despre-fotografii-point-and-shoot
“Point and shoot” inseamna pe limba lui Shakespeare acel tip de aparat foto la care doar apesi pe buton si ai facut poza – pe care mie-mi mai place sa-l denumesc si “sapuniera”. Indrepti jucaria spre peisaj (“point”), apesi pe boton (“shoot”) si gata!

Ei, pornind de la ideea asta, m-am gandit sa reciclez expresia si s-o folosesc ca sa descriu o categorie de “fotografi” aparuta destul de recent, care pe mine personal ma irita foarte tare. Sunt convins ca fiecare dintre noi cunoaste cel putin unul, daca nu cumva mai multe astfel de specimene…

Cine sunt point-and-shoot-erii?

  • Sunt acei posesori de DSLR-uri care trag in disperare la poze, oriunde si oricum. La ei conteaza mult cantitatea, pentru ca au impresia ca tragand mii si mii de cadre isi multiplica sansele de a putea alege o poza “buna” dintre ele.
  • Sunt oamenii cu zero inteligenta vizuala, zero simt estetic, zero creativite si imaginatie – echivalentul perfect al afonilor in muzica.
  • Nu au planuri sa-si imbunatateasca vreodata tehnica. Sunt autosuficienti, le place treaba asa cum e. Isi tin aparatul mai mult pe “Auto”, iar in cazuri izolate mai misca de roata si o trec pe Peisaj sau Portret – atunci cand se simt mai artisti!
  • Se “pricep” extrem de bine si la incadrare – centreaza absolut orice subiect, indiferent de context si circumstante, “ca sa atraga atentia asupra lui”, sa-l “puna in evidenta”. Probabil s-au jucat pe calculator jocuri cu impuscaturi si confunda tinta unei arme cu punctul din mijlocul al vizorului foto. De-aia li se si potriveste cuvantul “shoot” :)
  • Fotografiaza doar ceea ce se afla in apropierea lor imediata. Niciodata nu si-ar iesi din zona de comfort sa abordeze alte subiecte decat alea pe care le fac de obicei, sa incerce alte unghiuri, alte tipuri de lumina, alte momente ale zilei, etc. … Ei doar tin aparatul in mana si fac click-click-click de jur imprejur la fiecare 5 secunde. Daca le spui ca exista fotografi care se trezesc cu noaptea-n cap si cutreiera muntii ca sa prinda cea mai buna lumina pentru peisaje, vor spune ca oamenii aia sunt nebuni la cap. “Ce, nu merge cu blitz?” =))
  • Fac fotografii de-un banal dureros, pline de clisee si stereotipuri DAR le considera geniale! Se cred cel putin Ansel Adams daca au prins un de apus de soare in mare (supraexpus, cu linia orizontului stramba si pusa, evident, pe centru).
  • Isi pozeaza pantofii, picioarele, shlitz-ul de la pantaloni, gunoiul din bucatarie, lustra din sufragerie… si se cred deosebit de originali! Cand esti prin preajma lor, sunt agasanti si vin la tine sa-ti pozeze parul din nas, urechea, ochiul stang … toate cu blitz, desigur.
  • Sunt convinsi ca orice fotografie in care un obiect este in-focus iar restul e out-of-focus reprezinta o “fotografie artistica”.
  • Fac fotografii “abstracte” care nu comunica nimic (ex: un pix pe marginea unui birou; bineinteles, pixul e focusat, iar restul scenei e out-of-focus) si cred c-au intrat deja in lumea fotografiei conceptuale cu opera respectiva (nu c-ar sti ce inseamna asta).
  • Dau titluri pompoase si ridicole (de regula in engleza) fotografiilor penibile pe care le publica pe internet. Exemple: “Lost in eternity”, “Where is my mind?”, “Where do you want to go next?” s.a.m.d.
  • In general, si-au luat aparatul din Carrefour sau de pe Emag si habar n-au cu ce se mananca jucaria lor. Stiu doar ca e “scula profesionista”, pentru ca are multi megapixeli.
  • Isi iau aparatul cu ei pe la petreceri, unde fac poze hidoase (“portrete”) cu blitzul incorporat al SLR-ului (+ umbre proiectate pe perete) si insista sa fotografieze pe toata lumea cand soarbe din bere sau cand rade. Nu prea fac poze de grup, ei surprind lucruri “spontane”.
  • Sunt oamenii care sunt in stare sa dea peste cap contoarul aparatului foto, sa-l duca la DSC_99999 si sa-l reseteze la zero :) Si se vor mandri cu asta, fiti siguri! :)

Si cam atat. Ei sunt copiii generatiei “SLR-uri ieftine de la FlancoDomoAltex si Carrefour”. Cand auziti “click!-click!-click!” pe langa voi si il vedeti pe unul extrem de concentrat cu un DSLR de tip “kit” in mana, stiti de-acum cum sa-i recunoasteti.

O fi bine, n-o fi bine?

Nu e nici bine nici rau sa fii point-and-shoot-er. Ei exista, indiferent daca ne plac sau nu, daca ii vrem sau nu. Si sunt mai mult decat liberi sa-si vada de treaba cum vor. Tot ce am vrut sa fac cu articolul asta a fost sa ii descriu si sa-i incadrez in categoria lor. Eh, si ca sa ne mai amuzam un pic, de ce nu?

Apropo, o intrebare cu iz autointrospectiv-psihologic: oare denigrandu-i pe astia micii ne simtim noi superiori intr-un fel? Cu siguranta! Numai ca sentimentul asta nu tine decat cateva momente…pana cand ajungi sa te compari cu cineva care intr-adevar conteaza. Si cand iti pui fotografiile tale langa ale unuia ca Dinu Lazar sau, de ce nu, Cartier-Bresson, ti se taie tot elanul si iti readuci aminte cat de mic esti. Sau nu?

Va astept cu comentarii.


Acorda o nota articolului:
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (17 votes, average: 4.24 out of 5)
Loading ... Loading ...
Etichete: , , , , ,