Am scris de curand un articol care va aparea in numarul de luna aceasta al revistei Photo Magazine. Numarul pe octombrie nu a fost tiparit inca; el va iesi, cel mai probabil, saptamana viitoare. Pana atunci, am bucuria sa va ofer o reproducere aproape integrala a articolului aici.

Insa mai intai un clip video, care ilustreaza conceptul de HDR in toate nuantele lui:

Recomand vizionarea in full screen, pentru a vedea detaliile din imagini.

HDR

Destui fotografi din era digitală au auzit de aceste trei litere, iar fenomenul a generat destule valuri în ultimii câţiva ani. Domeniul nu e lipsit de controverse şi confuzii şi „se bucură” de o reputaţie aparte în lumea imaginii digitale, după cum vom vedea în cele ce urmează. Însă ce este HDR?

HDR vine de la High Dynamic Range. Premisa e simplă: aparatul foto este limitat. El nu poate surprinde un interval de lumină (în engleză, dynamic range) mai mare de 5-6 stopuri. Ceea ce este dincolo de acest interval va fi ori supraexpus (“ars”, cum se spune în jargonul nostru), ori subexpus. Ochiul uman este superior aparatelor foto din acest punct de vedere, el putând să perceapă în jur de 10 stopuri. Se ştie că intervalul scăzut de lumină a fost dintotdeauna o problemă a fotografilor. Încă din vremurile în care se lucra cu chimicale într-o cameră de subsol, ei au găsit tot felul de trucuri prin care să compenseze acest neajuns şi să împingă limitele mediului dincolo de cele 5 stopuri.

Ei bine, noutatea pe care o aduce în ecuaţie era digitală este faptul că poţi face mai multe fotografii ale aceleiaşi scene (la diferite expuneri), pentru ca mai apoi să foloseşti un algoritm computerizat pentru a le combina într-o singură imagine – în care să redai întregul spectru al luminii. Asta înseamnă HDR. E o tehnică aparte de fotografiere şi “developare digitală”, prin care se capturează lumina dintr-un spectru mai larg şi se comprimă înapoi într-un format care poate fi redat de monitorul nostru şi tipărit de imprimantele zilelor noastre.

Programul cel mai cunoscut în cercurile creatorilor de HDR se numeşte Photomatix Pro. Iar Photoshopul are şi el funcţii pentru HDR de câţiva ani buni încoace.

HDR nu înseamnă neapărat “3 expuneri”

În general, lumea crede că pentru HDR “trebuie să faci 3 poze”. În realitate, poţi face oriunde între 2 şi 9 expuneri ale aceleiaşi scene – de regulă, la distanţe de -/+ 2 EV. În felul acesta, poţi să fotografiezi chiar şi un contre-jour extrem, într-o amiază de vară în care soarele aproape că te orbeşte – şi totuşi să surprinzi fidel luminile şi umbre din scena respectivă.

Mai există şi aşa-numitul pseudo-HDR, care lucrează cu o singură expunere. Se foloseşte un singur fişier RAW.

Avantaje şi dezavantaje

HDR are multe avantaje, dar şi destule neajunsuri. Să începem cu cele bune:

Flexibilitate şi creativitate

Pentru că foloseşti expuneri multiple, ai la dispoziţie mult mai multă informaţie brută cu care să lucrezi. Acest “minereu” preţios poate fi modelat în nenumărate feluri, ceea ce înseamnă că ai mult control asupra rezultatului final. Poţi să-ţi exprimi creativitatea într-o multitudine de feluri. Programele care developează HDR au de obicei o groază de slidere şi controale complexe, cu nume care de care mai ciudate; ele pot fi combinate pentru a da efecte unice fotografiilor tale. Te poţi juca cu ele până obţii nişte imagini care trec dincolo de graniţa realismului şi ajung pe tărâmul fanteziei şi hiperrealismului lui Baudrillard (în care obiectul reprezentat “e mai real decât realitatea însăşi”).

Există imagini prelucrate cu HDR care aduc mai degrabă a picturi bizare sau ilustraţii digitale decât a fotografii. Acesta este unul dintre motivele pentru care HDR-ul e controversat, şi nu de puţine ori marginalizat în anumite cercuri. Se spune că “denaturează” realitatea şi se poate abate foarte mult de la ceea ce numim în mod normal o fotografie. Adevărul fie spus, majoritatea celor care îl folosesc exagerează cu procesarea şi ajung adeseori să creeze nişte caricaturi. De aici şi fobia de “efectul HDR” şi refuzul unora de a îl lua în serios.

Insă ceea ce mulţi nu ştiu este că HDR poate fi folosit şi ca să obţii…

Realism şi expuneri corecte

Poţi face şi imagini extrem de realiste, expuse corect şi echilibrat. Problema e că ele nu sunt, în general, asociate cu HDR-ul, pentru că lumea “nu se prinde” că au fost procesate – şi asta tocmai pentru că arată a fotografii normale. Cu toate acestea, ele nu ar fi putut fi surprinse în limita celor 5 stopuri, iar fotograful ar fi trebuit probabil să sacrifice detaliile din umbre sau cele din highlights.

Libertate mai mare în compoziţie

Dacă uneori suntem constrânşi de lumină când compunem un cadru, şi oblitgaţi să excludem cerul sau altă zonă care ar putea fi arsă, HDR-ul ne permite să includem şi zonele de iluminare extremă – inclusiv soarele însuşi. Mare atenţie însă, acest lucru nu înseamnă că HDR-ul e şi un antidot universal pentru lumina proastă! Iluminarea proastă a unei scene nu are antidot.

In ceea ce priveşte dezavantajele, nici ele nu sunt puţine:

Zgomot de imagine şi aberaţii cromatice

Datorită faptului că se folosesc imagini multiple, dar mai ales din cauza cadrelor subexpuse, efectul secundar al HDR-ului este că adaugă zgomot de imagine. Când lucrăm cu un număr mare de expuneri, problema poate deveni destul de spinoasă, chiar şi când am fotografiat cu un ISO mic. Aberaţiile cromatice sunt şi ele amplificate adeseori, mai ales când am lucrat cu un obiectiv care produce aşa ceva.

Probleme cu subiectele în mişcare

Întrebarea care apare în mod inevitabil când vorbim despre cadre multiple este: “ce facem cu elementele care se mişcă între expuneri?”. Oamenii, maşinile, frunzele bătute de vânt, valurile apei şi norii de pe cer sunt doar câteva exemple de obiecte care nu vor sta nemişcate până termini tu de tras toate cadrele. Ele pot crea efecte de ghosting în imaginile noastre. Din fericire, exista o solutie si pentru ele.

Concluzia?

HDR este o unealtă extrem de utilă, care ar putea să-i intereseze pe mulţi fotografi. Merită cercetată şi încercată, chiar dacă reputaţia ei nu este una de aur. Însă nu trebuie uitat ca este numai o uneată. La fel ca un cuţit, care poate fi folosit pentru a sculpta un obiect de artă sau pentru a omorî un om, e important cine o foloseşte şi cum o mânuieşte. Putem da naştere unor imagini superbe, sau putem cădea uşor în grotesc şi caricatural.

Aşadar, deşi putem trece anumite graniţe, principiile fotografiei clasice se aplică în continuare.

Oricum ar fi, lumea HDR-ului este fascinantă şi vă recomand din toată inima să-i acordaţi atenţia cuvenită.

In incheiere va invit la workshop-ul de fotografie in HDR pe care am sa-l tin la sfarsitul acestei luni, in Bucuresti.

Mai multe detalii gasiti la http://www.fotografia-hdr.com

Acum, ca am lamurit de ce ai nevoie ca sa faci treaba serioasa, sa vedem cum se procedeaza, pas cu pas.

Instructiuni pas cu pas pentru realizarea unei fotografii panoramice

1. Calculeaza raza pe care o poate acoperi obiectivul tau (pe englezeste ii zice FOV - Field of View. Pe orizontala ii zice HFOV - Horizontal Field of View, si pe verticala -- ati ghicit -- ii zice VFOV). In functie de tipul panoramei pe care aveti de gand s-o faceti, gasiti HFOV si/sau VFOV. Daca nu intelegeti, cititi asta si eventual discutia asta, care va vor baga si mai mult in ceata .
2. Daca va place sa va bateti capul, faceti un calcul matematic si determinati de cate fotografii e nevoie pentru a acoperi 360 de grade pe un “rand”, apoi de cate “randuri” e nevoie ca sa acoperiti 360º x 180º. Daca HFOV la obiectivul tau e de 120º, atunci 360º:120º=3 poze per rand. Asta e numarul minim, fara fuziuni si suprapuneri intre poze. Apoi mai adaugati la numarul obtinut cateva fotografii in plus, pentru a obtine o suprapunere intre 20% si 50% intre imagini. FOARTE COMPLICAT, nu-i asa? Ei bine, ca sa nu va mai bateti capul deloc, intrati pe pagina asta si programelul lor va calcula totul pentru voi. :> Trebuie doar sa stiti caracteristicile obiectivului pe care-l folositi.
   • Daca sunteti norocosi si obiectivul pe care-l folositi e trecut in lista asta, atunci chiar nu mai trebuie sa faceti nimic! Ati scapat. Totul va este servit pe tava. Mare om nenea care a facut site-ul ala!
3. Acum desfaceti trepiedul putin (daca se poate, nu-l “cracanati” prea tare, ca sa nu va iasa in fotografie picioarele -- desfaceti-le doar atat cat sa fie stabil aparatul -- pe propriul risc, nu sunt responsabil pentru eventualele dezastre!). Montati capul pentru panoramare -- pe care, bineinteles, l-ati calibrat inainte conform instructiunilor . Asigurati-va ca sunteti aliniat cu orizontul, daca faceti o panorama liniara.
4. Masurati lumina si gasiti expunerea “corecta” a scenei. Focalizati cum trebuie si setati diafragma in asa fel incat sa aveti suficienta claritate de la primul obiect pana la ultimul (aici sunteti pe cont propriu, va veti folosi propriile cunostinte de fotografie. Succes!). Dupa ce ati facut toata gospodaria asta, treceti aparatul pe Manual cu datele gasite -- si lasati-l asa! Nu vreti sa vi se schimbe distanta la care focusati, diafragma sau viteza de expunere, ok? Lucram doar pe manual.
   • In cazul in care faceti peisaje, puneti diafragma in functie de distanta hiperfocala. In cazul in care fotografiati o incapere, focusati in asa fel incat sa ajungeti pana la pereti si totul sa fie clar (pentru ca dincolo de pereti n-aveti ce fotografia, hehe ).
5. Fotografiati, pe rand, toate “bucatile” pe care le-ati gasit la pasii 1 si 2. Adica, carevasazica, daca aveti de facut 3 randuri a cate 8 poze (cate una la fiecare 45º), veti face jos(8)-mijloc(8)-sus(8). Apoi faceti o fotografie de zenit si doua de nadir. Pac-pac, ma-ntelegeti? Daca nu, iata o ilustratie a unei panorame facute pe 3 randuri:

   

6. Lipiti imaginile in programul preferat. Din nou, aici ar trebui sa va descurcati fara probleme daca cititi instructiunile soft-ului.

Sper ca am reusit sa fiu suficient de clar! Si pentru ca ati fost cuminti si ati urmarit pana aici, va servesc cu un tutorial video, in care o tanara blonda va arata pas cu pas cum sa faceti toata tarasenia de la pasul 5, cu setarile facute la pasii 1-4:

Si ca sa intelegeti de ce vi se recomanda sa faceti doua fotografii de nadir, urmariti partea a 2-a aici, ca sa vedeti cum le proceseaza tipa in Photoshop si “sterge” picioarele trepiedului.

Priviti imaginile de mai jos…

© Miklos Gaál

© Edd Noble

Veti spune imediat ca sunt niste miniaturi, niste lumi de jucarie create foarte bine, incat sa fie extrem de fidele realitatii, apoi fotografiate cu macro. Nup. Gresit. Toate chestiile pe care le vedeti sunt fotografiate la dimensiuni reale.

Smecheria se numeste tilt&shift si se bazeaza pe joaca cu in-focus si out-of-focus, sau, mai bine zis, cu profunzimea campului (DoF, Depth of Field) si pozitia obiectivului fata de aparat.

Prima oara cand am vazut asa ceva a fost cand rasfoiam o carte a Scolii de la Helsinki. Unul dintre fotografi, pe numele lui Miklos Gaál, reusea sa obtina efectul asta indoind filmul fotografic, pe care mai apoi il expunea. Am avut noroc ca primul meu contact cu tilt & shift sa fie mediat de niste fotografii de calitate exceptionala, iar ideea m-a prins din primele secunde – imediat dupa ce mi-a trecut starea de uimire.

Tehnica

Tilt & shift se poate face in mai multe feluri:

• prin indoirea filmului foto (daca fotografiati pe film…putin probabil)
• jucandu-ne cu obiectivul (exista o jucarie numita LensBaby – destul de scumpa. Iar aici aveti un exemplu de tilt & shift de tip DIY – do it yourself)
• Bineinteles, merge si in Photoshop – normal  ca poate fi si fake-uit. Exista o unealta numita “lens blur” in Photoshop, care va ajuta sa simulati/falsificati efectele legilor fizicii optice. Aici va trebuie putina intuitie si imaginatie, ca sa puteti reproduce profunzimea campului in asa fel incat sa fie cat mai asemanatoare cu ce se intampla in realitate. Altfel, riscati sa ajungeti la  o imagine ciudata, care miroase de la o posta a post-procesare pe calculator.

Cu astea fiind spuse, mai e demn de mentionat ca fotografiile se fac de regula de undeva de sus (de pe  un pod, de la etajul 11 de la balcon, dintr-un deltaplan, whatever) si e bine sa includeti cat mai multe elemente, pentru a va putea apoi juca cu scara si iluzia dimensiunii.

In incheiere, pentru inspiratie, va servesc cateva mostre de tilt& shift luate la intamplare de pe Flickr, aici. Unele sunt bune, altele oribile. Vedeti care va plac, vedeti care va inspira mai tare si mai tare.

Spor la treaba – si daca v-a placut, va astept si pe voi cu propriile rezultate .

PS: Am dat pe Youtube peste un tutorial video care va invata sa va confectionati propriul aranjament pentru tilt & shift, folosind niste bucati de plastic si cauciuc: http://www.youtube.com/watch?v=c0rPecCq1tc

Postprocesare HDR (High Dynamic Range) nu este nimic altceva decat o unealta. Stiti probabil analogia cu cutitul. Cutitul este un instrument, pe care il poti folosi in bucatarie sa faci mancare, sau il poti folosi pentru a injunghia pe cineva.

Cam asa sta treaba si cu HDR-ul. Decizia de a-l folosi (sau nu) trebuie sa fie o alegere constienta, bazata pe un rationament sau o emotie estetica, ceva. Multi fotografi isi inchipuie ca pozele lor incep sa aiba mai mult impact sau ceva daca ii trag fotografiei o spoiala de HDR pe deasupra. Si uite asa, o unealta extraordinara ajunge sa creeze niste hidosenii monstruase, precum in exemplele de mai jos:

V-au crapat ochii? Ati mai fi rezistat sa va uitati la inca 4 fotografii? Eu nu. Si oricum, ultima poza e cireasa de pe tort – e de departe cea mai gretoasa dintre toate. E absolut clar ca toate pozele de mai sus aratau ca dracu si inainte sa fie sodomizate pe calculator. Dar parca spoiala asta dubioasa le-a facut si mai gretoase. Dumneavoastra cum vi se par? E frumos?

Concluzie?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu ma pot abtine sa nu vad multa barbarie si grosolanie in majoritatea fotografiilor HDR-uite. Mesajul meu pentru cei cu fetisul asta e simplu: “Hooo cu tata!”

Nevoia unui dynamic range apare doar in anumite situatii delicate de iluminare si/sau cand vrei sa obtii anumite efecte de culoare…si nu e ceruta de absolut orice scena! In plus, a gasi cantitatea ideala si reglajul fin al parametrilor e o arta.

Sfatul meu pentru cei care vor sa foloseasca HDR-ul in mod constructiv este sa arunce ochiul pe cateva tutoriale de Doamne-ajuta inainte sa se apuce de treaba. Iar daca vreti cateva exemple de “ASA DA”, aruncati un ochi pe photostream-ul domnului astuia: James Neeley. Invatati de la cineva care chiar stie sa foloseasca HDR-ul cu maiestrie.