Avem de-a face cu un domeniu de sine statator in fotografie, deci daca intr-adevar ai ganduri serioase sa patrunzi in lumea macro, iti va lua ceva timp sa studiezi si sa experimentezi.

Asadar, ce vreau eu sa fac astazi este sa incerc sa va “deschid apetitul” pentru ceea ce inseamna universul fotografiei macro, si sa va dau cateva idei despre cum o puteti face.

Incepem la aperitiv cu cateva imagini pe care eu le gasesc fascinante:

Care sunt tehnicile pentru macro?

Probabil te-ai intrebat cum au fost facute fotografiile de mai sus. Sau poate ai avut impresia ca stii exact cum au fost facute, insa impresia ta era gresita. In orice caz, haideti sa trecem in revista cateva tehnici…

Tehnica 1: Folosirea unui obiectiv cu macro

Exista obiective care ofera optiunea de macro. De obicei, chestia asta este scrisa explicit in specificatiile tehnice ale jucariei. Un exemplu de astfel de obiectiv ar fi asta (scump, domne, scump…).

Insa daca nu vreti sa va cheltuiti banii si vreti sa lucrati cu obiectivele pe care le aveti deja, cititi mai departe…

Tehnica 2: Indepartarea obiectivului

Sa spunem ca ai o lanterna in mana, si proiectezi lumina ei pe un perete. Pe masura ce te indepartezi de perete, cercul de lumina care vine din lanterna creste si el. Cu cat te duci mai departe, cu atat el se face mai mare.

Cam asa este si principiul in fotografia macro. Obiectivul poate fi indepartat prin mai multe modalitati:

1. Inelele “macro”

Se monteaza intre corpul aparatului si obiectiv, si arata cam asa:

Sunt pur si simplu niste “tuburi”, nu au niciun fel de sticla in ele, sunt goale pe dinauntru. Rolul lor este sa indeparteze obiectivul de aparat. Ele pot avea circuite electronice in ele, sau nu. Un faimos exemplu de inele macro sunt cele fabricate de Kenko in Japonia: vedeti cateva detalii la F64.

2. Burduf

Functioneste pe acelasi principiu ca si inelul. Doar ca nu se mai foloseste de cateva decenii, din motive tehnice…

3. Improvizatii si obiecte artizanale

Poti sa-ti confectionezi tu insuti o metoda prin care sa indepartezi obiectivul de aparat. Exemplul de mai jos ilustreaza perfect un setup de macro facut cu un tub de chipsuri Pringles

Tehnica 3: Inversarea obiectivului

Ca sa va distrati, puteti testa chestia asta empiric. Daca aveti un obiectiv banal, de kit, luati aparatul, demontati obiectivul si puneti-l invers! Tineti-l bine cu mana, sa nu va scape! Ia uitati-va prin vizor. Inversarea obiectivului va permite sa va apropiati foarte foarte mult de subiectul pe care vreti sa-l vedeti/fotografiati. Montand obiectivul invers, il transformati intr-un macro!

Iar ca sa inversati obiectivul, aveti urmatoarele optiuni …

1. Cumparati un inel special de inversare. Aveti un exemplu mai jos:

2. Va confectionati propriul sistem de inversare a obiectivului. Cu un capac de plastic, un filtru vechi de care nu mai aveti nevoie si un pic de Super Glue, puteti sa va faceti singur un inel de inversare:

Mai multe cititi aici.

Tehnica 4: Folosirea unei “lupe” (filtre de macro)

1. In primul rand, daca aveti prin sertarele de la birou o lupa mare, o puteti scoate deja sa va jucati cu ea:

2. In al doilea rand, exista lupe fabricate sub forma de filtre foto, cu filet, care se pot insuruba la obiectivele pe care le aveti deja:

Se spune ca lupele sunt varianta cea mai proasta pentru facut fotografie macro. Calitatea vizuala pe care o obtineti e adeseori execrabila. Intrebati un fotograf profesionist, si va va spune de ce: in primul rand, e bine ca imaginea sa treaca printr-o cantitate cat mai mica de sticla pana sa ajunga la aparat. Or, cand folositi lupe, mai adaugati cateva zeci de grame de sticla la cele deja existente in obiectiv. Alte distorsii, alte modificari de culori, alte straturi de siliciu, cu impuritatile si imperfectiunile lor.

Tehnica 5: O combinatie libera intre elementele de mai sus

Daca faceti un search pe Flickr dupa “macro setup”, veti vedea ca majoritatea fotografilor folosesc o combinatie intre diferitele metode. Cel mai des, veti vedea obiective inversate, indepartate cu ajutorul unor inele.

Concluzie?

Bun, e clar dupa ce-ati citit paragrafele de mai sus n-ati devenit brusc experti in macrofotografie. Insa sper ca macar am reusit sa va lamuresc unele dileme despre ce presupune ea.

Hotarati-va ce tehnica/tehnici aveti de gand sa folositi, in functie de cati bani aveti de cheltuit si ce pretentii aveti (cat de profi vreti sa fiti).

Si, nu in ultimul rand, spor la fotografiat gandaci, picaturi de apa si mucuri de tigara!

Anul asta, toate ziarele si revistele au fost inundate cu articole de tipul “pe timp de criza, va invatam cum sa economisiti bani“. Articolul de azi intra si el cu un picior in aceeasi categorie, insa e vorba de mult mai mult decat o simpla economie de bani – veti economisi efort, timp si mai ales niste spatiu pretios in geanta voastra de fotograf.

Se da urmatoarea problema: ai un grandangular cu diametru de 77mm, un obiectiv “mediu” cu 58mm in capat si un teleobiectiv cu 52mm la filet. Practic, daca vrei sa lucrezi cu filtre pe toate trei obiectivele, ar trebui sa-ti cumperi cate 3 exemplare din fiecare, nu? 52mm, 58mm si 77mm. 3 polarizatoare, 3 filtre de gri neutru, 3 capace pentru balans de alb … deranj.

Ei bine, nu e nevoie. Iata ce-i de facut:

SFATUL 1: cumpara-ti doar un filtru – cu cel mai mare diametru

Da, ai auzit bine. Iti cumperi unul si il montezi pe toate obiectivele. Cum? E simplu. Pe piata exista niste chestii numite “inele de conversie”. Iata-le cum arata:

Un set de inele de conversie, care progreseaza in trepte foarte mici

…sau daca vreti, puteti sa “sariti” de la 52mm direct la 77mm!

Chestiile astea sunt atat de banale, incat ma mir ca nu se vorbeste despre ele pe toate drumurile. Majoritatea amicilor mei fotografi n-aveau idee de ele. Parc-ar fi vreun secret ancestral al calugarilor din Tibet sau ceva. In plus, nu se gasesc de cumparat foarte usor prin magazine! Suspiciunea mea e ca negustorilor le convine sa va faca sa cumparati o groaza de filtre scumpe mai degraba decat niste suruburi care costa sub 3 dolari bucata. O fi vreo conspiratie globala, ceva .

Revenind la dilema noastra de mai sus, iata solutia precisa. Iti cumperi filtrul de 77mm si doua inele convertoare: 52-58mm, 58-77mm. Si gata cu bataile de cap.

E drept ca unul dintre “dezavantaje” e ca aspectul va fi putin inestetic:

Obiectivul meu cu 52mm in capat, cu filtru de 77mm.

Dar cui ii pasa?! Cand esti singur cu cizmele pana la glezna in noroi si fotografiezi rasaritul in Apuseni, numai asta nu conteaza.

Asadar, nu va lasati trasi pe sfoara de capitalistii hulpavi. Viva la revolucion! Cumparati doar un filtru si insurubati-l cum vreti si pe ce vreti, cu adaptoare. In felul asta, puteti face economii de pana la cateva sute de euro! Si pana la urma, mai bine iti iei cel mai scump si cel mai bun polarizator, de exemplu, decat sa ai 3 bucati, mai ieftine.

SFATUL 2: Folositi filtrele patrate

Daca va pregatiti pentru o cariera de fotograf de peisaj, atunci oricum veti ajunge la un moment dat sa faceti cunostinta cu ele! Sistemul Cokin, sau Lee sunt doua dintre solutiile binecunoscute pentru filtrele patrate. Ce sunt ele? Practic, e vorba despre un suport de plastic care se prinde cu un filet de obiectivul foto. Suportul de plastic poate tine pana la 3 filtre. Dar sa privim ilustratia de mai jos ca sa intelegem:

Sistemul Cokin, desfacut in bucatele

De ce sunt ele practice? Pentru ca ti-ai cumparat o data filtrele si le poti pastra toata viata, indiferent de cate obiective schimbi! Singurul lucru care variaza este filetul adaptor care se prinde de montura de plastic. In cazul nostru, cu cele 3 obiective, lucrurile sunt extraordinar de simple: iti o montura de plastic si 3 filete. Sau doar un singur filet (cel mai mare), si-l adaptezi cu inelele despre care vorbeam mai devreme .

Sa va dau si cateva linkuri:

• Inca o poza cu anatomia sistemului Cokin
• Sectiunea de filtre patrate Cokin de la magazinul F64.ro

Sper ca v-a fost de folos, si ca nu ati citit articolul prea tarziu (adica dupa ce v-ati dat banii deja pe o groaza de filtre). Chiar si asa, puteti sa le vindeti si sa va mai recuperati din investitie . Oricum ar fi, iesiti in castig!

Ok, iata-ne ajunsi si la cel de-al patrulea si ultimul episod. Presupunand ca ati facut totul ca la carte, ati montat ecihpamentele frumos, ati facut pozele exact cum trebuie si le-ati contopit pe calculator in cel mai bun soft posibil, totul ar trebui sa arate impecabil!

Insa lucrurile nu stau asa intotdeauna. Daca vedeti probleme de lipire a imaginilor, daca vedeti linii strambe, dungi sau siluete care n-au ce cauta in imagine, sau diferente urate de expunere si contrast, inseamna ca ati gresit ceva la un moment dat de-a lungul procesului. O luam frumusel pe fir inapoi si verificam ce n-a mers, ok?

Cele 10 greseli fatale in fotografia panoramica:

1. Ai folosit autofocus? Pai nu ne-a fost vorba ca facem totul pe Manual?! (vezi Pasul 4, Episodul 3). Ca urmare a greselii asteia (1) campul s-a schimbat putin o data cu focusul si (2) e posibil sa se fi mutat si punctul de no-parallax. SOLUTIE: Mai trage o data pozele – de data asta pe Manual, ok?
2. Ai schimbat expunerea intre cadre - tot la Pasul 4 ne intoarcem: expunerea trebuie setata dinainte apoi trecut pe Manual. Pozele trebuie facute fara variatii.
   
3. Ai tinut white balance-ul pe automat, si ai avut mai multe tipuri de lumina in aceeasi scena (exemplu: becuri incandescente SI neoane in aceeasi camera). Modul manual e valabil si pentru balansul de alb, nu trebuie in niciun caz lasat pe Auto.
4. Au avut loc schimbari drastice in contrastul scenei – e aici e nasol, si nu e vina fotografului. Solutia e bracketing-ul si selectarea/imbinarea expunerilor pentru a obtine o imagine corecta.
5. Ai miscat inelul de zoom al obiectivului sau s-a miscat singur. Asta se intampla la un obiectiv vechi de-al meu: se ducea in jos atunci cand aplecam aparatul – din cauza greutatii si a legii gravitatiei. Ideea e ca distanta focala trebuie sa ramana constanta de la prima fotografie pana la ultima. Daca ai inceput cu 18mm, mergi pana la capat cu 18mm!
6. Ai miscat trepiedul din pozitia initiala – chiar si cu cativa centimetri… si uite asa s-a schimbat si punctul de vedere. Au. Deranj. Trebuie luat de la capat.
7. Ti-a “tremurat” aparatul in timpul expunerii – ori ca e din cauza unui trepied chinezesc ieftin, ori din cauza unui cap de panoramare din gama “de jos”, ori pur si simplu din cauza conditiilor meteo, ti se poate intampla sa scoti fotografii “tremurate”. SOLUTIA: Foloseste telecomanda, self-timer-ul, functia de mirror lock-up si un cap de trepied foarte solid (ca Manfrotto 303SPH).
8. A aparut problema de parallax – nu ti-ai calibrat bine capul panoramic – sau nu ai folosit deloc asa ceva. Treaba buna se face cu scule bune, reglate bine.
9. Fuziunea intre imagini a fost de mai mult de 50% sau mai putin de 20%. Nu e nevoie sa fii mai catolic decat Papa, sa faci cate o fotografie la fiecare milimetru si sa le suprapui prea mult intre ele. Daca treci de o suprapunere de 50%, unele softuri s-ar putea s-o ia razna si sa nu mai inteleaga ce se intampla. Invers, daca n-ai avut rabdare sa intersectezi cateva bucati la fiecare rotatie, tough luck, calculatorul nu stie unde sa gaseasca punctele de lipire intre imagini… SOLUTIA: Respecta marja de suprapunere – 20-50%, ok?

Cam asta e tot. Va invit si pe voi cu sfaturi si cu critici, sugestii, chestii d-astea, ma-ntelegeti.

Sa incepem cu inceputul…

De ce ai nevoie?

• Un aparat foto – fie el SLR sau “sapuniera”, pe film sau digital – depinde de ce pretentii ai
• Un obiectiv grandangular (de preferinta)
• Un trepied – de preferinta unul solid si stabil, nu o ieftineala de plastic chinezesc cu aluminiu
• (optional, dar de mare ajutor) Un cap de trepied special pentru panoramice – daca ai banisori, un Manfrotto 303SPH, daca nu ceva mai low budget (ex: Panosaurus) sau chiar unul fabricat de tine insuti
• (optionala, dar de mare ajutor) O telecomanda. In caz ca nu ai, poti folosi functia de declansare automata (remote shutter release).
• (optionala, dar foaarte folositoare daca faci 180º-uri) O nivela, adica acea unealta cu o bula de aer si neste lichid, care te ajuta sa iti pui aparatul paralel cu orizontul. Dati click aici sa vedeti despre ce vorbesc. Era sa-mi pice mandibula cand am vazut cat costa (eu am dat pe a mea doar un dolar jumate!)
• Software – un program bun cu care sa-ti “lipesti” fotorgrafiile-sursa si sa alcatuiesti imaginea panoramica

Cu astea fiind spuse, sa intram in detaliile celor insiruite mai sus. De aparat nu e nevoie sa vorbim, ci mai degraba despre…

Un obiectiv grandangular = mai putine batai de cap

Este preferabil sa ai un obiectiv grandangular (wide-angle), cu focala mai mica de 20mm, daca nu cumva si mai putin de atat! Daca ai un fisheye de 8mm e perfect. De ce? Pentru ca un obiectiv grand-angular poate cuprinde o bucata foarte mare dintr-o scena (citeste asta sau asta daca nu intelegi ce zic) si prin urmare, e nevoie sa faci mult mai putine fotografii. Asadar economisesti timp si bataie de cap daca ai o scula buna. Website-ul asta e o mina de aur pentru cine vrea sa ia in serios fotografia panoramica.

• Conform datelor de acolo, daca ai un Sigma 8mm f/4 EX DG Circular Fisheye e suficient sa tragi o fotografie in jos (Nadir), 3 imagini la fiecare 120º pe linia orizontului si una in sus (Zenit). 3+2 = 5 imagini si ai terminat ! In fine, numarul recomandat de imagini e 7 (daca vrei sa fii foarte precaut), dar oricum…doar 7 imagini ?! Dupa cateva minute poti sa-ti strangi trepiedul si sa mergi mai departe.
• Pe de alta parte, daca ai un Nikon 20mm si un aparat digital cu crop-factor de 1.5x, atunci va trebui sa faci asa : tragi o poza in jos, 10 imagini (una la fiecare 36º) cu aparatul indreptat cu -45º in jos, apoi inca o serie de 10 (una la fiecare 36º) pe linia orizontului si inca o serie de 10 in sus, la +45º iar in final una de Zenit. Tragem linie pe dedesubt, calculam : 32 de fotografii ! WOW! Fata de numai 5 ?! Da. Asta e diferenta intre un obiectiv cu focala scurta si unul cu focala doar un pic mai lunga.

Sursa: Panoramic Photography Lens Database

Concluzie?

Cu cat e mai mica distanta focala a obiectivului tau, cu atat mai bine pentru tine, timpul tau si nervii tai. Foloseste un fisheye daca ai de unde, daca nu, incearca sa fii macar pe undeva pe la 18 sau 20mm.

Prin urmare, apelezi la o mica smecherie: lasi aparatul sa-ti masoare lumina si faci o fotografie “normala”. Dupa asta, reduci expunerea cu cateva stop-uri si faci o poza “subexpusa”, dupa care ridici stacheta si faci una “supraexpusa”. Asadar, un bracket in 3 pasi inseamna ca ai fotografiat exact aceeasi scena de 3 ori dupa cum urmeaza: subexpus/normal/supraexpus. Exact ca in ilustratiunea de mai jos:

Bineinteles, bracketing-ul poate fi facut si in 5 pasi (foarte subexpus, subexpus, normal, supraexpus, foarte supraexpus) sau in oricati vrea inimioara voastra.

Alt lucru demn de mentionat e ca multe aparate din ziua de astazi au o functie care face automat toata seria de poze, ca sa nu va mai “deranjati” dumneavoastra. Consultati manualul. Daca apar manifestari neplacute [...]

A doua chestie importanta, bracketing-ul se face si in cazul fotografiilor pentru HDR. Daca vreti sa faceti HDR de calitate dintr-o scena iluminata foarte inegal, atunci e o idee buna sa faceti bracketing in 5 pasi, nu in 3.

Vreau sa dau un mic citat din manualul cursului de fotografie al NYIP (New York Institute of Photography). Este ceva care pe mine m-a marcat si m-a facut sa vad oarecum altfel lucrurile.

In prima carte a cursului, prima lectie se numeste “Ochiul fotografului”. Autorul explica cum ingredientul lipsa din reteta unei fotografii extraordinare este capacitatea de a vedea lucruri extraordinare intr-un mod extraordinar…o chestie destul de complexa si greu de explicat, pe care el o numeste “the photographer’s eye”, de unde si titlul lectiei. Multor fotografi le lipseste capacitatea asta. Iar citatul la care eu tin atat de mult suna in felul urmator:

Multi  fotografi profesionisti nu au dobandit acest simt, chiar dupa ani buni in meseria asta. Multi sunt fotografii de nunta care au pozat – si vandut – sute de imagini de la nunta lui Ionescu sau Popescu, insa nu au capturat niciodata ideea de “dragoste” sau cea de “fericire”. Nenumarati sunt fotografii de copii care au imortalizat-o pe micuta Denisa sau pe Alexandru…dar nu au reusit niciodata sa imortalizeze “copilarie” sau “inocenta”.

Take a minute to think about this.

© Miklos Gaál

© Edd Noble

Veti spune imediat ca sunt niste miniaturi, niste lumi de jucarie create foarte bine, incat sa fie extrem de fidele realitatii, apoi fotografiate cu macro. Nup. Gresit. Toate chestiile pe care le vedeti sunt fotografiate la dimensiuni reale.

Smecheria se numeste tilt&shift si se bazeaza pe joaca cu in-focus si out-of-focus, sau, mai bine zis, cu profunzimea campului (DoF, Depth of Field) si pozitia obiectivului fata de aparat.

Prima oara cand am vazut asa ceva a fost cand rasfoiam o carte a Scolii de la Helsinki. Unul dintre fotografi, pe numele lui Miklos Gaál, reusea sa obtina efectul asta indoind filmul fotografic, pe care mai apoi il expunea. Am avut noroc ca primul meu contact cu tilt & shift sa fie mediat de niste fotografii de calitate exceptionala, iar ideea m-a prins din primele secunde – imediat dupa ce mi-a trecut starea de uimire.

Tehnica

Tilt & shift se poate face in mai multe feluri:

• prin indoirea filmului foto (daca fotografiati pe film…putin probabil)
• jucandu-ne cu obiectivul (exista o jucarie numita LensBaby – destul de scumpa. Iar aici aveti un exemplu de tilt & shift de tip DIY – do it yourself)
• Bineinteles, merge si in Photoshop – normal  ca poate fi si fake-uit. Exista o unealta numita “lens blur” in Photoshop, care va ajuta sa simulati/falsificati efectele legilor fizicii optice. Aici va trebuie putina intuitie si imaginatie, ca sa puteti reproduce profunzimea campului in asa fel incat sa fie cat mai asemanatoare cu ce se intampla in realitate. Altfel, riscati sa ajungeti la  o imagine ciudata, care miroase de la o posta a post-procesare pe calculator.

Cu astea fiind spuse, mai e demn de mentionat ca fotografiile se fac de regula de undeva de sus (de pe  un pod, de la etajul 11 de la balcon, dintr-un deltaplan, whatever) si e bine sa includeti cat mai multe elemente, pentru a va putea apoi juca cu scara si iluzia dimensiunii.

In incheiere, pentru inspiratie, va servesc cateva mostre de tilt& shift luate la intamplare de pe Flickr, aici. Unele sunt bune, altele oribile. Vedeti care va plac, vedeti care va inspira mai tare si mai tare.

Spor la treaba – si daca v-a placut, va astept si pe voi cu propriile rezultate .

PS: Am dat pe Youtube peste un tutorial video care va invata sa va confectionati propriul aranjament pentru tilt & shift, folosind niste bucati de plastic si cauciuc: http://www.youtube.com/watch?v=c0rPecCq1tc

Cam asa sta treaba si cu HDR-ul. Decizia de a-l folosi (sau nu) trebuie sa fie o alegere constienta, bazata pe un rationament sau o emotie estetica, ceva. Multi fotografi isi inchipuie ca pozele lor incep sa aiba mai mult impact sau ceva daca ii trag fotografiei o spoiala de HDR pe deasupra. Si uite asa, o unealta extraordinara ajunge sa creeze niste hidosenii monstruase, precum in exemplele de mai jos:

V-au crapat ochii? Ati mai fi rezistat sa va uitati la inca 4 fotografii? Eu nu. Si oricum, ultima poza e cireasa de pe tort – e de departe cea mai gretoasa dintre toate. E absolut clar ca toate pozele de mai sus aratau ca dracu si inainte sa fie sodomizate pe calculator. Dar parca spoiala asta dubioasa le-a facut si mai gretoase. Dumneavoastra cum vi se par? E frumos?

Concluzie?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu ma pot abtine sa nu vad multa barbarie si grosolanie in majoritatea fotografiilor HDR-uite. Mesajul meu pentru cei cu fetisul asta e simplu: “Hooo cu tata!”

Nevoia unui dynamic range apare doar in anumite situatii delicate de iluminare si/sau cand vrei sa obtii anumite efecte de culoare…si nu e ceruta de absolut orice scena! In plus, a gasi cantitatea ideala si reglajul fin al parametrilor e o arta.

Sfatul meu pentru cei care vor sa foloseasca HDR-ul in mod constructiv este sa arunce ochiul pe cateva tutoriale de Doamne-ajuta inainte sa se apuce de treaba. Iar daca vreti cateva exemple de “ASA DA”, aruncati un ochi pe photostream-ul domnului astuia: James Neeley. Invatati de la cineva care chiar stie sa foloseasca HDR-ul cu maiestrie.

Desi acesta nu este decat un blog, voi respecta si eu principiul introductiunii.

Ce este DespreFotografie.net?

Ca sa ma exprim circular, este un blog despre…(surpriza!) fotografie: vazuta, explicata si comentata din punctul de vedere al unui pasionat.

Ce va puteti astepta sa cititi pe site?

O lista de teme pe care-mi propun sa le abordez, ordonate frumos, cu liniuta, suna cam asa:

• lectii  introductive in fotografie (pentru incepatori, dar nu numai): de la misterele profunzimii campului pana la reguli de compozitie
• tutoriale de post-procesare pe calculator: vom incerca sa ne detasam de banalitatile gen “scoaterea ochilor rosii in Photoshop” care se gasesc la tot pasul  pe Google si sa facem ceva mai frumos
• mituri despre fotografie: va fi probabil sectiunea cea mai prolifica – la ea tin cel mai mult. Vom incerca sa demontam, pas cu pas, multe dintre ideile complet false (sau doar proaste) care circula prin popor – de la mitul megapixelilor la mitul claritatii obiectivului
• un pic de estetica: diverse idei culese de prin eseuri de estetica, de prin comentarii ale marilor fotografi sau ale criticilor de arta
• tehnici: false miniaturi prin tilt-shifting stiti sa faceti? Incerc eu sa va invat. Dar panoramice “la mare arta”? Dar sa va jucati cu motion blur?

Cu astea fiind spuse, tot ce-mi ramane de facut este sa va doresc lectura placuta si sa va incurajez sa comentati si sa puneti intrebari ori de cate ori simtiti nevoia.