Am avut ocazia sa urmaresc evolutia unui amic de-al meu, caruia i-am deschis apetitul pentru fotografie acum cativa ani buni. De cand a luat aparatul in mana reusea sa faca niste cadre bunicele – se vedea ca nu-i lipseste “ochiul”; insa, ca orice incepator, avea stangaciile lui – cum era si normal.

Usor, usor, a inceput sa compuna si sa incadreze tot mai bine, sa spuna din ce in ce mai multe cu o imagine, sa surprinda instantanee din ce in ce mai interesante… Viziunea lui avansa pe zi ce trecea.

Insa la un moment dat, dupa ce nu ma mai uitasem la imaginile lui vreo luna si ceva, nu mica mi-a fost uimirea sa observ o schimbare absolut drastica la lucrarile lui. Multe dintre ele incepusera acum sa genereze acea reactie de “wow!” pe care o ai cand te uiti la o fotografie extraordinara (si la care aspira atatia debutanti). Cu alte cuvinte, facuse inca un pas dinspre mediocritate inspre excelenta.

O revelatie

Cand m-am intalnit cu el la o bere, l-am felicitat si l-am intrebat ce s-a intamplat in ultima vreme de-i ies atat de bine fotografiile. Raspunsul lui imi va ramane pentru totdeauna in minte:

“Bai, mi-am dat seama pana la urma cum sta treaba cu fotografia asta. E totul o chestie de lumina!”

Intr-un fel, afirmatia lui m-a amuzat. Era un truism – toata lumea stie asta! Insa am inteles foarte clar ce a vrut sa spuna. Practic, omul incepuse sa “vada lumina”. Iar acesta este un pas crucial in evolutia unui fotograf. Daca amatorii doar se uita prin vizor la obiecte si apasa pe buton, fotografii cu viziune dezvoltata au darul de a vedea lumina cu totul altfel. E o capacitate pe care unii si-o dezvolta, iar altii par s-o aiba deja.

Asadar, in articolul de astazi va voi face si voua, cetitorilor mei, o scurta introducere in tainele luminii, sperand sa pot in felul asta sa va ajut sa evoluati spre urmatoarea voastra treapta (daca nu sunteti acolo deja).

Importanta luminii in fotografie

In primul rand, etimologic vorbind, cuvantul “fotografie” vine din termenii grecesti photos (=lumina) si graphos (=scriere, descriere, pictura). De aceea unii o numesc “desen cu lumina”. De fapt, asta face aparatul foto: capteaza lumina si o imortalizeaza – fie pe o bucata de celuloid, fie pe un senzor electronic sau alt mediu. Ceea ce ramane este lumina.

Nu ai lumina, nu ai fotografie!

Lumina poate sculpta forme, poate ascunde sau revela, poate incalzi sau raci un subiect, il poate lasa intr-o umbra de mister sau il poate “arde” complet. De aceea e absolut crucial sa o intelegi si sa o folosesti in avantajul tau.

Iar pentru a intelege toate acestea, va trebui sa incepem prin a intelege…

Caracteristicile luminii

Pe scurt, vom vorbi despre:

1) Sursa si directia luminii

Sursa poate fi, de exemplu, soarele de pe cer, un bec intr-o incapere sau blitz-ul aparatului foto. Fiecare sursa are caracteristicile ei, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. Putem avea si surse multiple de lumina, pe care le impartim in surse primare si surse secundare. Afara putem sa avem soare + blitz (fill-in flash), iar in studio avem cele mai nastrusnice combinatii de “softbox“-uri, “beauty dish“-uri si umbrele.

In mod tipic, imaginile cele mai naturale sunt cele care par sa fie luminate ca dintr-o singura sursa. Motivul este ca am crescut pe Pamant, unde avem un singur soare, iar majoritatea scenelor pe care le percepem de-a lungul vietii arata asa. In studio, portretele in care modelul are mai multe umbre dedesubtul nasului sunt categorisite drept “amatoricesti”.

Directia

Lumina poate veni din fata, din lateral sau din spate. Vorbim astfel despre luminare frontala, laterala sau contre-jour.

Imaginile iluminate  de jos in sus sunt percepute de creierul nostru ca fiind iesite din comun – si asta tot datorita soarelui.

Lumina laterala poate fi folosita, de exemplu, pentru a scoate in evidenta texturi si detalii. Lumina frontala este cea mai comuna dintre toate, si cel mai usor de expus. Iar lumina cu care se lucreaza cel mai greu este contre-jour-ul. Exponometrul aparatului pare sa o ia razna cand o vede, si de multe ori expunerea creativa a unei astfel de scene devine un joc subtil, care tine mai degraba de virtuozitate decat de aptitudini tehnice, ingineresti. Insa recompensele vizuale pot fi foarte mari. Contre-jour-ul are darul sa scoata in evidenta forme, contururi, siluete, sa creeze aureole si efecte de halou.

2) Duritatea luminii

In functie de sursa din care provine, intensitate si distanta fata de subiect, avem de-a face cu lumina dura (hard light) si lumina moale (soft light) – vezi exemplul alaturat.

Lumina poate fi directa (pica direct pe subiect), poate fi reflectata dintr-o alta sursa, sau filtrata. Cand este reflectata, are obiceiul sa preia din culoarea suprafetei pe care a picat initial. Lumina care pica pe o rochie galbena va fi reflectata mai departe inspre pereti si obiectele din imediata apropiere a modelului. O rochie neagra, in schimb, absoarbe o foarte mare cantitate din lumina – motiv pentru care reflexivitatea ei va fi extrem de scazuta.

Lumina filtrata trece prin ceva inainte sa ajunga la subiect – de exemplu, o panza (vezi softbox-uri) sau un strat de nori – ceea ce o face mai moale si mai difuza.

Un exemplu clasic de lumina dura si directa este intr-o dupa-amiaza insorita – vezi exemplul de mai jos. Umbrele sunt pronuntate, iar contrastul imaginii este si el mare.

Dupa cum vedeti, umbrele soarelui “nemilos” de la amiaza sunt atat de dure, incat aproape ca fac niste gauri negre in imagine.

Si pentru ca veni vorba: daca ar fi sa facem analogia intre o fotografie si un basorelief, e bine de stiut ca detaliile luminate devin mai proeminente (=ies in evidenta), pe cand cele umbrite sunt mai “ingropate”, si creaza adancime. O faimoasa iluzie optica ne poate ilustra asta. Lumina poate, asadar, sa sculpteze – cu trasaturi fine sau mai “din topor” in functie de duritatea ei.

Probabil ati auzit de tehnicile prin care pictorii redau adancimea si volumul pe panzele lor: clar-obscurul si sfumato.

Contrastul este cuvantul cheie cand vorbim despre duritatea luminii – altfel spus, cat de abrupte sunt trecerile de la zonele de lumina la zonele de umbra. In lumina dura (vezi mai sus imaginea cu statuia), ele sunt foarte abrupte (contrast mare), pe cand in lumina moale ele sunt usoare si fine (contrast mic), de multe ori scotand la iveala detalii ale subiectului.

Un exemplu clasic de lumina moale si filtrata il avem atunci cand afara este innorat. Umbrele sunt domoale, iar contrastul e mult mai scazut – subiectele fiind in consecinta luminate mai uniform.

Daca fata de mai sus ar fi fost fotografiata in lumina dura a unei amieze insorite, am fi vazut probabil sub nasul ei o umbra inestetica.

Testul duritatii

Testul duritatii luminii se face simplu. Te intorci catre sursa de lumina, si iti pozitionezi mana si degetele ca in exemplul (A) de mai jos :

Tehnica e patentata de mine , dar va las si pe voi s-o folositi. In imaginea A – observati in ce hal de pronuntate sunt umbrele degetelor?  Dar cand soarele s-a mutat? (Exemplul B) Acum lumina directa nu mai pica pe mana mea (eu fiind la umbra), ci in fundal, pe iarba din curte. In exemplul C soarele a ajuns spre asfintit si nu mai lumineaza nimic in mod direct. Imaginea D este facuta seara tarziu, cand mana a fost luminata (urat de tot) cu blitz-ul.

Vedeti cate variante posibile avem? Acum, pusi in fata faptului implinit, observati diferentele de detaliu si de impact? Daca cu un subiect banal putem avea atatea variatii, va dati seama ce poate lumina sa faca dintr-o scena complexa?

Ei bine, aici ce incheie prima parte a articolului despre lumina. In partea a doua vom vorbi despre culoarea luminii (un subiect absolut fascinant), vom comenta cateva imagini si vom pune cap la cap toate piesele puzzle-ului: cum pot diferite combinatii de lumina sa influenteze fotografiile tale?

Partea a II-a e inca in lucru, si va aparea in cateva zile, poate o saptamana. In asteptarea ei va puteti abona (ca sa primiti un e-mail cand apare). Iar daca v-a fost de folos, ne puteti da un “Like” pe Facebook, apasand pe butonul de mai jos. Va vom fi foarte recunoscatori.

Sa presupunem ca ai fost la munte si ai fotografiat o cascada. O cascada absolut superba, care pur si simplu te coplesea prin maretia ei atunci cand erai langa ea. Dar cand te-ai intors acasa si te-ai uitat peste poze, ai avut neplacuta surpriza de a vedea ca frumusetea si maretia pe care le observai atunci nu apar si in fotografiile tale…

Fotografiile tale par sa fie mult mai “plate” decat in realitate, mult mai lipsite de viata, de vitalitate. Lipseste ceva din ele, pur si simplu…

Apoi, cand le arati prietenilor tai fotografiile de la munte, le vei spune: “Uite cascada asta…era superba! Era mare, galagioasa…ma rog trebuia sa fi fost acolo sa o vezi…”

“Trebuia sa fi fost acolo”

Asta-i cea mai mare problema cu o fotografie de la care avem pretentii. Daca simti nevoia sa-i spui cuiva “trebuia sa fi fost acolo”, inseamna ca fotografia ta nu si-a indeplinit scopul! Scopul ei este de a evoca ceea ce ai vazut tu – de a comunica celorlalti viziunea ta.

Spre exemplu, daca tu ai fotografiat o padure pe care o vedeai ca fiind “magica”, “feerica”, atunci fotografia finala ar trebui sa evoce aproape oricui o priveste atmosfera fermecata din ea –  fara sa fie nevoie de descrieri suplimentare si de povesti:

© 2009 K. C. Oberberg

Ceea ce “simti” in interiorul tau trebuie sa ajungi sa redai in imagine. Iar simpla lectura a imaginii – eventual alaturi titlul ei – ar trebui sa fie suficienta pentru omul care o priveste pentru ca el sa fie “teleportat” in realitatea ta.

In foarte multe culturi orientale (dar nu numai) se spune ca daca pictezi sau fotografiezi pe cineva ii furi sufletul. Intr-un fel, e adevarat. Daca faci un portret bun, o particica din “sufletul” persoanei ajunge sa fie evocat de imaginea ta. Diferenta de impact intre un portret fotografic “insufletit” si o poza banala e imensa.

Iar asta e valabil nu numai in cazul portretelor. Si peisajele, de exemplu, pot avea suflet. Atmosfera locala, grandoarea, miscarea, adancimea campului si sentimentele chiar pot fi surprinse cu ajutorul fotografiei! Uneori e nevoie de mai multe abordari si mai multe unghiuri, alteori de mici siretlicuri (expunere lunga pentru efect de motion blur, miscarea aparatului etc.); iar alteori ne putem ingadui sa folosim si un pic de Photoshop… ideea este sa facem tot ce ne sta in putere ca sa “furam sufletul” scenei pe care o fotografiem.

Doua exemple

Un amic a facut o serie de fotografii la un meci de baschet feminin. In fotografiile lui a reusit sa surprinda miscarea, dinamica meciului. Efectul de motion blur este, bineinteles, numai una dintre modalitatile prin care poate fi sugerata.

Una dintre fotografiile mele care simt ca exprima cu adevarat ceea ce am simtit este cea a castelului Marchizului de Sade:

Cine stie deja povestea celebrului marchiz, stie ca termenul de “sadism” vine de la el, si intreaga poveste asociata personalitatii lui. Atunci cand am ajuns in satul din sudul Frantei, am simtit o atmosfera usor bizara, lugubra. Norocul a facut sa nimeresc intr-o zi foarte innorata, fix inainte de o furtuna. Cerul arata ca inainte de apocalipsa. Procesarea cu HDR m-a ajutat sa adaug si mai mult la nota dramatica a peisajului. In felul asta, ceea ce vedeam inaintea ochilor si ceea ce simteam au putut fi exprimate in imaginea finala.

Astea-s doua exemple cat se poate de “basic”. Insa pentru exemple si mai elocvente, va sfatuiesc sa va uitati la imaginile celebre ale unor fotografi mari – oricare dintre ei va plac voua mai mult si mai mult – si sa le interpretati prin prisma asta.

Concluzie?

Desi nu are o utilitate 100% practica (nu e un ghid pas-cu-pas americanesc), articolul de azi te poate ajuta in doua sensuri. In primul rand, iti ofera un standard dupa care poti sa-ti evaluezi fotografiile pe care le ai in portofoliu. In al doilea rand, de acum stii la ce trebuie sa aspiri: cand te afli in fata unei scene, analizeaza-ti sentimentele si intreaba-te ce anume te face sa le simti. Dupa ce ai identificat ce e de fotografiat si cum, iti va fi mult mai usor sa faci o fotografie de exceptie.

Principiul #1: “Fotografia este deja facuta”

Spre deosebire de fotografii de studio, vanatorii de peisaje lucreaza exclusiv cu lumina naturala (de la soare, luna si stele) si cu elemente asupra carora nu prea pot avea control in mod normal. Nu poti sa aranjezi dupa bunul plac copacii, stancile, reflexiile din lac, valurile marii sau norii de pe cer, nu? Altfel spus, “iarna nu-i ca vara” sau “in natura nu-i ca-n studio”. Daca in studio poti regla lumini, poti aranja suvite de par, iar modelul poate imbraca zeci de rochii, natura se “regizeaza” singura, iar tu nu prea poti interveni. Datoria ta ca fotograf este sa ajungi sa-i cunosti felul in care-si schimba hainele, culorile si lumina, astfel incat s-o prinzi in cele mai bune momente posibile.

Prin urmare, ceea ce este absolut crucial in fotografia de peisaj este “sa fii acolo” atunci cand trebuie: “in locul potrivit, la momentul potrivit”.

“Cand e momentul potrivit sa fac o fotografie de peisaj?” va veti intreba…

Numai experienta acumulata in teren va poate aduce un raspuns multumitor.

Aceasta abilitate de a “fi acolo” a fost unul dintre ingredientele care i-au adus legendarului Ansel Adams succesul. Omul avea o intuitie extraordinara, o multime de cunostinte despre natura si, bineinteles, rabdarea necesara pentru a putea captura imaginile atunci cand trebuia – nici mai devreme, nici mai tarziu. Ansel Adams astepta ore in sir pentru ca “norii potriviti sa intre in scena” – era un om extrem de cumpatat cand venea vorba sa apese pe declansator. Avea rabdarea sa stea o dupa-amiaza intreaga in spatele aparatului si sa observe atent cerul – pana atunci cand norii calatori se aranjau intr-un model care ii placea lui.

The Tetons and the Snake River – una dintre cele mai
faimoase – si mai copiate – fotografii de peisaj
ale lui Ansel Adams

Pe urmele lui au fost in pelerinaj sute, poate chiar mii de fotografi aspiranti, care au incercat sa-i reproduca imaginile. S-au asezat cu trepiedul in exact aceleasi locuri ca si el, au folosit aceeasi distanta focala, aceeasi compozitie…si totusi n-au reusit sa obtina fotografii la fel de frumoase ca Adams!

Un amic care mers cu mine timp de cateva zile cand pozam peisaje a facut o observatie foarte interesanta: “Vad ca si in fotografie aveti acelasi principiu ca la pescuit si la vanatoare: trebuie multa rabdare si tutun.” Avea dreptate. Rabdarea este una dintre calitatile cele mai importante ale unui fotograf de peisaje.

Estimativ vorbind, majoritatea peisajelor care ne lasa cu gura cascata au fost capturate fie in zorii zilei (cu 15-30 minute inainte de rasarit, pana la maxim o ora dupa el), fie la apus (cu 30 minute inainte si pana aproape de lasarea intunericului complet). Peisajele de calitate capturate in mijlocul zilei sunt mult mai rare. Motivul este calitatea, directia, culoarea si duritatea luminii, dar mai sunt si altele.

Asadar, nu uitati sa urmariti buletinul meteo si informatiile despre apusul si rasaritul soarelui, si sa va planuiti cu grija intrarea in scena.

Dupa ce te vei indragosti de culorile rasaritului, vrand-nevrand, te vei transforma intr-un noctambul. Fotografii de peisaj se trezesc cu mult inainte sa cante cocosul – chiar pe la la 4 dimineata uneori, cand perna omului de rand e calda si somnul e dulce. Cu un rucsac plin cu obiective, filtre si accesorii, uneori ajung sa mearga sau sa conduca pe distante de kilometri intregi pana ajung sa fotografieze la rasarit un loc pe care l-au descoperit in timpul zilei precedente.

Profita de orele din timpul zilei ca sa te plimbi si sa-ti gasesti scenele pe care vrei sa le fotografiezi, apoi revino la rasarit sau la apus pentru fotografia propriu-zisa.

Harta, busola si GPS-ul sunt alti trei buni prieteni ai fotografilor care merg in natura la vanatoare de imagini senzationale. O harta sau un GPS te pot ajuta sa iti notezi locul exact atunci cand l-ai gasit, ca sa-ti fie usor sa revii in acelasi punct. Iar busola iti va arata unde apune si rasare soarele.

Asadar, iata ideea articolului de azi: natura se regizeaza singura, iar tu trebuie sa te adaptezi la schimbarile ei. Britanicul David Noton spunea la un moment dat: “majoritatea elementelor care alcatuiesc o fotografie grozava de peisaj sunt deja oranduite inainte ca tu sa apesi pe buton.”.

Daca stam sa ne gandim, sa apesi pe buton e simplu – o poate face oricine! Insa sa gasesti o scena cu potential senzational si sa ajungi acolo atunci cand atmosfera e mai frumoasa ca oricand reprezinta adevaratul mestesug al fotografiei de peisaj.

De ce e fotografia macro atat de fascinanta?

Fotografia macro deschide portile catre o noua lume. Poate captura detalii minuscule, insesizabile ale unor subiecte – acele lucruri care nu sunt de obicei vizibile ochiului liber. Prin urmare, fotograful poate dezvalui si pune in evidenta o lume intreaga de lucruri nemaivazute in obiectele care ne sunt totusi atat familiare in viata de zi cu zi.

In plus, subiectele care nu ne sunt familiare devin si ele mai atractive in macrofotografie. Si, dupa cum spunea tot unul dintre experti, fotografia macro nu este numai atractiva, ci chiar seducatoare.

De exemplu, cand cineva fotografiaza un lant ruginit la marimea 1:1, putem vedea exact textura ruginii, cum arata fiecare detaliu al fierului ruginit, care sunt culorile si nuantele pe care le capata rugina, si fel de fel de alte lucruri apar sunt si ele scoase la iveala.

Idei si subiecte pentru macrofotografie

Oamenii cu destula experienta in spate isi gasesc singuri subiecte de fotografiat. Sunt artisti, si au ochiul format pentru a vedea lucrurile potrivite in felul potrivit. Cu toate astea insa pentru aceia dintre voi care sunt nou veniti in acest domeniu, si abia isi incep aventura in lumea fotografiei, e posibil ca urmatoarele sugestii sa fie de mare ajutor in gasirea subiectului ideal:

• fulgi de zapada
• picaturi de apa
• minerale
• fluturi
• plante, frunze
• flori si petale de flori
• picioare de copii, degetele de copii
• ochi
• paianjeni si panze de paianjen
• alte insecte
• etc.

Mergi “in fundul curtii” si vei descoperi un intreg univers care merita fotografiat!

Ideile pentru macrofotografie se pot gasi si pe internet – un simplu search pe flickr (click aici) te poate elucida.

Natura a fost din cele mai vechi timpuri subiectul principal al fotografiei – si al artei, in general. Cu toate astea, fanii macrofotografiei aleg sa pozeze si lucruri artificiale, cum ar fi:

• stampile
• monede
• parti ale unor masini
• ceasuri de mana
• parti ale unor pixuri sau stilouri
• suruburi
• alte lucruri mititele din lumea noastra

Tutoriale de macrofotografie

A lucra in acest domeniu poate fi o experienta noua si inedita chiar si pentru cei care au exersat diverse alte tipuri de fotografie de-a lungul multor ani. Oportunitatile sunt nelimitate. Echipamente si tehnologii noi sunt inventate in fiecare zi. Iar de cand cu avantul fotografiei digitale, acest univers a fost cu adevarat revolutionat.

Daca vreti sa aflati cu ce fel de echipamente se poate face fotografia macro, atunci articolul anterior despre tehnica fotografiei macro va poate fi de folos.

Iata cateva tutoriale de fotografie macro digitala, pe care le-am gasit extrem de utile:

• Un tutorial de la Photo.net
• O colectie de articole cu instructive, pe un site dedicat doar fotografiei macro

In incheiere, va invit sa vedeti 25 de fotografii macro absolut sublime – niste adevarate capodopere – click aici.

A face fotografii bune de pus in rama nu este ceva cu care te nasti. Este o deprindere care se invata cu timpul. Cu cat esti mai pasionat de subiect cu atat poti obtine rezultate bune mai repede. Bineinteles ca pot exista si persoane cu deprinderi artistice mostenite ce pot avea rezultate uimitoare in timp record.

Pentru inceput as vrea sa evidentiez cateva…

Mituri despre fotografie

• Iti trebuie echipament scump sa faci fotografii reusite. Faptul ca ai access la echipament profesional ce costa mii de euro nu inseamna ca faci neaparat fotografii bune. Degeaba conduci un bolid de curse daca nu ai antrenamentul necesar – vei pierde cursa garantat.
• Trebuie sa ai inspiratie sa scoti un cadru bun. O fotografie reusita nu inseamna neaparat ca ai apasat pe declansator si a iesit fotografia finala. De cele mai multe ori se fac mai multe cadre, unghiuri si expuneri diferite pana se selecteaza fotografia finala.
• Fotografia digitala este mai simpla decat cea pe film. La aparatele DSLR se aplica cam aceleasi reguli ca si la cele pe film. Tot ai nevoie sa stii sa setezi dupa necesitate ISO, diafragma, timp de expunere sau sa ai lentila potrivita in functie de caz (wide, tele, fisheye, etc).
• Ceea ce vezi prin obiecectiv sau pe display este fotografia finala. De cele mai multe ori ceea ce vezi pe display-ul aparatului difera fata de ceea ce se vede pe monitor. Iar de cele mai multe ori fotografia finala este partial sau total diferita fata de brutul din aparat din cauza post procesarii.

Pentru a scoate o fotografie reusita sunt necesare (dar nu neaparat obligatorii) 3 ingrediente: pasiune, echipament si post-productie.

Pasiunea

Pasiunea este in primul rand cea care te-a adus aici. Datorita pasiunii pentru fotografie iti antrenezi priceperea si creativitatea pentru a dat tot ce e mai bun din tine. Sunt cazuri cand esti o persoana “naturala” ce ai latura artistica mostenita probabil din familie si ai simtul estetic dezvoltat mult peste medie. Altfel va trebui sa inveti despre compozitie, incadrare, estetica, cromatica samd.

Poti face asta din carti, cursuri, seminarii sau pur si simplu uitandu-te mult timp la fotografii exceptionale si incercad sa te pui in locul fotografului sa vezi ce a vazut el si sa intuiesti conditiile tehnice ce au dat nastere fotografiei. Deasemenea forumurile despre critica fotografica sunt un bun punct de plecare.

Echipamentul

Poti face fotografii reusite si cu un aparat compact (sapuniera) dar de cele mai multe ori limitarile tehnice te pot dezavantaja. Nu vei avea profunzime, culori sau manevrabilitatea unui aparat DSLR. Marele avantaj este ca aparatele foto DSLR se ieftinesc pe zi ce trece.

Daca un aprat ce costa cateva mii de euro acum 5 ani, in prezent il poti achizitiona la cateva sute. Concurenta intre producatori si avantul tehnologic a facut ca preturile sa scada continuu. De aceea nu este recomandat sa-ti cumperi un aparat (body) nou decat daca esti chiar dispus sa dai acei bani pe el. De exemplu, un Nikon D50 sau D70 (model 2004-2005) este mult mai bun decat un entry level D40 sau D60. Iar ca bani il poti gasi undeva la 200 EUR pe piata de mana a doua. Pentru Canon sau alta firma se aplica aceeasi regula.

Diferenta intre body-urile mai vechi si mai noi este data de specificatii tehnice (zgomot mai mic la iso mai mare, display mai mare, megapixeli mai multi, etc). Dar in principiu, pentru inceput, poti face fotografii la fel de bune si cu un body mai vechi.

Singurul lucru care face diferenta este obiectivul. Daca intentionezi sa-ti cumperi un body, nu lua oferta KIT cu un obiectiv standard ci cumpara doar body si un alt obictiv separat. Obiectivele standard (de kit) sunt facute sa coste putin si au o calitate medie spre proasta (aberatii optice, focalizare inceata, etc). Pentru inceput nu trebuie sa dai mii de euro pe lentile pro pentru ca exista si variante intermediare la care raportul calitate/pret este excelent.

Cel mai bun obiectiv ieftin este 50mm cu diafragma f/1.8 (nikon, canon). Este excelent pentru portrete sau street. Altul la fel de bun dar putin mai scump este 35mm f/1.8.

Un obiectiv bun te poate tine o viata (atata timp cat nu-l deteriorezi fizic) in contrast cu un body ce il poti schimba de la an la an.

Deci per total investitia minima in echipament foto poate ajunge in jur de 300EUR (body + 50mm), cam cat o sapuniera de ultima generatie

Post productia

Cred ca ai auzit de multe ori expresia “Photoshop face minuni”. Nu trebuie sa fii maestru in photoshop sa poti edita fotografiile. Trebuie doar sa inveti cateva chestii de baza, sa modifici contrastul, culorile, expunerea, etc. De fapt Adobe a scos un program dedicat pentru fotografie si foarte usor de folosit, numit Lightroom.

Pentru final, cateva tips & tricks:

Tips & tricks:

• Ia intotdeauna aparatul cu tine. De cele mai multe ori, mai ales cand ochiul este in formare “vezi cadre” peste tot. Atata timp cat ai aparatul cu tine, poti exersa. Singurul incovenient este ca de cele mai multe ori cantareste greu, mai ales daca ai si mai multe obiective. O solutie buna este sacul LowePro SlingShot
• Intotdeauna trage RAW. Fisierul de tip RAW este un fel de negativ al cadrului. Este un format proprietar al aparatului iar acolo sunt tinute mult mai multe detalii decat intr-un fisier JPG. In cazul in care ai o fotografie expusa incorect faptul ca este raw te ajuta mult in post-productie. Dezavantajul este ca fisierele sunt ceva mai mari (de obicei cati megapixeli are aparatul, atat iese si fisierul).
• Foloseste lumina de apus. Incearca sa eviti perioada zilei cand soarele puternic si sus pe cer pentru ca fotografiile vor iesi de cel mai multe ori arse. Foloseste-te de asa-numita “golden hour”, perioada cand soarele este la apus sau rasarit.
• Trage cat mai multe cadre. In cazul in care faci un portret, trage cat mai multe cadre pana prinzi expresia si emotia dorita. Pe acelasi cadru, incearca sa schimbi unghiul sau dupa caz obiectivul (mai wide sau mai tele). De multe ori poti avea o surpriza placuta.

PS: daca ai recomandari sau intrebari comenteaza mai jos.

In ziua de azi, avand in vedere cat de mult a avansat tehnologia si cat de diversificate sunt produsele de pe piata, nu e foarte usor sa-ti alegi sculele potrivite. Inainte sa-ti dai banii munciti din greu pe un aparat, pe un obiectiv, un trepied sau mai stiu eu ce alt gadget, e cat se poate de clar ca ai nevoie de informatie ca de aer. Ca iei o decizie buna si sa-ti alegi produsul care-ti satisface cel mai bine nevoile, trebuie neaparat sa te uiti la cateva recenzii, sa citesti niste pareri, evaluari, teste, sa vezi cateva fotografii facute cu scula respectiva … si asa mai departe.

Pasul asta e foarte important. Iar aici exista o gresala pe care o puteti face, in legatura cu care as vrea sa va previn astazi.

Sa va povestesc un caz concret. La un moment dat, un amic mi-a cerut sfatul in privinta alegerii unui aparat foto DSLR. L-am intrebat ce are de gand sa faca, am intors putin problema pe toate partile, si i-am recomandat cateva variante.

La cateva saptamani, omul vine mandru la mine si-mi arata ca-si cumparase o mizerie de aparat, pe care mai si platise o intreaga avere! “Ce ti-a venit sa cumperi porcaria asta?”, l-am intrebat. Raspunsul lui a fost sublim:

“Pai am citit pe forumul de la eMag ca e bun…”

“Mare ti-e gradina, Doamne“, mi-am zis eu in gand.

Sa va explic:

Internetul asta e plin de rahat, sa-mi fie scuzata expresia. E plin de puleti care au pus ieri dup-amiaza pentru prima oara mana pe un aparat mai sofisticat, dar care nu ezita sa-si dea cu parerea in stanga si-n dreapta, sa sfatuiasca pe toata lumea si sa-si imparta “expertiza” cu restul comunitatii.

Asadar: aveti mare, mare grija la cine plecati urechea.

Toate comunitatile astea sunt populate cu forumisti-pareristi-habarnisti, care n-au nimic mai bun de facut pe lume decat sa se afirme pe internet.

Ia haideti sa va dau un exemplu de recenzie la un aparat Nikon, pe care am gasit-o pe emag.ro:

“Pentru pretul extrem de mic, este un aparat excelent. Am reusit sa fac niste poze uimitoare, pe care nici nu le visam [...]. Subiectii fotografiilor au fost: o margareta, cateva buruieni, o ramura de copac cu flori.“

Hahahaha. Deci, carevasazica, fratele nostru a pozat o zambila si trei flori de nu-ma-uita, si s-a trezit peste noapte evaluator. Mesajul este clar: Nikon D40 este un aparat excelent, raportul calitate/pret e fenomenal. De ce? Pentru ca i-au iesit lui frumos neste poze cu papadii !

Va dati seama ca oamenii astia habar n-au despre optica, despre senzori si despre alte lucruri de baza?

Haideti sa va mai dau un citat cules de prin folclorul forumurilor de intelepti:

“Aparat excelent. Merita toti banii. Recomand aparatul in primul rand pentru WIDE. Zoom 3x acceptabil, dar pentru inca 3.6 x se poate achizitiona un obiectiv separat ceva in 650 ron cu stabilizator de imagine.“

Alt expert, care vorbeste despre “zoom-ul de 3x”. Asta-i genul de individ care nu poate sa iasa din mentalitatea de posesor de aparat “sapuniera”, si din mrejele dilemei “cat zoom are aparatul asta?”

Ce sa te chinui sa le explici ca e vorba de obiectiv si nu de aparat, ca-s doua entitati distincte, ca zoom-ul e doar un factor de calcul, ca e o poveste aici cu distanta focala… aiurea.

Rezumand…

Sfatul meu ar fi sa va feriti pe cat se poate de vocea prostimii cand aveti nevoie de informatii de calitate, si sa va orientati catre surse cu autoritate.

Eu, personal, ma uit in doua locuri cand vreau sa ma lamuresc in legatura cu orice obiectiv nou sau accesoriu pe care vreau sa mi-l cumpar:

1. FredMiranda.com – pe site-ul tipului astuia veti gasi recenzii la aparate si obiective de toate felurile. Lumea care intra acolo e mult mai de soi. Adica, multi dintre oamenii aia sunt fotografi adevarati, care-si castiga painea din meseria asta. O sa cititi comentarii pertinente, argumentate, lucide, asortate de multe ori cu mostre de fotografii facute de ei cu scula respectiva…nu discutii inutile despre zoom-uri si megapixeli.
2. Kenrockwell.com – tipul asta scrie frumos si rational…si de obicei “le da bine” cand arunca verdicte sau face estimari si previziuni. Site-ul lui e un mic star al internetului, si omul stie ca-si pune reputatia la bataie cand face o afirmatie intr-un sens sau altul.

In afara de astea doua, sunt sigur ca mai exista multe altele. Asa ca sunt curios: de unde va culegeti voi informatiile? Sper ca nu de pe Softpedia…

Va astept cu un comentariu mai jos.

PS: Sa nu se inteleaga ca am ceva cu Nikon D40. De fapt, eu nu prea am o parere despre respectivul aparat, si nici nu ma omor cu scrisul de recenzii si evaluari . Are cine s-o faca, in locul meu.

“Cand o sa ajung si eu sa fac o fotografie ca asta?” te vei tot intreba luna de luna, cu exasperare. O experienta frustranta, pe care cred ca am trait-o cu totii. Ce e de facut?

In articolele de saptamana asta am compilat o lista cu sfaturi – unele de bun simt, altele pe care nu le auzi pe la toate colturile. Bineinteles, nu sunt un semizeu, un know-it-all, iar ceea ce scriu sunt numai pareri personale, si chestii acumulate din experienta mea personala – care e si ea limitata, in felul ei.

Sa incepem cu inceputul…

Sfatul 1: Exerseaza, exerseaza, exerseaza

Nu te opri niciodata din flux, practica-ti hobby-ul incontinuu. Da, chiar si cand devine enervant, chiar si cand ai impresia ca n-ai timp sau chef. Tine totusi minte ce-am mai zis in articolele anterioare despre cantitate vs. calitate.  Ideea nu e sa te transformi intr-un point-and-shooter care indreapta obiectivul inspre orice si apasa frenetic pe buton. Nu ajungi nicaieri asa…

Eu inteleg exersarea mai degraba in sensul de perseverenta, intr-un sens evolutiv, cumulativ. Fa poze, uita-te cu un ochi critic peste ele, vezi unde nu-ti plac, mai perfectioneaza-ti tehnica, mai compara-le intre ele…si nu te opri din facut fotografii, orice-ar fi ! La un moment dat, cand te vei uita inapoi, vei observa diferenta…si cat de mult ai crescut !

Sfatul 2 : Invata de la altii

Priveste si invata

Uita-te la cateva fotografii care-ti plac si incearca sa te prinzi cum au fost facute. Poti incepe cu Flickr Explore. Intra aici si apasa de cateva ori pe butonul “Reload!” din partea de jos a paginii pana dai peste cateva fotografii care iti plac. Ai mai putea sa te uiti si pe galeria de pe photo.net la sectiunea Top Rated, sau pe un site romanesc numit BadOrGood. Toate trei sunt niste surse extraordinare de inspiratie, iar “marfa” pe care o ofera fiecare dintre ele e oarecum diferita – vizitati si veti vedea ce zic.

O data ce ai localizat acele fotografii care te fac sa spui “o, ce n-as da sa fac si eu una ca asta…” ideea e in felul urmator: foloseste-ti imaginatia si pune-te in pielea fotografului care a facut-o, teleporteaza-te in locul in care a fost facuta imaginea. Gandeste-te ca esti acolo si ca o faci tu. Da-ti seama de la ce nivel a fost facuta (de la nivelul pamantului/de sus, care e perspectiva, unghiul?), cu ce fel de obiectiv (wide/normal/tele?), ce fel de lumina apare (naturala/blitz/altfel de lumina artificiala – sau o combinatie intre ele)…si asa mai departe.

Daca vrei sa afli detalii tehnice despre o poza, pe Photo.net si pe Badorgood le vei gasi afisate in casuta cu informatii – daca autorul a avut rabdare sa le scrie. Cat despre Flickr, aici e ceva mult mai frumos. La orice fotografie privesti, pe coloana din dreapta, undeva jos, ai un link numit “More properties”. Apasa-l si vei gasi o groaza de informatii extrem de utile. Cu un pic de munca de detectiv, poti afla niste lucruri foarte interesante.

Ma voi folosi de un exemplu propriu, de o fotografie facuta de mine acum cateva luni ca sa va explic ce vreau sa spun. Nu e nici pe departe ceva extraordinar, la care ar aspira cineva…dar e a mea, si mi-e simplu sa lucrez cu ea.

Iata imaginea si detaliile tehnice.

Ce aflam din ele? Pai aflam, de exemplu, ca poza a fost facuta intr-o dup-amiaza tarzie de toamna – mai precis, 25 Octombrie, la ora 5 jumate. Daca vrei sa faci un pic de munca de detectiv, poti corela informatia asta cu ora la care apune soarele pe 25 Octombrie si o sa vezi cat de aproape era apusul – asa se explica nuanta usor calda a luminii. Mai aflam si ca rotita Nikon D50-ului meu a fost trecuta pe Aperture Priority si diafragma pusa la f/3.5. Timpul de expunere a fost de 1/200. Bun, la o distanta focala de 28mm, aparatul poate fi tinut in mana, nici nu e nevoie de trepied – probabil am facut-o din mana. Setarea balansului de alb a fost pe “Cer noros”, cu toate ca era soare afara! Aha, deci asa se explica saturatia crescuta a culorilor? Da. Si ar mai fi o posibila explicatie – fotografia “bruta” a fost procesata pe calculator in Photoshop (la 4 jumate dimineata, conform datelor ). Vedeti cate informatii utile puteti obtine uitandu-va la EXIF? (caci asa se numeste tabelul de mai sus).

Cat despre despre unghiul din care a fost facuta…se vede ca nu e de la nivelul solului sau de prea sus. Cel mai probabil, stateam in picioare. Am facut-o din mers de fapt.

Gaseste-ti un mentor

Toti marii artisti au avut mentori. Si de multe ori i-au depasit. Sportivii de performanta au antrenori. Poti avea si tu pe cineva. Un fotograf pe care-l admiri cu adevarat, care “sa te traga dupa el” sau “sa te impinga de la spate”. Cineva care sa aiba rabdare sa-ti raspunda la intrebari, sa stea la povesti cu tine…dar mai ales cu care sa poti merge “in teren”, ca sa ai ocazia sa te uiti peste umarul lui si sa vezi ce naiba face.

Exista cluburi foto in majoritatea oraselor. Si forumuri pe internet, si comunitati, si grupuri de discutii. Daca esti sociabil, e foarte posibil sa reusesti sa “te lipesti” de cineva. Sunt multi oameni carora le face placere sa impartaseasca si altcuiva lucruri legate de pasiunea lor.

Daca ai pe cineva care a ajuns acolo unde ti-ai dori tu sa fii, e mult mai usor sa afli care-i drumul pe care trebuie sa-l parcurgi, decat daca te lupti sa-l parcurgi singur!

Cam atat pentru Episodul 1. Astept criticile si sugestiile voastre, si apoi mergem apoi mai departe, cu Episodul 2.

Ok, iata-ne ajunsi si la cel de-al patrulea si ultimul episod. Presupunand ca ati facut totul ca la carte, ati montat ecihpamentele frumos, ati facut pozele exact cum trebuie si le-ati contopit pe calculator in cel mai bun soft posibil, totul ar trebui sa arate impecabil!

Insa lucrurile nu stau asa intotdeauna. Daca vedeti probleme de lipire a imaginilor, daca vedeti linii strambe, dungi sau siluete care n-au ce cauta in imagine, sau diferente urate de expunere si contrast, inseamna ca ati gresit ceva la un moment dat de-a lungul procesului. O luam frumusel pe fir inapoi si verificam ce n-a mers, ok?

Cele 10 greseli fatale in fotografia panoramica:

1. Ai folosit autofocus? Pai nu ne-a fost vorba ca facem totul pe Manual?! (vezi Pasul 4, Episodul 3). Ca urmare a greselii asteia (1) campul s-a schimbat putin o data cu focusul si (2) e posibil sa se fi mutat si punctul de no-parallax. SOLUTIE: Mai trage o data pozele – de data asta pe Manual, ok?
2. Ai schimbat expunerea intre cadre - tot la Pasul 4 ne intoarcem: expunerea trebuie setata dinainte apoi trecut pe Manual. Pozele trebuie facute fara variatii.
   
3. Ai tinut white balance-ul pe automat, si ai avut mai multe tipuri de lumina in aceeasi scena (exemplu: becuri incandescente SI neoane in aceeasi camera). Modul manual e valabil si pentru balansul de alb, nu trebuie in niciun caz lasat pe Auto.
4. Au avut loc schimbari drastice in contrastul scenei – e aici e nasol, si nu e vina fotografului. Solutia e bracketing-ul si selectarea/imbinarea expunerilor pentru a obtine o imagine corecta.
5. Ai miscat inelul de zoom al obiectivului sau s-a miscat singur. Asta se intampla la un obiectiv vechi de-al meu: se ducea in jos atunci cand aplecam aparatul – din cauza greutatii si a legii gravitatiei. Ideea e ca distanta focala trebuie sa ramana constanta de la prima fotografie pana la ultima. Daca ai inceput cu 18mm, mergi pana la capat cu 18mm!
6. Ai miscat trepiedul din pozitia initiala – chiar si cu cativa centimetri… si uite asa s-a schimbat si punctul de vedere. Au. Deranj. Trebuie luat de la capat.
7. Ti-a “tremurat” aparatul in timpul expunerii – ori ca e din cauza unui trepied chinezesc ieftin, ori din cauza unui cap de panoramare din gama “de jos”, ori pur si simplu din cauza conditiilor meteo, ti se poate intampla sa scoti fotografii “tremurate”. SOLUTIA: Foloseste telecomanda, self-timer-ul, functia de mirror lock-up si un cap de trepied foarte solid (ca Manfrotto 303SPH).
8. A aparut problema de parallax – nu ti-ai calibrat bine capul panoramic – sau nu ai folosit deloc asa ceva. Treaba buna se face cu scule bune, reglate bine.
9. Fuziunea intre imagini a fost de mai mult de 50% sau mai putin de 20%. Nu e nevoie sa fii mai catolic decat Papa, sa faci cate o fotografie la fiecare milimetru si sa le suprapui prea mult intre ele. Daca treci de o suprapunere de 50%, unele softuri s-ar putea s-o ia razna si sa nu mai inteleaga ce se intampla. Invers, daca n-ai avut rabdare sa intersectezi cateva bucati la fiecare rotatie, tough luck, calculatorul nu stie unde sa gaseasca punctele de lipire intre imagini… SOLUTIA: Respecta marja de suprapunere – 20-50%, ok?

Cam asta e tot. Va invit si pe voi cu sfaturi si cu critici, sugestii, chestii d-astea, ma-ntelegeti.

Acum, ca am lamurit de ce ai nevoie ca sa faci treaba serioasa, sa vedem cum se procedeaza, pas cu pas.

Instructiuni pas cu pas pentru realizarea unei fotografii panoramice

1. Calculeaza raza pe care o poate acoperi obiectivul tau (pe englezeste ii zice FOV - Field of View. Pe orizontala ii zice HFOV - Horizontal Field of View, si pe verticala -- ati ghicit -- ii zice VFOV). In functie de tipul panoramei pe care aveti de gand s-o faceti, gasiti HFOV si/sau VFOV. Daca nu intelegeti, cititi asta si eventual discutia asta, care va vor baga si mai mult in ceata .
2. Daca va place sa va bateti capul, faceti un calcul matematic si determinati de cate fotografii e nevoie pentru a acoperi 360 de grade pe un “rand”, apoi de cate “randuri” e nevoie ca sa acoperiti 360º x 180º. Daca HFOV la obiectivul tau e de 120º, atunci 360º:120º=3 poze per rand. Asta e numarul minim, fara fuziuni si suprapuneri intre poze. Apoi mai adaugati la numarul obtinut cateva fotografii in plus, pentru a obtine o suprapunere intre 20% si 50% intre imagini. FOARTE COMPLICAT, nu-i asa? Ei bine, ca sa nu va mai bateti capul deloc, intrati pe pagina asta si programelul lor va calcula totul pentru voi. :> Trebuie doar sa stiti caracteristicile obiectivului pe care-l folositi.
   • Daca sunteti norocosi si obiectivul pe care-l folositi e trecut in lista asta, atunci chiar nu mai trebuie sa faceti nimic! Ati scapat. Totul va este servit pe tava. Mare om nenea care a facut site-ul ala!
3. Acum desfaceti trepiedul putin (daca se poate, nu-l “cracanati” prea tare, ca sa nu va iasa in fotografie picioarele -- desfaceti-le doar atat cat sa fie stabil aparatul -- pe propriul risc, nu sunt responsabil pentru eventualele dezastre!). Montati capul pentru panoramare -- pe care, bineinteles, l-ati calibrat inainte conform instructiunilor . Asigurati-va ca sunteti aliniat cu orizontul, daca faceti o panorama liniara.
4. Masurati lumina si gasiti expunerea “corecta” a scenei. Focalizati cum trebuie si setati diafragma in asa fel incat sa aveti suficienta claritate de la primul obiect pana la ultimul (aici sunteti pe cont propriu, va veti folosi propriile cunostinte de fotografie. Succes!). Dupa ce ati facut toata gospodaria asta, treceti aparatul pe Manual cu datele gasite -- si lasati-l asa! Nu vreti sa vi se schimbe distanta la care focusati, diafragma sau viteza de expunere, ok? Lucram doar pe manual.
   • In cazul in care faceti peisaje, puneti diafragma in functie de distanta hiperfocala. In cazul in care fotografiati o incapere, focusati in asa fel incat sa ajungeti pana la pereti si totul sa fie clar (pentru ca dincolo de pereti n-aveti ce fotografia, hehe ).
5. Fotografiati, pe rand, toate “bucatile” pe care le-ati gasit la pasii 1 si 2. Adica, carevasazica, daca aveti de facut 3 randuri a cate 8 poze (cate una la fiecare 45º), veti face jos(8)-mijloc(8)-sus(8). Apoi faceti o fotografie de zenit si doua de nadir. Pac-pac, ma-ntelegeti? Daca nu, iata o ilustratie a unei panorame facute pe 3 randuri:

   

6. Lipiti imaginile in programul preferat. Din nou, aici ar trebui sa va descurcati fara probleme daca cititi instructiunile soft-ului.

Sper ca am reusit sa fiu suficient de clar! Si pentru ca ati fost cuminti si ati urmarit pana aici, va servesc cu un tutorial video, in care o tanara blonda va arata pas cu pas cum sa faceti toata tarasenia de la pasul 5, cu setarile facute la pasii 1-4:

Si ca sa intelegeti de ce vi se recomanda sa faceti doua fotografii de nadir, urmariti partea a 2-a aici, ca sa vedeti cum le proceseaza tipa in Photoshop si “sterge” picioarele trepiedului.

Trecem la Episodul 2, raspundem la cateva intrebari de bun simt:

Intrebare: De ce am nevoie de un cap special la trepied? Nu pot sa le fac cu trepiedul meu obisnuit?

Raspuns: Le poti face si cu trepiedul obisnuit, dar problema este ca un trepied obisnuit roteste aparatul in jurul surubului in care e montat, iar axa asta e practic “gresita”. Normal este sa rotesti in punctul nodal al obiectivului. Din motivul asta, cu ocazia fiecarei miscari in jurul axei gresite, se schimba si pozitia “observatorului” si pozitia obiectelor care sunt fotografiate. Iar apoi apar probleme la lipirea imaginilor. Fenomenul asta se numeste Parallax. Iar pentru ca explicatia mea nu e extrem de clara, cititi asta si probabil va veti lamuri. Pe scurt: capul panoramic te ajuta sa faci panorame profesionale, corecte, curate si fara erori.

Ce mai e de retinut este ca trebuie sa iti aliniezi si sa-ti calibrezi sculele la milimetru, in asa fel incat sa gasesti la fix punctul nodal. Daca echipamentele tale sunt calibrate gresit, degeaba ai cele mai scumpe jucarii din lume – vei face tot panorame de calitate mediocra.

Iar Pentru o lista aproape completa de capete panoramice pentru trepied, intrati pe site-ul asta.

Intrebare: De ce am nevoie de o nivela atunci cand fac panorame liniare?

Raspuns: Pentru ca daca nu ai trepiedul aliniat corect cu linia orizontului, vei face o serie de imagini “in valuri”, motiv pentru care vei pierde foarte multa informatie in momentul in care decupezi (/crop-uiesti) imaginea finala. Priviti asta si veti intelege la ce ma refer. Imaginile trebuie aliniate frumos, coerent, una dupa cealalta, nu faci una mai sus, una mai jos, una la mijloc si apoi te miri ca ti-a iesit o porcarie cand te uiti pe calculator – si dai vina pe soft (”nu e bun programu’ domne!“).

Intrebare: De ce zici ca e bine sa-mi tin aparatul pe modul Manual?

Raspuns: Pentru ca daca se schimba focusul si/sau setarea diafragmei, se schimba profunzimea campului, deci teoretic fotografiezi “realitati diferite”. In poza [A] 3 obiecte sunt clare, dupa care in poza [B] numai doua dintre cele 3 raman clare, iar unul e “in ceata”. Cand ii dai calculatorului sa combine mere cu potcoave si Pampers, nu mai stie nici el ce sa creada, si e posibil sa se inece in timpul procesarii.  Iar daca ti se schimba balansul de alb (white balance) in timpul fotografiatului, o sa-i dai softului sa lipeasca o poza galbejita cu una albastruie. Does this make sense? I hope it does. Pe scurt, trebuie sa te asiguri ca toate imaginile care compun panorama sunt expuse in aceeasi maniera si arata cat se poate de asemanator – pentru ca imaginea finala sa fie si ea coerenta.