Avem de-a face cu un domeniu de sine statator in fotografie, deci daca intr-adevar ai ganduri serioase sa patrunzi in lumea macro, iti va lua ceva timp sa studiezi si sa experimentezi.

Asadar, ce vreau eu sa fac astazi este sa incerc sa va “deschid apetitul” pentru ceea ce inseamna universul fotografiei macro, si sa va dau cateva idei despre cum o puteti face.

Incepem la aperitiv cu cateva imagini pe care eu le gasesc fascinante:

Care sunt tehnicile pentru macro?

Probabil te-ai intrebat cum au fost facute fotografiile de mai sus. Sau poate ai avut impresia ca stii exact cum au fost facute, insa impresia ta era gresita. In orice caz, haideti sa trecem in revista cateva tehnici…

Tehnica 1: Folosirea unui obiectiv cu macro

Exista obiective care ofera optiunea de macro. De obicei, chestia asta este scrisa explicit in specificatiile tehnice ale jucariei. Un exemplu de astfel de obiectiv ar fi asta (scump, domne, scump…).

Insa daca nu vreti sa va cheltuiti banii si vreti sa lucrati cu obiectivele pe care le aveti deja, cititi mai departe…

Tehnica 2: Indepartarea obiectivului

Sa spunem ca ai o lanterna in mana, si proiectezi lumina ei pe un perete. Pe masura ce te indepartezi de perete, cercul de lumina care vine din lanterna creste si el. Cu cat te duci mai departe, cu atat el se face mai mare.

Cam asa este si principiul in fotografia macro. Obiectivul poate fi indepartat prin mai multe modalitati:

1. Inelele “macro”

Se monteaza intre corpul aparatului si obiectiv, si arata cam asa:

Sunt pur si simplu niste “tuburi”, nu au niciun fel de sticla in ele, sunt goale pe dinauntru. Rolul lor este sa indeparteze obiectivul de aparat. Ele pot avea circuite electronice in ele, sau nu. Un faimos exemplu de inele macro sunt cele fabricate de Kenko in Japonia: vedeti cateva detalii la F64.

2. Burduf

Functioneste pe acelasi principiu ca si inelul. Doar ca nu se mai foloseste de cateva decenii, din motive tehnice…

3. Improvizatii si obiecte artizanale

Poti sa-ti confectionezi tu insuti o metoda prin care sa indepartezi obiectivul de aparat. Exemplul de mai jos ilustreaza perfect un setup de macro facut cu un tub de chipsuri Pringles

Tehnica 3: Inversarea obiectivului

Ca sa va distrati, puteti testa chestia asta empiric. Daca aveti un obiectiv banal, de kit, luati aparatul, demontati obiectivul si puneti-l invers! Tineti-l bine cu mana, sa nu va scape! Ia uitati-va prin vizor. Inversarea obiectivului va permite sa va apropiati foarte foarte mult de subiectul pe care vreti sa-l vedeti/fotografiati. Montand obiectivul invers, il transformati intr-un macro!

Iar ca sa inversati obiectivul, aveti urmatoarele optiuni …

1. Cumparati un inel special de inversare. Aveti un exemplu mai jos:

2. Va confectionati propriul sistem de inversare a obiectivului. Cu un capac de plastic, un filtru vechi de care nu mai aveti nevoie si un pic de Super Glue, puteti sa va faceti singur un inel de inversare:

Mai multe cititi aici.

Tehnica 4: Folosirea unei “lupe” (filtre de macro)

1. In primul rand, daca aveti prin sertarele de la birou o lupa mare, o puteti scoate deja sa va jucati cu ea:

2. In al doilea rand, exista lupe fabricate sub forma de filtre foto, cu filet, care se pot insuruba la obiectivele pe care le aveti deja:

Se spune ca lupele sunt varianta cea mai proasta pentru facut fotografie macro. Calitatea vizuala pe care o obtineti e adeseori execrabila. Intrebati un fotograf profesionist, si va va spune de ce: in primul rand, e bine ca imaginea sa treaca printr-o cantitate cat mai mica de sticla pana sa ajunga la aparat. Or, cand folositi lupe, mai adaugati cateva zeci de grame de sticla la cele deja existente in obiectiv. Alte distorsii, alte modificari de culori, alte straturi de siliciu, cu impuritatile si imperfectiunile lor.

Tehnica 5: O combinatie libera intre elementele de mai sus

Daca faceti un search pe Flickr dupa “macro setup”, veti vedea ca majoritatea fotografilor folosesc o combinatie intre diferitele metode. Cel mai des, veti vedea obiective inversate, indepartate cu ajutorul unor inele.

Concluzie?

Bun, e clar dupa ce-ati citit paragrafele de mai sus n-ati devenit brusc experti in macrofotografie. Insa sper ca macar am reusit sa va lamuresc unele dileme despre ce presupune ea.

Hotarati-va ce tehnica/tehnici aveti de gand sa folositi, in functie de cati bani aveti de cheltuit si ce pretentii aveti (cat de profi vreti sa fiti).

Si, nu in ultimul rand, spor la fotografiat gandaci, picaturi de apa si mucuri de tigara!

Anul asta, toate ziarele si revistele au fost inundate cu articole de tipul “pe timp de criza, va invatam cum sa economisiti bani“. Articolul de azi intra si el cu un picior in aceeasi categorie, insa e vorba de mult mai mult decat o simpla economie de bani – veti economisi efort, timp si mai ales niste spatiu pretios in geanta voastra de fotograf.

Se da urmatoarea problema: ai un grandangular cu diametru de 77mm, un obiectiv “mediu” cu 58mm in capat si un teleobiectiv cu 52mm la filet. Practic, daca vrei sa lucrezi cu filtre pe toate trei obiectivele, ar trebui sa-ti cumperi cate 3 exemplare din fiecare, nu? 52mm, 58mm si 77mm. 3 polarizatoare, 3 filtre de gri neutru, 3 capace pentru balans de alb … deranj.

Ei bine, nu e nevoie. Iata ce-i de facut:

SFATUL 1: cumpara-ti doar un filtru – cu cel mai mare diametru

Da, ai auzit bine. Iti cumperi unul si il montezi pe toate obiectivele. Cum? E simplu. Pe piata exista niste chestii numite “inele de conversie”. Iata-le cum arata:

Un set de inele de conversie, care progreseaza in trepte foarte mici

…sau daca vreti, puteti sa “sariti” de la 52mm direct la 77mm!

Chestiile astea sunt atat de banale, incat ma mir ca nu se vorbeste despre ele pe toate drumurile. Majoritatea amicilor mei fotografi n-aveau idee de ele. Parc-ar fi vreun secret ancestral al calugarilor din Tibet sau ceva. In plus, nu se gasesc de cumparat foarte usor prin magazine! Suspiciunea mea e ca negustorilor le convine sa va faca sa cumparati o groaza de filtre scumpe mai degraba decat niste suruburi care costa sub 3 dolari bucata. O fi vreo conspiratie globala, ceva .

Revenind la dilema noastra de mai sus, iata solutia precisa. Iti cumperi filtrul de 77mm si doua inele convertoare: 52-58mm, 58-77mm. Si gata cu bataile de cap.

E drept ca unul dintre “dezavantaje” e ca aspectul va fi putin inestetic:

Obiectivul meu cu 52mm in capat, cu filtru de 77mm.

Dar cui ii pasa?! Cand esti singur cu cizmele pana la glezna in noroi si fotografiezi rasaritul in Apuseni, numai asta nu conteaza.

Asadar, nu va lasati trasi pe sfoara de capitalistii hulpavi. Viva la revolucion! Cumparati doar un filtru si insurubati-l cum vreti si pe ce vreti, cu adaptoare. In felul asta, puteti face economii de pana la cateva sute de euro! Si pana la urma, mai bine iti iei cel mai scump si cel mai bun polarizator, de exemplu, decat sa ai 3 bucati, mai ieftine.

SFATUL 2: Folositi filtrele patrate

Daca va pregatiti pentru o cariera de fotograf de peisaj, atunci oricum veti ajunge la un moment dat sa faceti cunostinta cu ele! Sistemul Cokin, sau Lee sunt doua dintre solutiile binecunoscute pentru filtrele patrate. Ce sunt ele? Practic, e vorba despre un suport de plastic care se prinde cu un filet de obiectivul foto. Suportul de plastic poate tine pana la 3 filtre. Dar sa privim ilustratia de mai jos ca sa intelegem:

Sistemul Cokin, desfacut in bucatele

De ce sunt ele practice? Pentru ca ti-ai cumparat o data filtrele si le poti pastra toata viata, indiferent de cate obiective schimbi! Singurul lucru care variaza este filetul adaptor care se prinde de montura de plastic. In cazul nostru, cu cele 3 obiective, lucrurile sunt extraordinar de simple: iti o montura de plastic si 3 filete. Sau doar un singur filet (cel mai mare), si-l adaptezi cu inelele despre care vorbeam mai devreme .

Sa va dau si cateva linkuri:

• Inca o poza cu anatomia sistemului Cokin
• Sectiunea de filtre patrate Cokin de la magazinul F64.ro

Sper ca v-a fost de folos, si ca nu ati citit articolul prea tarziu (adica dupa ce v-ati dat banii deja pe o groaza de filtre). Chiar si asa, puteti sa le vindeti si sa va mai recuperati din investitie . Oricum ar fi, iesiti in castig!

Am verificat de curand statisticile site-ului desprefotografie.net. Google imi raporteaza ca in jur de 20 dintre vizitatorii din ultima luna au ajuns aici cautand “manual de utilizare Zenit” sau “cum fac fotografii cu Zenit“. Din empatie cu ei scriu astazi articolul asta.

In primul rand, va felicit pentru faptul ca va intereseaza subiectul! Un Zenit-E a fost primul meu aparat SLR. Cu el in mana am descoperit cu adevarat pasiunea mea pentru fotografie. In plus, lumea parca arata cu totul altfel printr-un obiectiv Helios 50mm f/1.2 – niciun obiectiv modern nu “vede” lumea asa cum o vede “batranul”.

Tot pe vremea cand aveam eu 18 ani, se spunea ca atunci cand faci scoala de soferi, e bine sa iei lectii de condus pe o Dacie 1310 obosita, care nu intra bine in viteza si are probleme de ambreiaj. De ce? Pentru ca daca esti in stare sa conduci fara probleme rabla aia, nu vei avea probleme cand te urci la volanul unui Rolls Royce. Nu stiu cat de corecta e mentalitatea asta, dar pe mine am impresia ca m-a ajutat mult. Facand o paralela cu ideea asta: Zenit-E este un aparat complet mecanic – nu are nici macar baterii! Are o constructie solida (de tanc) si cantareste in jur de 1kg. Filmul se avanseaza manual. Este evident ca dupa un an de folosit asa ceva, nu vei mai avea nicio dilema cand treci la un aparat japonez, care-ti masoara singur tot ce trebuie si-si potriveste singur setarile. Insa cel mai important este ca vei stii cum poti sa compensezi micile neajunsuri ale modului automat – vei sti unde si mai ales cum sa intervii manual autnci cand procesorul aparatului nu-i in stare sa expuna corect o scena.

Manuale utilizare Zenit

Cu astea fiind spuse, va dau doua linkuri la niste pagini web cu manualele de utilizare ale diferitelor modele de Zenit:

• Manual de utilizare Zenit-E
• Cateva manuale de utilizare (in limba engleza) ale diferitelor modele de Zenit, scanate

Daca va preocupa subiectul, dati o fuga pana in pod si rascoliti prin cutii – e posibil sa constatati cu surprindere ca si parintii sau bunicii vostri aveau unul .

Iar daca nu aveau (poate aveau SMENA ), atunci puteti cumpara unul la preturi foarte mici – uneori pentru mai putin de 1 milion de lei. Puteti sa faceti, de curiozitate, macar 2-3 role de film cu el. E o experienta interesanta, din care chiar se poate invata ceva.

Dar haideti mai bine sa vedem ce face filtrul asta, ca sa ne lamurim de ce ideile de mai sus sunt adevarate. Polarizatorul poate:

• Inlatura reflexiile luminii de pe anumite suprafete (vitrine, geamuri, vopsea metalizata, luciul apei etc.)
• Poate face ca cerul sa aiba trasaturi mult mai pronuntate (contrast mai mare, conturul norilor mult mai bine definit etc.)
• Ca efect secundar, poate face culorile sa fie mai saturate
• Tot ca efect secundar, poate afecta contrastul imaginii

Din nou, toata vorbaria asta nu foloseste la nimic pana nu ne uitam la cateva exemple concrete. Am avut grija sa va fac cateva fotografii care sa va lamureasca. Iata ce spuneam despre luciul apei:

Treceti cu mouse-ul pe deasupra imaginii

Opa! Minune! Ce s-a intamplat? Pai pur si simplu am rotit de filtru, luciul apei a disparut, iar algele verzi de sub apa au devenit vizibile.

Iata, asadar, si de ce se spune ca efectul nu poate fi obtinut in postprocesare – Photoshop n-are saracul cum sa “ghiceasca” cum arata algele de sub apa (si ce alte vietati or mai fi pe acolo), atata timp cat tu de fapt nu le-ai fotografiat. Sper ca are sens ce-am spus…

Un mic sfat

Optati pentru moderatie – adica nu va lacomiti . Nu polarizati complet/excesiv toate scenele. Inelul polarizorului poate fi rotit de la 0 la 360 de grade. In functie de cum il asezati, obtineti grade diferite ale efectului. Sfatul meu ar fi sa nu exagerati, deci sa nu-l duceti pana la capat. Uneori, reflexiile arata bine in fotografie. Ochiul nostru le vede, si e bine sa le vada si in poze. Asadar, nu le “omorati” definitiv, doar reduceti-le la un nivel rezonabil.

Acelasi lucru e valabil si in cazul norilor. O polarizare completa poate face cerul atat de albastru, incat ai avea impresia ca e de pe alta planeta, de prin romanele lui Asimov.

Voilà, sper ca v-am lamurit cat de cat la ce foloseste jucaria asta. Va astept cu completari, daca aveti.

Asadar, ce sunt filtrele ND?

Sunt niste filtre care “intuneca imaginea” – reduc/limiteaza cantitatea de lumina care intra prin obiectiv, fara sa modifice cromatica – de aceea le zice “neutre”. Ele exista in mai multe variante: ND2, ND4, ND8, in functie de numarul de stop-uri cu care reduc cantitatea de lumina.

Ce sunt filtrele G-ND?

Le zice Graduated Neutral Density Filters, adica sunt in “degradé”, cum ar zice francezii. Tot cu ajutorul unei poze pot sa explic mai bine:

Vedeti ce are baiatu asta in mana? E un filtru patrat, care se monteaza cu ajutorul unor adaptoare (cum ar fi sistemul Cokin). Daca in imagine ai o parte care e foarte luminoasa si o parte care e foarte intunecata (de regula cer vs. pamant), te folosesti de smecheria asta, pe care o aliniezi si-o potrivesti frumos in functie de linia orizontului, incat sa-ti limiteze cantitatea de lumina doar intr-o anume zona a imaginii. In felul asta, fiecare bucata va fi expusa corect.

Ia uitati-va de jur imprejurul filtrului, in partea de sus:cerul e supraexpus (”ars”, cum s-ar zice, adica e o mare de pixeli albi). Dar ce se intampla cand lumina e filtrata frumos de jucaria aia? Este expusa corect, se vad norii cum trebuie. Tadaaa!

Bineinteles, o expunere a tuturor zonelor se poate obtine si prin alte metode, gen HDR sau exposure blending/fusion ca sa mentionez doar 3 dintre ele.

Daca vreti sa vedeti cum arata cateva modele + cateva poze demonstrative, vizitati linkul asta.

La ce-s bune jucariile astea?

Cele in “dégradé” sunt folosite pur si simplu pentru expunerea corecta a unei scene cu contrast mare intre zone.

Filtrele ND “uniforme” folosesc de regula la lungirea timpului de expunere. Adica daca ai mai putina lumina, esti nevoit sa expui mai mult. Ce inseamna asta? Ca poti sa obtii tot felul de efecte frumoase de “motion blur”, cum ar fi masini in miscare, sau cascade si valuri ale marii care seamana cu vata de zahar, ca in exemplele de mai jos.

Practic, sunt niste gadget-uri care va ajuta sa fiti mai creativi, sa va jucati in diferite feluri cu expunerea.

Alta utilitate a lor ar putea sa fie faptul ca puteti folosi o diafragma mai deschisa in situatii in care lumina excesiva nu va permite sa faceti asta. De exemplu, eram prin Bucuresti in cea mai senina zi de vara din cate am vazut vreodata, si am incercat sa fac o fotografie de portret. Insa aparatul nu ma lasa sa pun f/1.8 nici macar la ISO 200 – imi arata ca poza va fi supraexpusa! O reducere a cantitatii de lumina rezolva problema asta.

Va surade ideea? Mie da. De 4 dimineti incoace imi incep ziua coborand la parterul blocului ca sa verific cutia postala…pentru ca am comandat acum ceva vreme un ND8 de la Hoya, de la un vanzator din Hong Kong. 38 de euro am dat pe el, cu tot cu livrare – pentru cine vrea sa stie. Dar posta merge cum merge. Cand il primesc si apuc sa ma joc cu el, poate o sa postez cateva fotografii. UPDATE: a venit! Revin cu poze.

UPDATE 2: Iata o fotografie facuta de mine cu un filtru ND8 montat: