Am scris de curand un articol care va aparea in numarul de luna aceasta al revistei Photo Magazine. Numarul pe octombrie nu a fost tiparit inca; el va iesi, cel mai probabil, saptamana viitoare. Pana atunci, am bucuria sa va ofer o reproducere aproape integrala a articolului aici.

Insa mai intai un clip video, care ilustreaza conceptul de HDR in toate nuantele lui:

Recomand vizionarea in full screen, pentru a vedea detaliile din imagini.

HDR

Destui fotografi din era digitală au auzit de aceste trei litere, iar fenomenul a generat destule valuri în ultimii câţiva ani. Domeniul nu e lipsit de controverse şi confuzii şi „se bucură” de o reputaţie aparte în lumea imaginii digitale, după cum vom vedea în cele ce urmează. Însă ce este HDR?

HDR vine de la High Dynamic Range. Premisa e simplă: aparatul foto este limitat. El nu poate surprinde un interval de lumină (în engleză, dynamic range) mai mare de 5-6 stopuri. Ceea ce este dincolo de acest interval va fi ori supraexpus (“ars”, cum se spune în jargonul nostru), ori subexpus. Ochiul uman este superior aparatelor foto din acest punct de vedere, el putând să perceapă în jur de 10 stopuri. Se ştie că intervalul scăzut de lumină a fost dintotdeauna o problemă a fotografilor. Încă din vremurile în care se lucra cu chimicale într-o cameră de subsol, ei au găsit tot felul de trucuri prin care să compenseze acest neajuns şi să împingă limitele mediului dincolo de cele 5 stopuri.

Ei bine, noutatea pe care o aduce în ecuaţie era digitală este faptul că poţi face mai multe fotografii ale aceleiaşi scene (la diferite expuneri), pentru ca mai apoi să foloseşti un algoritm computerizat pentru a le combina într-o singură imagine – în care să redai întregul spectru al luminii. Asta înseamnă HDR. E o tehnică aparte de fotografiere şi “developare digitală”, prin care se capturează lumina dintr-un spectru mai larg şi se comprimă înapoi într-un format care poate fi redat de monitorul nostru şi tipărit de imprimantele zilelor noastre.

Programul cel mai cunoscut în cercurile creatorilor de HDR se numeşte Photomatix Pro. Iar Photoshopul are şi el funcţii pentru HDR de câţiva ani buni încoace.

HDR nu înseamnă neapărat “3 expuneri”

În general, lumea crede că pentru HDR “trebuie să faci 3 poze”. În realitate, poţi face oriunde între 2 şi 9 expuneri ale aceleiaşi scene – de regulă, la distanţe de -/+ 2 EV. În felul acesta, poţi să fotografiezi chiar şi un contre-jour extrem, într-o amiază de vară în care soarele aproape că te orbeşte – şi totuşi să surprinzi fidel luminile şi umbre din scena respectivă.

Mai există şi aşa-numitul pseudo-HDR, care lucrează cu o singură expunere. Se foloseşte un singur fişier RAW.

Avantaje şi dezavantaje

HDR are multe avantaje, dar şi destule neajunsuri. Să începem cu cele bune:

Flexibilitate şi creativitate

Pentru că foloseşti expuneri multiple, ai la dispoziţie mult mai multă informaţie brută cu care să lucrezi. Acest “minereu” preţios poate fi modelat în nenumărate feluri, ceea ce înseamnă că ai mult control asupra rezultatului final. Poţi să-ţi exprimi creativitatea într-o multitudine de feluri. Programele care developează HDR au de obicei o groază de slidere şi controale complexe, cu nume care de care mai ciudate; ele pot fi combinate pentru a da efecte unice fotografiilor tale. Te poţi juca cu ele până obţii nişte imagini care trec dincolo de graniţa realismului şi ajung pe tărâmul fanteziei şi hiperrealismului lui Baudrillard (în care obiectul reprezentat “e mai real decât realitatea însăşi”).

Există imagini prelucrate cu HDR care aduc mai degrabă a picturi bizare sau ilustraţii digitale decât a fotografii. Acesta este unul dintre motivele pentru care HDR-ul e controversat, şi nu de puţine ori marginalizat în anumite cercuri. Se spune că “denaturează” realitatea şi se poate abate foarte mult de la ceea ce numim în mod normal o fotografie. Adevărul fie spus, majoritatea celor care îl folosesc exagerează cu procesarea şi ajung adeseori să creeze nişte caricaturi. De aici şi fobia de “efectul HDR” şi refuzul unora de a îl lua în serios.

Insă ceea ce mulţi nu ştiu este că HDR poate fi folosit şi ca să obţii…

Realism şi expuneri corecte

Poţi face şi imagini extrem de realiste, expuse corect şi echilibrat. Problema e că ele nu sunt, în general, asociate cu HDR-ul, pentru că lumea “nu se prinde” că au fost procesate – şi asta tocmai pentru că arată a fotografii normale. Cu toate acestea, ele nu ar fi putut fi surprinse în limita celor 5 stopuri, iar fotograful ar fi trebuit probabil să sacrifice detaliile din umbre sau cele din highlights.

Libertate mai mare în compoziţie

Dacă uneori suntem constrânşi de lumină când compunem un cadru, şi oblitgaţi să excludem cerul sau altă zonă care ar putea fi arsă, HDR-ul ne permite să includem şi zonele de iluminare extremă – inclusiv soarele însuşi. Mare atenţie însă, acest lucru nu înseamnă că HDR-ul e şi un antidot universal pentru lumina proastă! Iluminarea proastă a unei scene nu are antidot.

In ceea ce priveşte dezavantajele, nici ele nu sunt puţine:

Zgomot de imagine şi aberaţii cromatice

Datorită faptului că se folosesc imagini multiple, dar mai ales din cauza cadrelor subexpuse, efectul secundar al HDR-ului este că adaugă zgomot de imagine. Când lucrăm cu un număr mare de expuneri, problema poate deveni destul de spinoasă, chiar şi când am fotografiat cu un ISO mic. Aberaţiile cromatice sunt şi ele amplificate adeseori, mai ales când am lucrat cu un obiectiv care produce aşa ceva.

Probleme cu subiectele în mişcare

Întrebarea care apare în mod inevitabil când vorbim despre cadre multiple este: “ce facem cu elementele care se mişcă între expuneri?”. Oamenii, maşinile, frunzele bătute de vânt, valurile apei şi norii de pe cer sunt doar câteva exemple de obiecte care nu vor sta nemişcate până termini tu de tras toate cadrele. Ele pot crea efecte de ghosting în imaginile noastre. Din fericire, exista o solutie si pentru ele.

Concluzia?

HDR este o unealtă extrem de utilă, care ar putea să-i intereseze pe mulţi fotografi. Merită cercetată şi încercată, chiar dacă reputaţia ei nu este una de aur. Însă nu trebuie uitat ca este numai o uneată. La fel ca un cuţit, care poate fi folosit pentru a sculpta un obiect de artă sau pentru a omorî un om, e important cine o foloseşte şi cum o mânuieşte. Putem da naştere unor imagini superbe, sau putem cădea uşor în grotesc şi caricatural.

Aşadar, deşi putem trece anumite graniţe, principiile fotografiei clasice se aplică în continuare.

Oricum ar fi, lumea HDR-ului este fascinantă şi vă recomand din toată inima să-i acordaţi atenţia cuvenită.

In incheiere va invit la workshop-ul de fotografie in HDR pe care am sa-l tin la sfarsitul acestei luni, in Bucuresti.

Mai multe detalii gasiti la http://www.fotografia-hdr.com

Temperatura culorii

Ei bine, da – pe langa celelalte caracteristici, lumina are si culoare. Ochiul nostru se adapteaza extrem de bine si relativ usor, motiv pentru care diferentele mici de nuanta nu sunt intotdeauna foarte evidente. Daca avem o floare alba, o vom vedea tot alba, indiferent daca incaperea e luminata de soare, un bec un neon. Privirea noastra ne poate insela. Iar aparatul foto se comporta un pic diferit.

Ca sa intelegem asta va trebui sa ne familiarizam mai intai cu ideea de “temperatura” a luminii, care se masoara in grade Kelvin si variaza cam asa:

Scala de mai sus a fost creata de Baron Kelvin, care a descoperit ca atunci cand incalzea o bucata de metal, pornind de la o temperatura de sub -270°C (=0° Kelvin), ea emitea lumina in culori echivalente cu cele pe care le vedem in jurul nostru. De aici vine termenul de “temperatura” a culorii.

Va aduceti aminte de la orele de desen din scoala generala…ideea de culori calde vs. culori reci ? Invers fata de gradatia Kelvin, culorile care merg spre rosu sunt considerate calde, iar cele care merg spre albastru sunt reci.

Lumina emisa de soare intr-o zi tipica de vara are o temperatura undeva intre 5600-6000°K. Cea emisa de un bec are o nuanta mult mai portocalie (2700-3300°K), pe cand o flacara merge spre un portocaliu si mai intens, aproape de rosu (1700-1850°K).

Balansul de alb

Cea mai importanta implicatie a temperaturii luminii este felul in care ea iti modifica culorile intr-o fotografie. Din fericire, aparatele digitale simplifica foarte mult problema temperaturii culorii. Ele au un sistem de adaptare numit “balans de alb” (White Balance). Ca sa inregistrezi corect tonurile, vei utiliza optiunea corespunzatoare tipului de lumina in care te afli, iar aparatul va sti cum sa contrabalanseze nuanta luminii pentru a reda culorile corect. In cazul aparatelor pe film, vei avea nevoie fie de film specializat, fie de filtre corespunzatoare…fie de ambele pentru a inregistra corect tonurile.

Functia de White Balance a aparatului nu este, totusi, infailibila. Din acest motiv, daca esti perfectionist(a) si vrei sa obtii tonuri perfecte in fotografiile tale, va trebui sa te familiarizezi cu urmatoarele doua accesorii: cardurile de gri si capacele pentru balansul de alb.

Amestecul surselor de lumina (ex: bec + neon + blitz) pot sa dea fie niste combinatii interesante, fie niste cacofonii cumplite, greu de corectat in postprocesare. De regula, e o idee buna sa pastrezi un singur tip de lumina intr-o imagine. Iar daca vrei sa ai variatii, e bine sa fie bazate pe un rationament estetic.

A doua veste buna este ca daca tragi fotografiile in modul RAW (in loc de JPEG), ai sansa sa corectezi balansul de alb ulterior, in post-procesarea pe calculator. Aparatul inregistreaza imaginea “bruta”, iar tu poti apoi sa modifici balansul pana obtii temperatura pe care ti-o doreai – chiar daca atunci cand fotografiai apusul ti-ai uitat aparatul pe modul “neon”, sa zicem. Modul JPEG nu ofera aceeasi flexibilitate.

Lumina neutra

Un alt subiect foarte important este neutralitatea luminii. Lumina cu o temperatura situata in jur de 5000-5500°K nu altereaza nuantele si tonurile foarte mult atunci cand este fotografiata – motiv pentru care este considerata oarecum “neutra”. Lumina neutra are, prin urmare, darul de a reda fidel culorile. Multe dintre echipamentele de studio sunt proiectate pentru a da lumina la aceasta temperatura.

Psihologia culorilor

Atmosfera imaginii este, bineinteles, influentata de culoare. Culorile calde dau, pe langa o senzatie de caldura, un aer pozitiv, optimist “de bine”. Culorile reci confera o oarecare sobrietate unei imagini si par sa o faca mai statica.

Creierul nostru este incredibil de complex, iar senzatiile si mai ales perceptiile sunt un subiect foarte vast in psihologie. Asa ca daca vrei sa incepi sa te familiarizezi cu implicatiile culorii in fotografie, poti incepe prin a studia psihologia culorilor. Cu un search pe Google dupa “color psychology” veti gasi cateva tutoriale, unele mai puerile si superficiale, altele mai serioase.

Cel mai interesant articol de teoria culorii pe care l-am gasit este cel de la Luminous Landscapes: http://www.luminous-landscape.com/tutorials/colour_theory.shtml

Concluzii?

Daca incepatorii se preocupa doar de subiect si eventual si de compozitie, fotografii care stiu ce fac se preocupa in egala masura si de lumina – si stiu s-o foloseasca pentru a exprima ceea ce vor sa comunice privitorului.

Cele doua articole au fost o trecere destul de rapida prin universul luminii. Ideea e ca dincolo de “teoria” asta sterila ai nevoie, de fapt, de practica pentru a invata sa lucrezi cu lumina. Data viitoare cand faci o fotografie, va trebui sa te gandesti constient la toate notiunile despre care am discutat aici. Cu timpul, vei incepe sa vezi diferentele.

Asadar, ce am vrut sa fac a fost sa va dau un imbold sa va preocupati mai mult – daca nu o faceati pana acum – de lumina pe care o fotografiati. Incercati cat mai multe abordari posibile, jucati-va cat mai mult, si iesiti la fotografiat nu doar atunci cand e soare puternic afara. O zi ploioasa va poate rasplati cu niste imagini interesante, la fel ca si o plimbare la ora apusului. Ca sa nu mai zic de zilele cu ceata, care sunt visul umed al fotografului.

Nu in ultimul rand, jucati-va cu setarile aparatului! Nu va multumiti cu masuratorile facute de aparat pentru expunerea pe care o considera el “corecta”. Scenele subexpuse pot avea un impact deosebit, la fel ca si cele usor supraexpuse. Cand faceti un cadru, incercati cat mai multe abordari. Chiar daca nu veti obtine exact ce doreati, veti invata, putin cate putin, sa lucrati cu lumina – iar pe termen lung asta e un castig enorm.

Unii spun ca nu exista lumina “buna” sau “rea” – decat atunci cand o pui intr-un context. Si poate nici atunci. Argumentul lor este ca putem gasi nenumarate fotografii extraordinare realizate in miezul zilei, in soare puternic (ceea ce am considera, in mod normal, lumina proasta). In orice caz, cheia este sa stii sa folosesti lumina in favoarea ta.

Asadar, inchei articolul cu o urare. La fel cum pescarii isi ureaza “fir intins”, fotografii au si ei urarea lor. Probabil ati auzit-o: “Sa aveti lumina buna!”.

Am avut ocazia sa urmaresc evolutia unui amic de-al meu, caruia i-am deschis apetitul pentru fotografie acum cativa ani buni. De cand a luat aparatul in mana reusea sa faca niste cadre bunicele – se vedea ca nu-i lipseste “ochiul”; insa, ca orice incepator, avea stangaciile lui – cum era si normal.

Usor, usor, a inceput sa compuna si sa incadreze tot mai bine, sa spuna din ce in ce mai multe cu o imagine, sa surprinda instantanee din ce in ce mai interesante… Viziunea lui avansa pe zi ce trecea.

Insa la un moment dat, dupa ce nu ma mai uitasem la imaginile lui vreo luna si ceva, nu mica mi-a fost uimirea sa observ o schimbare absolut drastica la lucrarile lui. Multe dintre ele incepusera acum sa genereze acea reactie de “wow!” pe care o ai cand te uiti la o fotografie extraordinara (si la care aspira atatia debutanti). Cu alte cuvinte, facuse inca un pas dinspre mediocritate inspre excelenta.

O revelatie

Cand m-am intalnit cu el la o bere, l-am felicitat si l-am intrebat ce s-a intamplat in ultima vreme de-i ies atat de bine fotografiile. Raspunsul lui imi va ramane pentru totdeauna in minte:

“Bai, mi-am dat seama pana la urma cum sta treaba cu fotografia asta. E totul o chestie de lumina!”

Intr-un fel, afirmatia lui m-a amuzat. Era un truism – toata lumea stie asta! Insa am inteles foarte clar ce a vrut sa spuna. Practic, omul incepuse sa “vada lumina”. Iar acesta este un pas crucial in evolutia unui fotograf. Daca amatorii doar se uita prin vizor la obiecte si apasa pe buton, fotografii cu viziune dezvoltata au darul de a vedea lumina cu totul altfel. E o capacitate pe care unii si-o dezvolta, iar altii par s-o aiba deja.

Asadar, in articolul de astazi va voi face si voua, cetitorilor mei, o scurta introducere in tainele luminii, sperand sa pot in felul asta sa va ajut sa evoluati spre urmatoarea voastra treapta (daca nu sunteti acolo deja).

Importanta luminii in fotografie

In primul rand, etimologic vorbind, cuvantul “fotografie” vine din termenii grecesti photos (=lumina) si graphos (=scriere, descriere, pictura). De aceea unii o numesc “desen cu lumina”. De fapt, asta face aparatul foto: capteaza lumina si o imortalizeaza – fie pe o bucata de celuloid, fie pe un senzor electronic sau alt mediu. Ceea ce ramane este lumina.

Nu ai lumina, nu ai fotografie!

Lumina poate sculpta forme, poate ascunde sau revela, poate incalzi sau raci un subiect, il poate lasa intr-o umbra de mister sau il poate “arde” complet. De aceea e absolut crucial sa o intelegi si sa o folosesti in avantajul tau.

Iar pentru a intelege toate acestea, va trebui sa incepem prin a intelege…

Caracteristicile luminii

Pe scurt, vom vorbi despre:

1) Sursa si directia luminii

Sursa poate fi, de exemplu, soarele de pe cer, un bec intr-o incapere sau blitz-ul aparatului foto. Fiecare sursa are caracteristicile ei, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. Putem avea si surse multiple de lumina, pe care le impartim in surse primare si surse secundare. Afara putem sa avem soare + blitz (fill-in flash), iar in studio avem cele mai nastrusnice combinatii de “softbox“-uri, “beauty dish“-uri si umbrele.

In mod tipic, imaginile cele mai naturale sunt cele care par sa fie luminate ca dintr-o singura sursa. Motivul este ca am crescut pe Pamant, unde avem un singur soare, iar majoritatea scenelor pe care le percepem de-a lungul vietii arata asa. In studio, portretele in care modelul are mai multe umbre dedesubtul nasului sunt categorisite drept “amatoricesti”.

Directia

Lumina poate veni din fata, din lateral sau din spate. Vorbim astfel despre luminare frontala, laterala sau contre-jour.

Imaginile iluminate  de jos in sus sunt percepute de creierul nostru ca fiind iesite din comun – si asta tot datorita soarelui.

Lumina laterala poate fi folosita, de exemplu, pentru a scoate in evidenta texturi si detalii. Lumina frontala este cea mai comuna dintre toate, si cel mai usor de expus. Iar lumina cu care se lucreaza cel mai greu este contre-jour-ul. Exponometrul aparatului pare sa o ia razna cand o vede, si de multe ori expunerea creativa a unei astfel de scene devine un joc subtil, care tine mai degraba de virtuozitate decat de aptitudini tehnice, ingineresti. Insa recompensele vizuale pot fi foarte mari. Contre-jour-ul are darul sa scoata in evidenta forme, contururi, siluete, sa creeze aureole si efecte de halou.

2) Duritatea luminii

In functie de sursa din care provine, intensitate si distanta fata de subiect, avem de-a face cu lumina dura (hard light) si lumina moale (soft light) – vezi exemplul alaturat.

Lumina poate fi directa (pica direct pe subiect), poate fi reflectata dintr-o alta sursa, sau filtrata. Cand este reflectata, are obiceiul sa preia din culoarea suprafetei pe care a picat initial. Lumina care pica pe o rochie galbena va fi reflectata mai departe inspre pereti si obiectele din imediata apropiere a modelului. O rochie neagra, in schimb, absoarbe o foarte mare cantitate din lumina – motiv pentru care reflexivitatea ei va fi extrem de scazuta.

Lumina filtrata trece prin ceva inainte sa ajunga la subiect – de exemplu, o panza (vezi softbox-uri) sau un strat de nori – ceea ce o face mai moale si mai difuza.

Un exemplu clasic de lumina dura si directa este intr-o dupa-amiaza insorita – vezi exemplul de mai jos. Umbrele sunt pronuntate, iar contrastul imaginii este si el mare.

Dupa cum vedeti, umbrele soarelui “nemilos” de la amiaza sunt atat de dure, incat aproape ca fac niste gauri negre in imagine.

Si pentru ca veni vorba: daca ar fi sa facem analogia intre o fotografie si un basorelief, e bine de stiut ca detaliile luminate devin mai proeminente (=ies in evidenta), pe cand cele umbrite sunt mai “ingropate”, si creaza adancime. O faimoasa iluzie optica ne poate ilustra asta. Lumina poate, asadar, sa sculpteze - cu trasaturi fine sau mai “din topor” in functie de duritatea ei.

Probabil ati auzit de tehnicile prin care pictorii redau adancimea si volumul pe panzele lor: clar-obscurul si sfumato.

Contrastul este cuvantul cheie cand vorbim despre duritatea luminii – altfel spus, cat de abrupte sunt trecerile de la zonele de lumina la zonele de umbra. In lumina dura (vezi mai sus imaginea cu statuia), ele sunt foarte abrupte (contrast mare), pe cand in lumina moale ele sunt usoare si fine (contrast mic), de multe ori scotand la iveala detalii ale subiectului.

Un exemplu clasic de lumina moale si filtrata il avem atunci cand afara este innorat. Umbrele sunt domoale, iar contrastul e mult mai scazut – subiectele fiind in consecinta luminate mai uniform.

Daca fata de mai sus ar fi fost fotografiata in lumina dura a unei amieze insorite, am fi vazut probabil sub nasul ei o umbra inestetica.

Testul duritatii

Testul duritatii luminii se face simplu. Te intorci catre sursa de lumina, si iti pozitionezi mana si degetele ca in exemplul (A) de mai jos :

Tehnica e patentata de mine , dar va las si pe voi s-o folositi. In imaginea A – observati in ce hal de pronuntate sunt umbrele degetelor?  Dar cand soarele s-a mutat? (Exemplul B) Acum lumina directa nu mai pica pe mana mea (eu fiind la umbra), ci in fundal, pe iarba din curte. In exemplul C soarele a ajuns spre asfintit si nu mai lumineaza nimic in mod direct. Imaginea D este facuta seara tarziu, cand mana a fost luminata (urat de tot) cu blitz-ul.

Vedeti cate variante posibile avem? Acum, pusi in fata faptului implinit, observati diferentele de detaliu si de impact? Daca cu un subiect banal putem avea atatea variatii, va dati seama ce poate lumina sa faca dintr-o scena complexa?

UPDATE: Am mai gasit un articol in limba romana care trateaza subiectul duritatii luminii in studio, aici.

Sa presupunem ca ai fost la munte si ai fotografiat o cascada. O cascada absolut superba, care pur si simplu te coplesea prin maretia ei atunci cand erai langa ea. Dar cand te-ai intors acasa si te-ai uitat peste poze, ai avut neplacuta surpriza de a vedea ca frumusetea si maretia pe care le observai atunci nu apar si in fotografiile tale…

Fotografiile tale par sa fie mult mai “plate” decat in realitate, mult mai lipsite de viata, de vitalitate. Lipseste ceva din ele, pur si simplu…

Apoi, cand le arati prietenilor tai fotografiile de la munte, le vei spune: “Uite cascada asta…era superba! Era mare, galagioasa…ma rog trebuia sa fi fost acolo sa o vezi…”

“Trebuia sa fi fost acolo”

Asta-i cea mai mare problema cu o fotografie de la care avem pretentii. Daca simti nevoia sa-i spui cuiva “trebuia sa fi fost acolo”, inseamna ca fotografia ta nu si-a indeplinit scopul! Scopul ei este de a evoca ceea ce ai vazut tu – de a comunica celorlalti viziunea ta.

Spre exemplu, daca tu ai fotografiat o padure pe care o vedeai ca fiind “magica”, “feerica”, atunci fotografia finala ar trebui sa evoce aproape oricui o priveste atmosfera fermecata din ea –  fara sa fie nevoie de descrieri suplimentare si de povesti:

© 2009 K. C. Oberberg

Ceea ce “simti” in interiorul tau trebuie sa ajungi sa redai in imagine. Iar simpla lectura a imaginii – eventual alaturi titlul ei – ar trebui sa fie suficienta pentru omul care o priveste pentru ca el sa fie “teleportat” in realitatea ta.

In foarte multe culturi orientale (dar nu numai) se spune ca daca pictezi sau fotografiezi pe cineva ii furi sufletul. Intr-un fel, e adevarat. Daca faci un portret bun, o particica din “sufletul” persoanei ajunge sa fie evocat de imaginea ta. Diferenta de impact intre un portret fotografic “insufletit” si o poza banala e imensa.

Iar asta e valabil nu numai in cazul portretelor. Si peisajele, de exemplu, pot avea suflet. Atmosfera locala, grandoarea, miscarea, adancimea campului si sentimentele chiar pot fi surprinse cu ajutorul fotografiei! Uneori e nevoie de mai multe abordari si mai multe unghiuri, alteori de mici siretlicuri (expunere lunga pentru efect de motion blur, miscarea aparatului etc.); iar alteori ne putem ingadui sa folosim si un pic de Photoshop… ideea este sa facem tot ce ne sta in putere ca sa “furam sufletul” scenei pe care o fotografiem.

Doua exemple

Un amic a facut o serie de fotografii la un meci de baschet feminin. In fotografiile lui a reusit sa surprinda miscarea, dinamica meciului. Efectul de motion blur este, bineinteles, numai una dintre modalitatile prin care poate fi sugerata.

Una dintre fotografiile mele care simt ca exprima cu adevarat ceea ce am simtit este cea a castelului Marchizului de Sade:

Cine stie deja povestea celebrului marchiz, stie ca termenul de “sadism” vine de la el, si intreaga poveste asociata personalitatii lui. Atunci cand am ajuns in satul din sudul Frantei, am simtit o atmosfera usor bizara, lugubra. Norocul a facut sa nimeresc intr-o zi foarte innorata, fix inainte de o furtuna. Cerul arata ca inainte de apocalipsa. Procesarea cu HDR m-a ajutat sa adaug si mai mult la nota dramatica a peisajului. In felul asta, ceea ce vedeam inaintea ochilor si ceea ce simteam au putut fi exprimate in imaginea finala.

Astea-s doua exemple cat se poate de “basic”. Insa pentru exemple si mai elocvente, va sfatuiesc sa va uitati la imaginile celebre ale unor fotografi mari – oricare dintre ei va plac voua mai mult si mai mult – si sa le interpretati prin prisma asta.

Concluzie?

Desi nu are o utilitate 100% practica (nu e un ghid pas-cu-pas americanesc), articolul de azi te poate ajuta in doua sensuri. In primul rand, iti ofera un standard dupa care poti sa-ti evaluezi fotografiile pe care le ai in portofoliu. In al doilea rand, de acum stii la ce trebuie sa aspiri: cand te afli in fata unei scene, analizeaza-ti sentimentele si intreaba-te ce anume te face sa le simti. Dupa ce ai identificat ce e de fotografiat si cum, iti va fi mult mai usor sa faci o fotografie de exceptie.

Principiul #1: “Fotografia este deja facuta”

Spre deosebire de fotografii de studio, vanatorii de peisaje lucreaza exclusiv cu lumina naturala (de la soare, luna si stele) si cu elemente asupra carora nu prea pot avea control in mod normal. Nu poti sa aranjezi dupa bunul plac copacii, stancile, reflexiile din lac, valurile marii sau norii de pe cer, nu? Altfel spus, “iarna nu-i ca vara” sau “in natura nu-i ca-n studio”. Daca in studio poti regla lumini, poti aranja suvite de par, iar modelul poate imbraca zeci de rochii, natura se “regizeaza” singura, iar tu nu prea poti interveni. Datoria ta ca fotograf este sa ajungi sa-i cunosti felul in care-si schimba hainele, culorile si lumina, astfel incat s-o prinzi in cele mai bune momente posibile.

Prin urmare, ceea ce este absolut crucial in fotografia de peisaj este “sa fii acolo” atunci cand trebuie: “in locul potrivit, la momentul potrivit”.

“Cand e momentul potrivit sa fac o fotografie de peisaj?” va veti intreba…

Numai experienta acumulata in teren va poate aduce un raspuns multumitor.

Aceasta abilitate de a “fi acolo” a fost unul dintre ingredientele care i-au adus legendarului Ansel Adams succesul. Omul avea o intuitie extraordinara, o multime de cunostinte despre natura si, bineinteles, rabdarea necesara pentru a putea captura imaginile atunci cand trebuia – nici mai devreme, nici mai tarziu. Ansel Adams astepta ore in sir pentru ca “norii potriviti sa intre in scena” – era un om extrem de cumpatat cand venea vorba sa apese pe declansator. Avea rabdarea sa stea o dupa-amiaza intreaga in spatele aparatului si sa observe atent cerul – pana atunci cand norii calatori se aranjau intr-un model care ii placea lui.

The Tetons and the Snake River – una dintre cele mai
faimoase – si mai copiate – fotografii de peisaj
ale lui Ansel Adams

Pe urmele lui au fost in pelerinaj sute, poate chiar mii de fotografi aspiranti, care au incercat sa-i reproduca imaginile. S-au asezat cu trepiedul in exact aceleasi locuri ca si el, au folosit aceeasi distanta focala, aceeasi compozitie…si totusi n-au reusit sa obtina fotografii la fel de frumoase ca Adams!

Un amic care mers cu mine timp de cateva zile cand pozam peisaje a facut o observatie foarte interesanta: “Vad ca si in fotografie aveti acelasi principiu ca la pescuit si la vanatoare: trebuie multa rabdare si tutun.” Avea dreptate. Rabdarea este una dintre calitatile cele mai importante ale unui fotograf de peisaje.

Estimativ vorbind, majoritatea peisajelor care ne lasa cu gura cascata au fost capturate fie in zorii zilei (cu 15-30 minute inainte de rasarit, pana la maxim o ora dupa el), fie la apus (cu 30 minute inainte si pana aproape de lasarea intunericului complet). Peisajele de calitate capturate in mijlocul zilei sunt mult mai rare. Motivul este calitatea, directia, culoarea si duritatea luminii, dar mai sunt si altele.

Asadar, nu uitati sa urmariti buletinul meteo si informatiile despre apusul si rasaritul soarelui, si sa va planuiti cu grija intrarea in scena.

Dupa ce te vei indragosti de culorile rasaritului, vrand-nevrand, te vei transforma intr-un noctambul. Fotografii de peisaj se trezesc cu mult inainte sa cante cocosul – chiar pe la la 4 dimineata uneori, cand perna omului de rand e calda si somnul e dulce. Cu un rucsac plin cu obiective, filtre si accesorii, uneori ajung sa mearga sau sa conduca pe distante de kilometri intregi pana ajung sa fotografieze la rasarit un loc pe care l-au descoperit in timpul zilei precedente.

Profita de orele din timpul zilei ca sa te plimbi si sa-ti gasesti scenele pe care vrei sa le fotografiezi, apoi revino la rasarit sau la apus pentru fotografia propriu-zisa.

Harta, busola si GPS-ul sunt alti trei buni prieteni ai fotografilor care merg in natura la vanatoare de imagini senzationale. O harta sau un GPS te pot ajuta sa iti notezi locul exact atunci cand l-ai gasit, ca sa-ti fie usor sa revii in acelasi punct. Iar busola iti va arata unde apune si rasare soarele.

Asadar, iata ideea articolului de azi: natura se regizeaza singura, iar tu trebuie sa te adaptezi la schimbarile ei. Britanicul David Noton spunea la un moment dat: “majoritatea elementelor care alcatuiesc o fotografie grozava de peisaj sunt deja oranduite inainte ca tu sa apesi pe buton.”.

Daca stam sa ne gandim, sa apesi pe buton e simplu – o poate face oricine! Insa sa gasesti o scena cu potential senzational si sa ajungi acolo atunci cand atmosfera e mai frumoasa ca oricand reprezinta adevaratul mestesug al fotografiei de peisaj.

De ce e fotografia macro atat de fascinanta?

Fotografia macro deschide portile catre o noua lume. Poate captura detalii minuscule, insesizabile ale unor subiecte – acele lucruri care nu sunt de obicei vizibile ochiului liber. Prin urmare, fotograful poate dezvalui si pune in evidenta o lume intreaga de lucruri nemaivazute in obiectele care ne sunt totusi atat familiare in viata de zi cu zi.

In plus, subiectele care nu ne sunt familiare devin si ele mai atractive in macrofotografie. Si, dupa cum spunea tot unul dintre experti, fotografia macro nu este numai atractiva, ci chiar seducatoare.

De exemplu, cand cineva fotografiaza un lant ruginit la marimea 1:1, putem vedea exact textura ruginii, cum arata fiecare detaliu al fierului ruginit, care sunt culorile si nuantele pe care le capata rugina, si fel de fel de alte lucruri apar sunt si ele scoase la iveala.

Idei si subiecte pentru macrofotografie

Oamenii cu destula experienta in spate isi gasesc singuri subiecte de fotografiat. Sunt artisti, si au ochiul format pentru a vedea lucrurile potrivite in felul potrivit. Cu toate astea insa pentru aceia dintre voi care sunt nou veniti in acest domeniu, si abia isi incep aventura in lumea fotografiei, e posibil ca urmatoarele sugestii sa fie de mare ajutor in gasirea subiectului ideal:

• fulgi de zapada
• picaturi de apa
• minerale
• fluturi
• plante, frunze
• flori si petale de flori
• picioare de copii, degetele de copii
• ochi
• paianjeni si panze de paianjen
• alte insecte
• etc.

Mergi “in fundul curtii” si vei descoperi un intreg univers care merita fotografiat!

Ideile pentru macrofotografie se pot gasi si pe internet – un simplu search pe flickr (click aici) te poate elucida.

Natura a fost din cele mai vechi timpuri subiectul principal al fotografiei – si al artei, in general. Cu toate astea, fanii macrofotografiei aleg sa pozeze si lucruri artificiale, cum ar fi:

• stampile
• monede
• parti ale unor masini
• ceasuri de mana
• parti ale unor pixuri sau stilouri
• suruburi
• alte lucruri mititele din lumea noastra

Tutoriale de macrofotografie

A lucra in acest domeniu poate fi o experienta noua si inedita chiar si pentru cei care au exersat diverse alte tipuri de fotografie de-a lungul multor ani. Oportunitatile sunt nelimitate. Echipamente si tehnologii noi sunt inventate in fiecare zi. Iar de cand cu avantul fotografiei digitale, acest univers a fost cu adevarat revolutionat.

Daca vreti sa aflati cu ce fel de echipamente se poate face fotografia macro, atunci articolul anterior despre tehnica fotografiei macro va poate fi de folos.

Iata cateva tutoriale de fotografie macro digitala, pe care le-am gasit extrem de utile:

• Un tutorial de la Photo.net
• O colectie de articole cu instructive, pe un site dedicat doar fotografiei macro

In incheiere, va invit sa vedeti 25 de fotografii macro absolut sublime – niste adevarate capodopere – click aici.

A face fotografii bune de pus in rama nu este ceva cu care te nasti. Este o deprindere care se invata cu timpul. Cu cat esti mai pasionat de subiect cu atat poti obtine rezultate bune mai repede. Bineinteles ca pot exista si persoane cu deprinderi artistice mostenite ce pot avea rezultate uimitoare in timp record.

Pentru inceput as vrea sa evidentiez cateva…

Mituri despre fotografie

• Iti trebuie echipament scump sa faci fotografii reusite. Faptul ca ai access la echipament profesional ce costa mii de euro nu inseamna ca faci neaparat fotografii bune. Degeaba conduci un bolid de curse daca nu ai antrenamentul necesar – vei pierde cursa garantat.
• Trebuie sa ai inspiratie sa scoti un cadru bun. O fotografie reusita nu inseamna neaparat ca ai apasat pe declansator si a iesit fotografia finala. De cele mai multe ori se fac mai multe cadre, unghiuri si expuneri diferite pana se selecteaza fotografia finala.
• Fotografia digitala este mai simpla decat cea pe film. La aparatele DSLR se aplica cam aceleasi reguli ca si la cele pe film. Tot ai nevoie sa stii sa setezi dupa necesitate ISO, diafragma, timp de expunere sau sa ai lentila potrivita in functie de caz (wide, tele, fisheye, etc).
• Ceea ce vezi prin obiecectiv sau pe display este fotografia finala. De cele mai multe ori ceea ce vezi pe display-ul aparatului difera fata de ceea ce se vede pe monitor. Iar de cele mai multe ori fotografia finala este partial sau total diferita fata de brutul din aparat din cauza post procesarii.

Pentru a scoate o fotografie reusita sunt necesare (dar nu neaparat obligatorii) 3 ingrediente: pasiune, echipament si post-productie.

Pasiunea

Pasiunea este in primul rand cea care te-a adus aici. Datorita pasiunii pentru fotografie iti antrenezi priceperea si creativitatea pentru a dat tot ce e mai bun din tine. Sunt cazuri cand esti o persoana “naturala” ce ai latura artistica mostenita probabil din familie si ai simtul estetic dezvoltat mult peste medie. Altfel va trebui sa inveti despre compozitie, incadrare, estetica, cromatica samd.

Poti face asta din carti, cursuri, seminarii sau pur si simplu uitandu-te mult timp la fotografii exceptionale si incercad sa te pui in locul fotografului sa vezi ce a vazut el si sa intuiesti conditiile tehnice ce au dat nastere fotografiei. Deasemenea forumurile despre critica fotografica sunt un bun punct de plecare.

Echipamentul

Poti face fotografii reusite si cu un aparat compact (sapuniera) dar de cele mai multe ori limitarile tehnice te pot dezavantaja. Nu vei avea profunzime, culori sau manevrabilitatea unui aparat DSLR. Marele avantaj este ca aparatele foto DSLR se ieftinesc pe zi ce trece.

Daca un aprat ce costa cateva mii de euro acum 5 ani, in prezent il poti achizitiona la cateva sute. Concurenta intre producatori si avantul tehnologic a facut ca preturile sa scada continuu. De aceea nu este recomandat sa-ti cumperi un aparat (body) nou decat daca esti chiar dispus sa dai acei bani pe el. De exemplu, un Nikon D50 sau D70 (model 2004-2005) este mult mai bun decat un entry level D40 sau D60. Iar ca bani il poti gasi undeva la 200 EUR pe piata de mana a doua. Pentru Canon sau alta firma se aplica aceeasi regula.

Diferenta intre body-urile mai vechi si mai noi este data de specificatii tehnice (zgomot mai mic la iso mai mare, display mai mare, megapixeli mai multi, etc). Dar in principiu, pentru inceput, poti face fotografii la fel de bune si cu un body mai vechi.

Singurul lucru care face diferenta este obiectivul. Daca intentionezi sa-ti cumperi un body, nu lua oferta KIT cu un obiectiv standard ci cumpara doar body si un alt obictiv separat. Obiectivele standard (de kit) sunt facute sa coste putin si au o calitate medie spre proasta (aberatii optice, focalizare inceata, etc). Pentru inceput nu trebuie sa dai mii de euro pe lentile pro pentru ca exista si variante intermediare la care raportul calitate/pret este excelent.

Cel mai bun obiectiv ieftin este 50mm cu diafragma f/1.8 (nikon, canon). Este excelent pentru portrete sau street. Altul la fel de bun dar putin mai scump este 35mm f/1.8.

Un obiectiv bun te poate tine o viata (atata timp cat nu-l deteriorezi fizic) in contrast cu un body ce il poti schimba de la an la an.

Deci per total investitia minima in echipament foto poate ajunge in jur de 300EUR (body + 50mm), cam cat o sapuniera de ultima generatie

Post productia

Cred ca ai auzit de multe ori expresia “Photoshop face minuni”. Nu trebuie sa fii maestru in photoshop sa poti edita fotografiile. Trebuie doar sa inveti cateva chestii de baza, sa modifici contrastul, culorile, expunerea, etc. De fapt Adobe a scos un program dedicat pentru fotografie si foarte usor de folosit, numit Lightroom.

Pentru final, cateva tips & tricks:

Tips & tricks:

• Ia intotdeauna aparatul cu tine. De cele mai multe ori, mai ales cand ochiul este in formare “vezi cadre” peste tot. Atata timp cat ai aparatul cu tine, poti exersa. Singurul incovenient este ca de cele mai multe ori cantareste greu, mai ales daca ai si mai multe obiective. O solutie buna este sacul LowePro SlingShot
• Intotdeauna trage RAW. Fisierul de tip RAW este un fel de negativ al cadrului. Este un format proprietar al aparatului iar acolo sunt tinute mult mai multe detalii decat intr-un fisier JPG. In cazul in care ai o fotografie expusa incorect faptul ca este raw te ajuta mult in post-productie. Dezavantajul este ca fisierele sunt ceva mai mari (de obicei cati megapixeli are aparatul, atat iese si fisierul).
• Foloseste lumina de apus. Incearca sa eviti perioada zilei cand soarele puternic si sus pe cer pentru ca fotografiile vor iesi de cel mai multe ori arse. Foloseste-te de asa-numita “golden hour”, perioada cand soarele este la apus sau rasarit.
• Trage cat mai multe cadre. In cazul in care faci un portret, trage cat mai multe cadre pana prinzi expresia si emotia dorita. Pe acelasi cadru, incearca sa schimbi unghiul sau dupa caz obiectivul (mai wide sau mai tele). De multe ori poti avea o surpriza placuta.

PS: daca ai recomandari sau intrebari comenteaza mai jos.

In ziua de azi, avand in vedere cat de mult a avansat tehnologia si cat de diversificate sunt produsele de pe piata, nu e foarte usor sa-ti alegi sculele potrivite. Inainte sa-ti dai banii munciti din greu pe un aparat, pe un obiectiv, un trepied sau mai stiu eu ce alt gadget, e cat se poate de clar ca ai nevoie de informatie ca de aer. Ca iei o decizie buna si sa-ti alegi produsul care-ti satisface cel mai bine nevoile, trebuie neaparat sa te uiti la cateva recenzii, sa citesti niste pareri, evaluari, teste, sa vezi cateva fotografii facute cu scula respectiva … si asa mai departe.

Pasul asta e foarte important. Iar aici exista o gresala pe care o puteti face, in legatura cu care as vrea sa va previn astazi.

Sa va povestesc un caz concret. La un moment dat, un amic mi-a cerut sfatul in privinta alegerii unui aparat foto DSLR. L-am intrebat ce are de gand sa faca, am intors putin problema pe toate partile, si i-am recomandat cateva variante.

La cateva saptamani, omul vine mandru la mine si-mi arata ca-si cumparase o mizerie de aparat, pe care mai si platise o intreaga avere! “Ce ti-a venit sa cumperi porcaria asta?”, l-am intrebat. Raspunsul lui a fost sublim:

“Pai am citit pe forumul de la eMag ca e bun…”

“Mare ti-e gradina, Doamne“, mi-am zis eu in gand.

Sa va explic:

Internetul asta e plin de rahat, sa-mi fie scuzata expresia. E plin de puleti care au pus ieri dup-amiaza pentru prima oara mana pe un aparat mai sofisticat, dar care nu ezita sa-si dea cu parerea in stanga si-n dreapta, sa sfatuiasca pe toata lumea si sa-si imparta “expertiza” cu restul comunitatii.

Asadar: aveti mare, mare grija la cine plecati urechea.

Toate comunitatile astea sunt populate cu forumisti-pareristi-habarnisti, care n-au nimic mai bun de facut pe lume decat sa se afirme pe internet.

Ia haideti sa va dau un exemplu de recenzie la un aparat Nikon, pe care am gasit-o pe emag.ro:

“Pentru pretul extrem de mic, este un aparat excelent. Am reusit sa fac niste poze uimitoare, pe care nici nu le visam [...]. Subiectii fotografiilor au fost: o margareta, cateva buruieni, o ramura de copac cu flori.“

Hahahaha. Deci, carevasazica, fratele nostru a pozat o zambila si trei flori de nu-ma-uita, si s-a trezit peste noapte evaluator. Mesajul este clar: Nikon D40 este un aparat excelent, raportul calitate/pret e fenomenal. De ce? Pentru ca i-au iesit lui frumos neste poze cu papadii !

Va dati seama ca oamenii astia habar n-au despre optica, despre senzori si despre alte lucruri de baza?

Haideti sa va mai dau un citat cules de prin folclorul forumurilor de intelepti:

“Aparat excelent. Merita toti banii. Recomand aparatul in primul rand pentru WIDE. Zoom 3x acceptabil, dar pentru inca 3.6 x se poate achizitiona un obiectiv separat ceva in 650 ron cu stabilizator de imagine.“

Alt expert, care vorbeste despre “zoom-ul de 3x”. Asta-i genul de individ care nu poate sa iasa din mentalitatea de posesor de aparat “sapuniera”, si din mrejele dilemei “cat zoom are aparatul asta?”

Ce sa te chinui sa le explici ca e vorba de obiectiv si nu de aparat, ca-s doua entitati distincte, ca zoom-ul e doar un factor de calcul, ca e o poveste aici cu distanta focala… aiurea.

Rezumand…

Sfatul meu ar fi sa va feriti pe cat se poate de vocea prostimii cand aveti nevoie de informatii de calitate, si sa va orientati catre surse cu autoritate.

Eu, personal, ma uit in doua locuri cand vreau sa ma lamuresc in legatura cu orice obiectiv nou sau accesoriu pe care vreau sa mi-l cumpar:

1. FredMiranda.com – pe site-ul tipului astuia veti gasi recenzii la aparate si obiective de toate felurile. Lumea care intra acolo e mult mai de soi. Adica, multi dintre oamenii aia sunt fotografi adevarati, care-si castiga painea din meseria asta. O sa cititi comentarii pertinente, argumentate, lucide, asortate de multe ori cu mostre de fotografii facute de ei cu scula respectiva…nu discutii inutile despre zoom-uri si megapixeli.
2. Kenrockwell.com – tipul asta scrie frumos si rational…si de obicei “le da bine” cand arunca verdicte sau face estimari si previziuni. Site-ul lui e un mic star al internetului, si omul stie ca-si pune reputatia la bataie cand face o afirmatie intr-un sens sau altul.

In afara de astea doua, sunt sigur ca mai exista multe altele. Asa ca sunt curios: de unde va culegeti voi informatiile? Sper ca nu de pe Softpedia…

Va astept cu un comentariu mai jos.

PS: Sa nu se inteleaga ca am ceva cu Nikon D40. De fapt, eu nu prea am o parere despre respectivul aparat, si nici nu ma omor cu scrisul de recenzii si evaluari . Are cine s-o faca, in locul meu.

“Cand o sa ajung si eu sa fac o fotografie ca asta?” te vei tot intreba luna de luna, cu exasperare. O experienta frustranta, pe care cred ca am trait-o cu totii. Ce e de facut?

In articolele de saptamana asta am compilat o lista cu sfaturi – unele de bun simt, altele pe care nu le auzi pe la toate colturile. Bineinteles, nu sunt un semizeu, un know-it-all, iar ceea ce scriu sunt numai pareri personale, si chestii acumulate din experienta mea personala – care e si ea limitata, in felul ei.

Sa incepem cu inceputul…

Sfatul 1: Exerseaza, exerseaza, exerseaza

Nu te opri niciodata din flux, practica-ti hobby-ul incontinuu. Da, chiar si cand devine enervant, chiar si cand ai impresia ca n-ai timp sau chef. Tine totusi minte ce-am mai zis in articolele anterioare despre cantitate vs. calitate.  Ideea nu e sa te transformi intr-un point-and-shooter care indreapta obiectivul inspre orice si apasa frenetic pe buton. Nu ajungi nicaieri asa…

Eu inteleg exersarea mai degraba in sensul de perseverenta, intr-un sens evolutiv, cumulativ. Fa poze, uita-te cu un ochi critic peste ele, vezi unde nu-ti plac, mai perfectioneaza-ti tehnica, mai compara-le intre ele…si nu te opri din facut fotografii, orice-ar fi ! La un moment dat, cand te vei uita inapoi, vei observa diferenta…si cat de mult ai crescut !

Sfatul 2 : Invata de la altii

Priveste si invata

Uita-te la cateva fotografii care-ti plac si incearca sa te prinzi cum au fost facute. Poti incepe cu Flickr Explore. Intra aici si apasa de cateva ori pe butonul “Reload!” din partea de jos a paginii pana dai peste cateva fotografii care iti plac. Ai mai putea sa te uiti si pe galeria de pe photo.net la sectiunea Top Rated, sau pe un site romanesc numit BadOrGood. Toate trei sunt niste surse extraordinare de inspiratie, iar “marfa” pe care o ofera fiecare dintre ele e oarecum diferita – vizitati si veti vedea ce zic.

O data ce ai localizat acele fotografii care te fac sa spui “o, ce n-as da sa fac si eu una ca asta…” ideea e in felul urmator: foloseste-ti imaginatia si pune-te in pielea fotografului care a facut-o, teleporteaza-te in locul in care a fost facuta imaginea. Gandeste-te ca esti acolo si ca o faci tu. Da-ti seama de la ce nivel a fost facuta (de la nivelul pamantului/de sus, care e perspectiva, unghiul?), cu ce fel de obiectiv (wide/normal/tele?), ce fel de lumina apare (naturala/blitz/altfel de lumina artificiala – sau o combinatie intre ele)…si asa mai departe.

Daca vrei sa afli detalii tehnice despre o poza, pe Photo.net si pe Badorgood le vei gasi afisate in casuta cu informatii – daca autorul a avut rabdare sa le scrie. Cat despre Flickr, aici e ceva mult mai frumos. La orice fotografie privesti, pe coloana din dreapta, undeva jos, ai un link numit “More properties”. Apasa-l si vei gasi o groaza de informatii extrem de utile. Cu un pic de munca de detectiv, poti afla niste lucruri foarte interesante.

Ma voi folosi de un exemplu propriu, de o fotografie facuta de mine acum cateva luni ca sa va explic ce vreau sa spun. Nu e nici pe departe ceva extraordinar, la care ar aspira cineva…dar e a mea, si mi-e simplu sa lucrez cu ea.

Iata imaginea si detaliile tehnice.

Ce aflam din ele? Pai aflam, de exemplu, ca poza a fost facuta intr-o dup-amiaza tarzie de toamna – mai precis, 25 Octombrie, la ora 5 jumate. Daca vrei sa faci un pic de munca de detectiv, poti corela informatia asta cu ora la care apune soarele pe 25 Octombrie si o sa vezi cat de aproape era apusul – asa se explica nuanta usor calda a luminii. Mai aflam si ca rotita Nikon D50-ului meu a fost trecuta pe Aperture Priority si diafragma pusa la f/3.5. Timpul de expunere a fost de 1/200. Bun, la o distanta focala de 28mm, aparatul poate fi tinut in mana, nici nu e nevoie de trepied – probabil am facut-o din mana. Setarea balansului de alb a fost pe “Cer noros”, cu toate ca era soare afara! Aha, deci asa se explica saturatia crescuta a culorilor? Da. Si ar mai fi o posibila explicatie – fotografia “bruta” a fost procesata pe calculator in Photoshop (la 4 jumate dimineata, conform datelor ). Vedeti cate informatii utile puteti obtine uitandu-va la EXIF? (caci asa se numeste tabelul de mai sus).

Cat despre despre unghiul din care a fost facuta…se vede ca nu e de la nivelul solului sau de prea sus. Cel mai probabil, stateam in picioare. Am facut-o din mers de fapt.

Gaseste-ti un mentor

Toti marii artisti au avut mentori. Si de multe ori i-au depasit. Sportivii de performanta au antrenori. Poti avea si tu pe cineva. Un fotograf pe care-l admiri cu adevarat, care “sa te traga dupa el” sau “sa te impinga de la spate”. Cineva care sa aiba rabdare sa-ti raspunda la intrebari, sa stea la povesti cu tine…dar mai ales cu care sa poti merge “in teren”, ca sa ai ocazia sa te uiti peste umarul lui si sa vezi ce naiba face.

Exista cluburi foto in majoritatea oraselor. Si forumuri pe internet, si comunitati, si grupuri de discutii. Daca esti sociabil, e foarte posibil sa reusesti sa “te lipesti” de cineva. Sunt multi oameni carora le face placere sa impartaseasca si altcuiva lucruri legate de pasiunea lor.

Daca ai pe cineva care a ajuns acolo unde ti-ai dori tu sa fii, e mult mai usor sa afli care-i drumul pe care trebuie sa-l parcurgi, decat daca te lupti sa-l parcurgi singur!

Cam atat pentru Episodul 1. Astept criticile si sugestiile voastre, si apoi mergem apoi mai departe, cu Episodul 2.

Ok, iata-ne ajunsi si la cel de-al patrulea si ultimul episod. Presupunand ca ati facut totul ca la carte, ati montat ecihpamentele frumos, ati facut pozele exact cum trebuie si le-ati contopit pe calculator in cel mai bun soft posibil, totul ar trebui sa arate impecabil!

Insa lucrurile nu stau asa intotdeauna. Daca vedeti probleme de lipire a imaginilor, daca vedeti linii strambe, dungi sau siluete care n-au ce cauta in imagine, sau diferente urate de expunere si contrast, inseamna ca ati gresit ceva la un moment dat de-a lungul procesului. O luam frumusel pe fir inapoi si verificam ce n-a mers, ok?

Cele 10 greseli fatale in fotografia panoramica:

1. Ai folosit autofocus? Pai nu ne-a fost vorba ca facem totul pe Manual?! (vezi Pasul 4, Episodul 3). Ca urmare a greselii asteia (1) campul s-a schimbat putin o data cu focusul si (2) e posibil sa se fi mutat si punctul de no-parallax. SOLUTIE: Mai trage o data pozele – de data asta pe Manual, ok?
2. Ai schimbat expunerea intre cadre - tot la Pasul 4 ne intoarcem: expunerea trebuie setata dinainte apoi trecut pe Manual. Pozele trebuie facute fara variatii.
   
3. Ai tinut white balance-ul pe automat, si ai avut mai multe tipuri de lumina in aceeasi scena (exemplu: becuri incandescente SI neoane in aceeasi camera). Modul manual e valabil si pentru balansul de alb, nu trebuie in niciun caz lasat pe Auto.
4. Au avut loc schimbari drastice in contrastul scenei – e aici e nasol, si nu e vina fotografului. Solutia e bracketing-ul si selectarea/imbinarea expunerilor pentru a obtine o imagine corecta.
5. Ai miscat inelul de zoom al obiectivului sau s-a miscat singur. Asta se intampla la un obiectiv vechi de-al meu: se ducea in jos atunci cand aplecam aparatul – din cauza greutatii si a legii gravitatiei. Ideea e ca distanta focala trebuie sa ramana constanta de la prima fotografie pana la ultima. Daca ai inceput cu 18mm, mergi pana la capat cu 18mm!
6. Ai miscat trepiedul din pozitia initiala – chiar si cu cativa centimetri… si uite asa s-a schimbat si punctul de vedere. Au. Deranj. Trebuie luat de la capat.
7. Ti-a “tremurat” aparatul in timpul expunerii – ori ca e din cauza unui trepied chinezesc ieftin, ori din cauza unui cap de panoramare din gama “de jos”, ori pur si simplu din cauza conditiilor meteo, ti se poate intampla sa scoti fotografii “tremurate”. SOLUTIA: Foloseste telecomanda, self-timer-ul, functia de mirror lock-up si un cap de trepied foarte solid (ca Manfrotto 303SPH).
8. A aparut problema de parallax – nu ti-ai calibrat bine capul panoramic – sau nu ai folosit deloc asa ceva. Treaba buna se face cu scule bune, reglate bine.
9. Fuziunea intre imagini a fost de mai mult de 50% sau mai putin de 20%. Nu e nevoie sa fii mai catolic decat Papa, sa faci cate o fotografie la fiecare milimetru si sa le suprapui prea mult intre ele. Daca treci de o suprapunere de 50%, unele softuri s-ar putea s-o ia razna si sa nu mai inteleaga ce se intampla. Invers, daca n-ai avut rabdare sa intersectezi cateva bucati la fiecare rotatie, tough luck, calculatorul nu stie unde sa gaseasca punctele de lipire intre imagini… SOLUTIA: Respecta marja de suprapunere – 20-50%, ok?

Cam asta e tot. Va invit si pe voi cu sfaturi si cu critici, sugestii, chestii d-astea, ma-ntelegeti.