se vorbeste despre ele pe toate drumurile. Majoritatea amicilor mei fotografi n-aveau idee de ele. Parc-ar fi vreun secret ancestral al calugarilor din Tibet sau ceva. In plus, nu se gasesc de cumparat foarte usor prin magazine! Suspiciunea mea e ca negustorilor le convine sa va faca sa cumparati o groaza de filtre scumpe mai degraba decat niste suruburi care costa sub 3 dolari bucata. O fi vreo conspiratie globala, ceva .

Revenind la dilema noastra de mai sus, iata solutia precisa. Iti cumperi filtrul de 77mm si doua inele convertoare: 52-58mm, 58-77mm. Si gata cu bataile de cap.

E drept ca unul dintre “dezavantaje” e ca aspectul va fi putin inestetic:

Obiectivul meu cu 52mm in capat, cu filtru de 77mm.

Dar cui ii pasa?! Cand esti singur cu cizmele pana la glezna in noroi si fotografiezi rasaritul in Apuseni, numai asta nu conteaza.

Asadar, nu va lasati trasi pe sfoara de capitalistii hulpavi. Viva la revolucion! Cumparati doar un filtru si insurubati-l cum vreti si pe ce vreti, cu adaptoare. In felul asta, puteti face economii de pana la cateva sute de euro! Si pana la urma, mai bine iti iei cel mai scump si cel mai bun polarizator, de exemplu, decat sa ai 3 bucati, mai ieftine.

SFATUL 2: Folositi filtrele patrate

Daca va pregatiti pentru o cariera de fotograf de peisaj, atunci oricum veti ajunge la un moment dat sa faceti cunostinta cu ele! Sistemul Cokin, sau Lee sunt doua dintre solutiile binecunoscute pentru filtrele patrate. Ce sunt ele? Practic, e vorba despre un suport de plastic care se prinde cu un filet de obiectivul foto. Suportul de plastic poate tine pana la 3 filtre. Dar sa privim ilustratia de mai jos ca sa intelegem:

Sistemul Cokin, desfacut in bucatele

De ce sunt ele practice? Pentru ca ti-ai cumparat o data filtrele si le poti pastra toata viata, indiferent de cate obiective schimbi! Singurul lucru care variaza este filetul adaptor care se prinde de montura de plastic. In cazul nostru, cu cele 3 obiective, lucrurile sunt extraordinar de simple: iti o montura de plastic si 3 filete. Sau doar un singur filet (cel mai mare), si-l adaptezi cu inelele despre care vorbeam mai devreme .

Sa va dau si cateva linkuri:

• Inca o poza cu anatomia sistemului Cokin
• Sectiunea de filtre patrate Cokin de la magazinul F64.ro

Sper ca v-a fost de folos, si ca nu ati citit articolul prea tarziu (adica dupa ce v-ati dat banii deja pe o groaza de filtre). Chiar si asa, puteti sa le vindeti si sa va mai recuperati din investitie . Oricum ar fi, iesiti in castig!

Am verificat de curand statisticile site-ului desprefotografie.net. Google imi raporteaza ca in jur de 20 dintre vizitatorii din ultima luna au ajuns aici cautand “manual de utilizare Zenit” sau “cum fac fotografii cu Zenit“. Din empatie cu ei scriu astazi articolul asta.

In primul rand, va felicit pentru faptul ca va intereseaza subiectul! Un Zenit-E a fost primul meu aparat SLR. Cu el in mana am descoperit cu adevarat pasiunea mea pentru fotografie. In plus, lumea parca arata cu totul altfel printr-un obiectiv Helios 50mm f/1.2 – niciun obiectiv modern nu “vede” lumea asa cum o vede “batranul”.

Tot pe vremea cand aveam eu 18 ani, se spunea ca atunci cand faci scoala de soferi, e bine sa iei lectii de condus pe o Dacie 1310 obosita, care nu intra bine in viteza si are probleme de ambreiaj. De ce? Pentru ca daca esti in stare sa conduci fara probleme rabla aia, nu vei avea probleme cand te urci la volanul unui Rolls Royce. Nu stiu cat de corecta e mentalitatea asta, dar pe mine am impresia ca m-a ajutat mult. Facand o paralela cu ideea asta: Zenit-E este un aparat complet mecanic – nu are nici macar baterii! Are o constructie solida (de tanc) si cantareste in jur de 1kg. Filmul se avanseaza manual. Este evident ca dupa un an de folosit asa ceva, nu vei mai avea nicio dilema cand treci la un aparat japonez, care-ti masoara singur tot ce trebuie si-si potriveste singur setarile. Insa cel mai important este ca vei stii cum poti sa compensezi micile neajunsuri ale modului automat – vei sti unde si mai ales cum sa intervii manual autnci cand procesorul aparatului nu-i in stare sa expuna corect o scena.

Manuale utilizare Zenit

Cu astea fiind spuse, va dau doua linkuri la niste pagini web cu manualele de utilizare ale diferitelor modele de Zenit:

• Manual de utilizare Zenit-E
• Cateva manuale de utilizare (in limba engleza) ale diferitelor modele de Zenit, scanate

Daca va preocupa subiectul, dati o fuga pana in pod si rascoliti prin cutii – e posibil sa constatati cu surprindere ca si parintii sau bunicii vostri aveau unul .

Iar daca nu aveau (poate aveau SMENA ), atunci puteti cumpara unul la preturi foarte mici – uneori pentru mai putin de 1 milion de lei. Puteti sa faceti, de curiozitate, macar 2-3 role de film cu el. E o experienta interesanta, din care chiar se poate invata ceva.